ICCJ. Decizia nr. 2143/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2143/2005
Dosar nr. 6263/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 588/ PI din 21 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V.L.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211, alin. (2) lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., texte de lege din urmă în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 C. pen., a fost stabilit termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.L.G. durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004 la 26 mai 2004 şi de la 25 iunie 2004 la zi.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind şi pe inculpatul A.A.A., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., texte de lege din urmă, în baza cărora a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului minor, fiind stabilit termen de încercare potrivit art. 110 C. pen., de 2 ani şi i s-a atras atenţia asupra art. 83 C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului potrivit art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., dacă nu este arestat într-o altă cauză şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004 la 26 mai 2004 şi de la 25 iunie 2004 la zi.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate T.S.M., care nu s-a mai constituit ca parte civilă.
Au fost respinse, ca nefondate, pretenţiile formulate de partea vătămată S.M.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească către stat câte 3.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond în esenţă a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În ziua de 23 aprilie 2004, în jurul orelor 14,30, partea vătămată T.S. se deplasa pe str. Traian Lalescu din Timişoara şi purta o convorbire la telefonul său mobil.
Pe aceeaşi stradă, în spatele acestei se deplasau şi inculpaţii V.L.G. şi A.A.A., care, au hotărât să-i sustragă telefonul părţii vătămate.
În realizarea acţiunii, cei doi s-au apropiat de partea vătămată iar V.L.G. i-a luat telefonul acesteia pe care îl ţinea neglijent, fără a-l smulge sau a întrebuinţa acte de violenţă.
Partea vătămată a ripostat acţiuni întreprinse de inculpat şi a strigat, astfel că s-a sesizat martorul M.A. care a plecat în urmărirea celor doi, la intervenţia şi a unei patrule de poliţie, telefonul a fost aruncat de către inculpat şi restituit părţii vătămate.
La data de 2 aprilie 2004, S.M. a depus o plângere la Poliţia Municipiului Timişoara, prin care reclama faptul că, în jurul orelor 22,30, în timp ce se deplasa prin Piaţa Victoriei în apropierea fostului magazin M., autori necunoscuţi i-au sustras prin smulgere geanta pe care o purta pe umăr şi în care se afla suma de 270.000 lei, un telefon mobil, actele de identitate, legitimaţie şi cheile de la apartament.
În urma cercetărilor întreprinse organul de urmărire penală a reţinut că cel care a sustras bunurile părţii vătămate este inculpatul V.L.G., însă instanţa, în urma interpretării ansamblului probator de la dosar, a apreciat că nu el este autorul infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate S.M., şi în consecinţă l-a achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Cu privire la fapta din 23 aprilie 2004, vizând pe partea vătămată T.S.M., instanţa a reţinut că, deşi între inculpaţi a existat o înţelegere de a sustrage telefonul mobil al acesteia, activitatea lor materială întreprinsă a fost aceea că, inculpatul V.L.G. nu a folosit violenţa şi numai profitând de neglijenţa părţii vătămate în modul de a ţine telefonul şi l-a însuşit, după care cei doi au fugit.
Reţinând că inculpaţii nu au întreprins nici o activitate materială din care să rezulte forma de constrângere ca acţiune adiacentă-secundară, de particularizare a acţiunii principale care îl constituie sustragerea bunului părţii vătămate, fapta lor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat pentru inculpatul V.L.G. şi de complicitate la această infracţiune pentru cel de-al doilea inculpat.
Faţă de reţinerea acestei stări de fapt s-a dispus schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă în infracţiunea de furt calificat şi complicitate la această infracţiune, cu reţinerea stării de minorat pentru inculpatul A.A.A., astfel că, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi în baza textelor de lege menţionate mai sus la pedepse cu închisoarea, iar ca modalitate de executare s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 81 C. pen.
La individualizarea şi aplicarea pedepselor s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse la limita minimă prevăzută de lege şi cu modalitatea înscrisă la art. 81 C. pen., existând temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins în acest mod.
Cu privire la infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina inculpatului V.L.G., privind fapta din 2 aprilie 2004, s-a apreciat în raport de materialul probator de la dosar că nu el este autorul sustragerii bunurilor prin smulgerea genţii pe care o purta partea vătămată S.M., a fost achitat.
S-a reţinut în esenţă că, inculpatul a făcut dovada pe deplin că, la ora când i s-a sustras bunurile prin violenţă, respectiv 22,30 din seara zilei de 2 aprilie 2004, el se afla în Clubul de calculatoare din Piaţa Doina - Calea Şagului, din municipiul Timişoara, la o distanţă de mai mulţi km de locul unde s-a comis fapta.
Reţinând că inculpatul nu este autorul acestei fapte de tâlhărie s-a apreciat aşa cum s-a menţionat, achitarea, astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel atât de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş cum şi de către cei doi inculpaţi.
