ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2198/2005
Dosar nr. 1169/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 652 din 9 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Argeş a fost condamnat inculpatul G.C. la 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani, sporită cu 2 ani, în total 17 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 563 zile, neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeş, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, dispunându-se ca pe final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, în condiţii de penitenciar şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestul preventiv începând cu 22 mai 2004.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 12 mai 2004, inculpatul s-a liberat condiţionat din executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeş, rămânând un rest neexecutat de 563 zile.
Astfel, la scurt timp după liberare, respectiv în seara de 20 mai 2004, după ce a consumat băuturi alcoolice, a mers la domiciliul părţii vătămate S.M., cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale (aşa cum se mai întâmplase şi în scurta perioadă de când fusese liberat), dar mama acesteia, victima D.C., nu i-a permis să intre în curte.
Inculpatul s-a deplasat, apoi, la un bar de pe raza comunei Muşeteşti, judeţul Argeş, unde a mai consumat băuturi alcoolice iar, în jurul orelor 21,00-22,00, a revenit în domiciliul victimelor, a forţat un geam şi a pătruns, fără drept, în camera în care se aflau acestea.
În aceste împrejurări, inculpatul a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe victima S.M., producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia, leziuni constatate în raportul medico-legal de autopsie nr. 97/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeş la data de 1 iulie 2004, din care a rezultat că moartea a fost violentă, datorându-se unei hemoragii şi contuzii cerebrale survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral acut, prin lovire cu corp dur. Totodată, inculpatul a lovit, cu acea ocazie şi pe victima D.C. care a fost internată de urgenţă la Spitalul municipal Curtea de Argeş, decedând la 27 iunie 2004. Aşa cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală nr. 126/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeş „moartea numitei D.C. s-a datorat unei insuficienţe cardio-respiratorii acute, survenite în evoluţia unei bronho-pneumonii, ca o complicaţie a politraumatismului din 21 mai 2004, între leziunile traumatice evidenţiate şi deces există legătură indirectă de cauzalitate; leziunile traumatice consemnate în actele medicale cât şi cele constatate la autopsie, s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur.
În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183 şi art. 192 alin. (2) C. pen.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-se pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că numitul D.V., prejudiciat civil ca urmare a suportării cheltuielilor de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul.
În apelul său, parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptelor omise şi de periculozitatea pe care o prezintă inculpatul, care anterior a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă.
Inculpatul a criticat sentinţa tot sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, dar în sens invers, precizând că i s-a aplicat o pedeapsă prea severă.
Prin Decizia penală nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul nr. 140/P/2005 a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva sentinţei penale nr. 652 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a desfiinţat în parte sentinţa, au fost descontopite pedepsele aplicate şi înlăturat sporul aplicat.
A fost majorată de la 15 la 20 ani pedeapsa aplicată în baza art. 174 C. pen. şi de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani, pedeapsa aplicată în baza art. 183 C. pen.
S-au contopit aceste pedepse majorate cu pedeapsa de 5 ani, aplicată în baza art. 192 alin. (2) C. pen. şi s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani, sporită cu 5 ani, în total 25 ani închisoare.
A fost contopită pedeapsa rezultantă de 25 de ani cu restul de pedeapsă de 563 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeş şi s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului i s-a dedus arestul preventiv de la 9 decembrie 2004 la zi.
S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul G.C., deţinut în Penitenciarul Colibaşi împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligat apelantul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că este fondat numai apelul formulat de parchet, deoarece prima instanţă nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor comise şi cu persoana făptuitorului.
Astfel, în ceea ce priveşte starea de fapt, a fost considerată corect reţinută de prima instanţă, constând în aceea că după ce inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeş pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, în loc să-şi corijeze conduita, a continuat să aibă acelaşi comportament deviant şi să comită infracţiuni.
În acest sens, în seara de 20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuinţa victimelor S.M. şi D.C., deşi acestea au făcut opoziţie, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul imediat al primei victime şi ulterior, datorită complicaţiilor medicale survenite, a secundei, aşa cum s-a menţionat în cele două rapoarte de constatare medico-legală sus-citate.
Şi încadrarea juridică a fost corect făcută în infracţiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183 şi art. 192 alin. (2) C. pen.
