ICCJ. Decizia nr. 2141/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2141/2005
Dosar nr. 7283/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din 25 august 2004, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul S.A.D. la:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus timpul reţinerii de o zi.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile P.I. şi P.V. sumele de 15.000.000 lei şi respectiv 5.000.000 lei, prima cu titlu de cheltuieli de înmormântare, iar cea de a doua cu titlu de daune morale.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În după-amiaza zilei de 7 februarie 2004, în jurul orelor 18,00, inculpatul S.A.D. s-a deplasat la staţia de autobuz din apropierea barului B. din localitatea Someş Odorhei, cu intenţia de a participa la o petrecere cu prietenii săi din satul Surduc.
În faţa barului, inculpatul s-a întâlnit cu numitul M.F.I. cu care a intrat în vorbă, trecând pe lângă partea vătămată P.L. care se afla într-o avansată stare de ebrietate.
Trecând pe lângă inculpat şi M.F.I., partea vătămată le-a adresat cuvinte jignitoare.
Inculpatul s-a îndreptat către staţia de autobuz unde s-a întâlnit, din nou, cu partea vătămată P.L. şi M.A., iar în momentul în care a ajuns în dreptul acestora, P.L. i-a adresat iarăşi cuvinte jignitoare şi l-a ameninţat cu bătaia.
În aceste împrejurări, inculpatul s-a deplasat la partea vătămată care discuta cu M.A. şi, peste umărul acestuia din urmă, a lovit-o cu pumnul în piept, după care a împins-o.
Partea vătămată s-a dezechilibrat şi în cădere s-a lovit cu capul de o bordură din beton, rămânând la pământ.
Inculpatul s-a speriat, a fugit în bar, după cunoscuţi, apoi i-a acordat părţii vătămate primul ajutor, fiind anunţată Staţia de Ambulanţă Zalău. După câteva minute, partea vătămată şi-a revenit şi s-a deplasat la locuinţa sa, spunându-i mamei sale că este obosit şi vrea să se odihnească.
În jurul orelor 23,00, mama victimei P.V., a intrat în cameră unde l-a găsit pe fiul său decedat, despre acest lucru anunţând organele de poliţie şi medicul din comună.
Raportul de constatare medico-legală, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei P.L. a fost violentă şi s-a datorat leziunilor meningocerebrale cu fractură de boltă craniană, cu iradiere în etajul posterior al bazei craniului.
S-a făcut precizarea că leziunile s-au putut produce prin cădere de la acelaşi nivel şi lovire de un plan dur (de exemplu bordură) în cadrul unei auto sau heteropropulsie şi că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul S.A.D.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pe care o consideră prea mică, faţă de gravitatea faptei comise, acesta dând dovadă de lipsă de prevedere, ignorând norme elementare de comportament public, deşi, faţă de starea în care se afla victima, ar fi trebuit să adopte o atitudine tolerantă;
- cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul să le plătească statului, în sumă de 3.500.000 lei, sunt prea mici faţă de cheltuielile efective şi reale.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 C. pen.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 318 din 22 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, numai cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul pe care le-a majorat de la 3.500.000 lei la 15.000.000 lei.
A fost respins apelul declarat de inculpat şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacată.
În motivarea acestei decizii, referitor la critica formulată de inculpat prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte în infracţiunea de ucidere din culpă, s-a arătat că nu este întemeiată, deoarece din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că acesta (inculpatul), mai întâi a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, după care a împins-o, situaţie în care intenţia sa a fost de a aplica acesteia o corecţie pentru comportamentul avut, iar decesul s-a produs din culpă, prin depăşirea intenţiei cu care a acţionat, aspecte care caracterizează infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, şi nu de ucidere din culpă cum fără temei s-a susţinut.
Cu privire la critica formulată de parchet prin care s-a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului s-a arătat că şi aceasta nu poate fi primită deoarece a fost just individualizată în conformitate cu criteriile de individualizare, statuate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de la 5 la 15 ani, precum şi faptul că pedeapsa aplicată poate fi coborâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen., sub minimul special, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În acelaşi context, s-a mai arătat că a fost avut în vedere şi gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, prin fapta comisă fiind cauzat decesul unei persoane, dar nu a fost omis nici scopul pedepsei, acesta constituind nu numai o măsură de constrângere ci şi un mijloc de reeducare a inculpatului, la care se mai adaugă şi faptul că anterior comiterii faptei inculpatul a avut o comportare pozitivă.
Referitor la cea de a doua critică invocată de parchet, şi anume cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul să le plătească statului s-a arătat că este întemeiată, deoarece prima instanţă a omis să includă în acestea şi contravaloarea raportului de constatare medico-legală, în sumă de 10.953.000 lei.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul S.A.D., pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume greşita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de ucidere din culpă şi nu de loviri cauzatoare de moarte.
Recursul declarat de inculpatul S.A.D. este nefondat.
Din materialul probator existent la dosar, corect apreciat de instanţele de fond şi apel, rezultă că inculpatul, urmare a comportării jignitoare a victimei, a vrut să-i aplice o corecţie, sens în care după ce a lovit-o cu pumnul în piept a împins-o, iar aceasta, şi din cauza stării de ebrietate în care se afla, s-a dezechilibrat şi în cădere s-a lovit cu capul de bordura din beton a trotuarului, decedând la o perioadă relativ scurtă de timp.
Prin urmare, intenţia inculpatului a fost de a aplica victimei o corecţie, dar ca urmare a evenimentelor ce au urmat, respectiv dezechilibrarea şi căderea acesteia, cu consecinţa lovirii cu capul de bordura de beton al trotuarului, care au cauzat leziunile ce au dus la deces, acestea s-au produs din culpă, astfel că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte este corectă şi nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea ei în infracţiunea de ucidere din culpă, în cauză existând deopotrivă cele două forme de vinovăţie, intenţia şi culpa şi nu numai culpa cum susţine recurentul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul S.A.D. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.D. împotriva deciziei penale nr. 318 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii de o zi din data de 8 februarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2143/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