Motivele de apel ale parchetului au vizat aspecte legate de nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei constând în următoarele:
- greşit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din ziua de 23 aprilie 2004 din infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă şi complicitate la această infracţiune, în infracţiunea de furt calificat şi complicitate la această infracţiune, în condiţiile în care inculpaţii au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile privind sustragerea bunului, iar inculpatul V.L.G. a deposedat-o pe partea vătămată de telefonul mobil, prin smulgerea acestuia din mână, ceea ce constituie un act de violenţă şi este tocmai acţiunea adiacentă a infracţiunii de furt.
- greşit instanţa de fond a aplicat ca modalitate de executare pentru cei doi inculpaţi prevăzută de art. 81 C. pen., întrucât, nu sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins în acest mod.
- ultima critică vizează greşita achitare a inculpatului privind comiterea infracţiunii de tâlhărie din seara zilei de 2 aprilie 2004 în dauna părţii vătămate S.M., întrucât, potrivit materialului probator existent, respectiv declaraţiile părţii vătămate şi procesele verbale de recunoaştere a acestora, el este autorul infracţiunii.
Prin urmare parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor arătate.
Inculpaţii au invocat motive de apel după cum urmează:
A.A.A. a solicitat achitarea, întrucât nu a comis infracţiunea de complicitate neavând nici o participare în sustragerea telefonului mobil de către inculpatul V.L.G.
De asemenea, a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) şi art. 181 C. pen., întrucât, fapta sa nu prezintă gradul de pericol asocia al unei infracţiuni, ţinându-se seama de gravitarea redusă a faptei, lipsa de participare în activitatea întreprinsă de către celălalt inculpat cum şi de datele sale personale.
Inculpatul V.L.G. a solicitat achitarea şi aplicarea unei sancţiuni administrative, întrucât, sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi aşa cum prevăd dispoziţiile art. 91 C. pen.
Prin urmare şi inculpaţii au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea în parte a sentinţei şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor arătate.
Curtea de Apel Timişoara a examinat apelurile declarate de parchet şi inculpaţi în raport de motivele invocate, materialul probator existent la dosar, sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., şi prin Decizia penală nr. 338/ A din 6 octombrie 2004, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a arătat că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, justă dreaptă şi conformă cu actele şi lucrările de la dosar, atât din punct de vedere al reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpaţilor, cum şi din punct de vedere al tragerii la răspundere penală, prin durata pedepsei aplicate şi durata de executare faţă de cei doi inculpaţi.
În răspunsul la critici, curtea a apreciat că inculpaţii au comis infracţiunea de furt calificat în ziua de 23 aprilie 2004 în dauna părţii vătămate T.S.M. şi nu infracţiunea de tâlhărie, întrucât inculpatul V.L.G. nu a acţionat cu violenţă în deposedarea părţii vătămate de telefonul mobil şi că acesta şi l-a însuşit fără a întrebuinţa acte de violenţă, profitând de modul neglijent în care îl ţinea în mână partea vătămată, desigur, cu încurajarea şi participarea celuilalt inculpat A.A.A.
De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond nevinovăţia inculpatului V.L.G. în dauna părţii vătămate S.M., deoarece acesta nu a deposedat pe partea vătămată de bunuri în seara zilei de 2 aprilie 2004, întrucât, la ora respectivă se afla în Clubul de calculatoare din Piaţa Doina - Calea Şagului, pe care nu l-a părăsit în intervalul, orele 22,00 – 24,00 sau chiar ora 2,00 noaptea.
Nici sub aspectul achitării inculpaţilor pe considerent că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, critica nu a fost însuşită, întrucât, prin modul cum a fost concepută şi realizată infracţiunea de sustragere, aceasta presupune un grad ridicat de pericol social, ceea ce face ca în cauză să nu fie aplicabile prevederile art. 181 C. pen.
Şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei s-a apreciat că motivele de recurs nu sunt întemeiate, întrucât, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi ca durată şi modalitate de executare s-au făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având drept consecinţă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Apreciind că, în cauză nici unul dintre motivele invocate nu îşi găsesc corespondent în materialul probator, faţă de hotărârea pronunţată, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile declarate au fost respinse ca nefondate.
În baza art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cât şi de către cei doi inculpaţi, care au invocat aceleaşi motive ca şi în apel.
Motivele de recurs invocate de către parchet şi inculpaţi, constituie cazuri de casare în sensul pct. 18 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate potrivit motivelor invocate, care au constituit critici şi în apel, de actele şi dovezile existente la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că numai recursul parchetului este fondat şi se va admite pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos, iar ale inculpaţilor urmează să fie respinse.