S-a constatat, însă, că prima instanţă nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, aşa cum o obligau dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Revenind la speţă, s-a constatat, că inculpatul dovedeşte o periculozitate socială deosebită dedusă din modul în care a săvârşit faptele.
În acest sens, nu este lipsit de semnificaţie faptul că infracţiunile au fost comise la aproape o săptămână după ce a fost liberat condiţionat din executarea unei pedepse aplicată pentru o infracţiune de violenţă, aşa cum s-a precizat anterior. Sub acest aspect, este de observat că în fişa de cazier judiciar sunt înscrise 5 condamnări pentru infracţiuni de violenţă, respectiv tentativă la viol şi violare de domiciliu. Clemenţa acordată inculpatului, prin liberarea sa condiţionată, nu a fost de natură să ducă la îndreptare, ci, dimpotrivă, i-a înlesnit săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate şi mai mare.
Ca atare împotriva unor astfel de fapte, legea penală trebuie să fie aplicată cu toată fermitatea, deoarece numai astfel pedeapsa îşi poate atinge finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Prin urmare, în raport cu împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile şi cu pericolul social pe care-l prezintă, se impunea ca prima instanţă să aplice pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege.
Totodată, se impunea, ca în raport de cuantumul mărit al pedepselor ce au fost contopite, aplicarea unui spor de pedeapsă mai mare.
În raport de aceste considerente a fost admis apelul parchetului, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a desfiinţat în parte sentinţa şi au fost majorate pedepsele.
Pentru aceleaşi considerente a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, deoarece nu s-a impus reducerea pedepselor, ci, dimpotrivă, majorarea acestora şi obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.C., criticând-o, arătând în scris că este nemulţumit de majorarea pedepsei aplicată de instanţa de apel, deşi ambele instanţe au avut de analizat aceleaşi probe, diferenţa de pedeapsă fiind de 8 ani.
Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare este prea mare, în raport cu circumstanţele personale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe privind vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, a căror încadrare juridică a fost apreciată corectă, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului G.C. care în seara de 20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuinţa victimelor S.M. şi D.C. şi deşi acestea s-au opus, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul imediat primei victime, ulterior şi celei de-a doua victime, urmare complicaţiilor survenite, întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.
Totodată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate de instanţa de apel pentru infracţiunile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte al căror cuantum a fost majorat rezultă că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, agravat de circumstanţele în care au fost săvârşite, de modalitatea de acţiune care a condus la rezultatul letal al victimelor, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta fiind recidivist postcondamnatoriu, comiterea infracţiunilor din prezenta cauză având loc la foarte scurt timp după liberarea inculpatului din executarea unei alte infracţiuni grave, respectiv de viol, având şi alte condamnări, dovedind astfel perseverenţă infracţională, este fără ocupaţie, a recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
Prin cuantumurile majorate diferenţiat ale pedepselor aplicate pentru infracţiunile menţionate, respectiv maximul legal pentru infracţiunea de omor şi orientat către maxim pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, instanţa de apel a avut în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare.
De asemenea, prima instanţă de control judiciar ulterior contopirii pedepselor a considerat just că se impune aplicarea la pedeapsa rezultantă a sporului maxim de 5 ani închisoare, având în vedere activitatea infracţională a inculpatului cu numeroase condamnări pentru infracţiuni de o gravitate deosebită, relevând faptul că pedepsele dispuse anterior nu şi-au atins scopul, inculpatul săvârşind în continuare infracţiuni cu ridicat grad de pericol social, fiind apreciată şi incidenţa dispoziţiilor art. 61 C. pen., cu privire la revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru pedeapsa anterioară.
Aşadar, critica recurentului inculpat în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepselor prin majorarea cuantumurilor acestora, nu poate fi reţinută, deoarece în cauză s-a dat eficienţă nu numai circumstanţelor personale, dar şi celor reale, în ansamblul lor condiţiile concrete impunând o pedeapsă majorată, aşa cum s-a menţionat a cărei executare prin privare de libertate să asigure în mod real atingerea scopurilor educativ, dar şi de exemplaritate ale pedepsei, prin îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi reintegrarea viitoare pozitivă a acestuia în societate.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel ca legală şi temeinică, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31 martie 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31 martie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2166/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2202/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