Referitor la prima critică invocată de către parchet, constând în greşita schimbare a încadrării juridice a faptei comisă de către inculpaţi la data de 23 aprilie 2004, în dauna părţii vătămate T.S.M., din infracţiunea de tâlhărie în formă calificată şi complicitate la această infracţiune în infracţiunea de furt calificat şi respectiv complicitate la această infracţiune, se constată că este întemeiată.
Potrivit declaraţiilor date de inculpaţi în faza de urmărire penală cum şi în cea de cercetare judecătorească, aceştia au declarat în mod constant că, în ziua de 23 aprilie 2004, în jurul orelor 14,30, în timp ce se deplasau pe strada Traian Lelescu din Timişoara, au observat-o pe partea vătămată T.S.M., vorbind la telefon, situaţie faţă de care au luat rezoluţia infracţională de a-i sustrage bunul. În acest context, inculpaţiis-au apropiat de aceasta, însă cel care a luat bunul din mâna părţii vătămate a fost inculpatul V.L.G., după care au fugit, iar la strigătele părţii vătămate s-a sesizat martorul M.A., care a pornit în urmărirea celor doi inculpaţi.
Partea vătămată în declaraţiile sale, arată că în timp ce avea o convorbire telefonică un tânăr s-a apropiat rapid în spatele său şi i-a luat telefonul din mână.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorului M.A., care arată că la strigătele părţii vătămate, sesizând că acesteia i s-a sustras un bun, a plecat în urmărirea lor.
Tot acest ansamblu probatoriu, coroborat cu procesul verbal întocmit de organele de poliţie, demonstrează în mod ireversibil că inculpaţii, în baza unei înţelegeri prealabile, au hotărât să sustragă telefonul mobil al părţii vătămate, iar cel care a realizat deposedarea prin smulgerea din mână a fost inculpatul V.L.G.
Aşa fiind, se constată că inculpaţii au comis infracţiunea de tâlhărie în formă calificată, V.L.G. şi complicitate la această infracţiune pentru celălalt inculpat, întrucât activitatea de sustragere a fost însoţită de activitatea de agresiune prin smulgerea telefonului mobil din mâna părţii vătămate.
Aserţiunea reţinută de către cele două instanţe, în sensul că nu s-a întrebuinţat violenţa de către inculpatul V.L.G. în sustragerea bunului, nu-şi găseşte temei în materialul probator şi nici de drept, întrucât bunul nu putea fi luat din posesia părţii vătămate fără a se întreprinde o acţiune agresivă, respectiv violenţa.
Aşa fiind, şi cum sunt întrunite cele două componente ale infracţiunii prevăzută de art. 211 C. pen., respectiv însuşirea şi violenţa, primul motiv de recurs este fondat şi se va admite, astfel că se vor casa cele două hotărâri şi se va înlătura nelegalitatea în sensul menţionat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului vizând greşita achitare a inculpatului V.L.G., cu privire la infracţiunea de tâlhărie din noaptea de 2 aprilie 2004, se constată că este neîntemeiat.
Inculpatul, cu privire la această faptă, constant a arătat în declaraţiile date, atât la urmărirea penală cât şi la instanţă că, în seara zilei de 2 aprilie 2004, între orele 22,00 şi 2,00 s-a aflat în Clubul de calculatoare din Piaţa Doina - Calea Şagului, astfel că, nu cunoaşte nimic cu privire la această faptă, iar în sprijinul apărărilor sale a solicitat să fie audiaţi martorii B.I., C.D.C. şi M.A.
Cei trei martori, în declaraţiile lor, arată că, în seara zilei de 02 aprilie 2004, între orele 22,00 şi 24,00, inculpatul nu a părăsit clubul calculatoarelor şi tot timpul s-au aflat împreună, practicând jocuri.
De altfel şi partea vătămată S.M., în primele declaraţii pe care le-a dat la organele de cercetare penală a arătat că nu poate descrie persoana care în seara zilei de 2 aprilie 2004, în timp ce se deplasa în zona Pieţei Victoria din apropierea fostului magazin M. a fost deposedată prin smulgerea genţii pe care o purta pe umăr de către doi tineri, pentru ca ulterior să revină asupra acestei declaraţii şi să precizeze, când i-au fost prezentate fotografii de către organul de cercetare penală vizând pe unii infractori din municipiul Timişoara, partea vătămată l-a identificat ca autor pe inculpat, ca fiind persoana care i-a sustras bunurile.
Aceste probe, respectiv declaraţiile ulterioare ale părţii vătămate şi procesul verbal de recunoaştere din grup, corect au fost înlăturate de către instanţe, întrucât, potrivit ansamblului probator de la dosar, rezultă o altă stare de fapt şi anume că, inculpatul, aflându-se în Clubul de calculatoare între orele 22,00 şi 24,00 nu putea comite infracţiunea de tâlhărie din Zona Pieţei Victoria, deoarece nu putea fi în acelaşi loc şi în acelaşi timp în două locuiri diferite şi că, declaraţiile ulterioare ale părţii vătămate nu-şi găsesc corespondentul în faptul că, după ce iniţial a arătat că nu are semnalmente vizând persoana care i-a sustras geanta, ulterior să revină şi să dea detalii cu privire la inculpat.
Ca atare, declaraţiile părţii vătămate şi procesul verbal de recunoaştere din grup urmează să fie înlăturate, fiind singulare, necoroborându-se cu alte probe de la dosar.
În raport de declaraţiile martorilor, aşa cum s-a menţionat, inculpatul nu putea fi autorul infracţiunii de tâlhărie în condiţiile în care se afla în Clubul de calculatoare, distanţă care se află la 7 km de locul unde s-a comis infracţiunea şi că, partea vătămată nu avea cum să-l identifice, urmare a faptului că persoana care i-a sustras bunurile a venit din spate, după care a fugit, cum şi de ora târzie, 22,30.
În consecinţă, se apreciază că, în legătură cu cel de-al doilea motiv invocat de către parchet, privind greşita achitare a inculpatului V.L.G. se constată că este neîntemeiată şi ca atare se va înlătura, instanţele, sub acest aspect au pronunţat hotărâri legale şi netemeinice.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţi, pe baza situaţiei de fapt reţinute în răspunsul la motivul de recurs al parchetului, se constată deci, a se preciza că inculpaţii au comis fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi complicitate la această infracţiune, pentru inculpatul minor A.A.A. şi cu reţinerea stării de minorat.
Prin urmare se va dispune aşa cum s-a menţionat mai sus, înlăturarea schimbării încadrării juridice şi condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă şi complicitate la această infracţiune.
Din oficiu, în recursul parchetului se constată că se impun a fi aplicabile prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen., vizând circumstanţele atenuante personale, faţă de încadrarea juridică dată faptei, atitudinea sinceră a inculpaţilor şi că, limita minimă a pedepsei pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată şi complicitate la această infracţiune este mare, faţă de cei doi inculpaţi, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, inculpatul V.L.G. nu a folosit o violenţă deosebită în sustragerea bunului, că aceştia sunt elevi, au recunoscut şi regretat comiterea faptei, fiind la primul contact cu legea penală.
Ca atare se vor aplica circumstanţe atenuante personale pentru cei doi inculpaţi.
La individualizarea şi aplicarea pedepselor, se vor avea în vedere toate criteriile de individualizare înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât, pedepsele care urmează să le execute inculpaţii să-şi găsească finalitatea prevăzută în art. 52 C. pen.
În legătură cu criticile invocate de către inculpaţi, constând în aceea că fapta lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi se impune achitarea, se vor înlătura, întrucât nu-şi găsesc corespondent în gravitatea faptei şi datele personale ale inculpaţilor, astfel încât nu se justifică o înlocuire a răspunderii penale printr-o răspundere administrativă, aşa cum prevăd dispoziţiile înscrise în art. 181 şi art. 91 C. pen.
Şi critica invocată de către inculpaţi, vizând greşita individualizare a pedepselor, ca fiind mare, exagerată nu-şi găseşte aplicarea, fiind neîntemeiată faţă de înlăturarea schimbării calificării juridice a faptei din 23 aprilie 2004, de aplicarea de circumstanţe atenuante personale în recursul parchetului şi că, motivele acestora viza calificarea juridică care urmează a se schimba.
În consecinţă, se va constata că motivul de recurs invocat de către parchet, vizând comiterea unei grave eroare de fapt este întemeiat numai în ceea ce priveşte infracţiunea comisă de către inculpaţi din data de 23 aprilie 2004, ea constituind caz de casare în sensul pct. 18 de la art. 3859 C. proc. pen.
Ca atare, recursul parchetului se va admite în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se casa Decizia şi sentinţa, în sensul menţionat în răspunsul la criticile arătate.
În ceea ce priveşte recursurile inculpaţilor-recurenţi, aşa cum s-a menţionat, acestea nu au temei probator şi nici de drept, astfel încât să se aplice prevederile art. 74 şi art. 76 C. proc. pen., sub calificarea juridică reţinută de către cele două instanţe, insă aceste prevederi legale se vor reţine faţă de inculpaţi sub noua calificare juridică.
De asemenea, nefondat este şi motivul de recurs invocat de către inculpatul A.A.A, referitoare la faptul că el nu a dat un ajutor efectiv celuilalt inculpat în sustragerea telefonului mobil, acesta acţionând în baza art. 28 alin. (2) C. pen., potrivit căruia circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra tuturor participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Cum anterior comiterii infracţiunii de tâlhărie între cei doi inculpaţi a existat o înţelegere pentru a sustrage bunul, de către oricare dintre ei şi că numai inculpatul V.L.G. l-a sustras, nu poate fi împărtăşită critica că acesta, A.A.A. nu are calitatea de complice la infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă.
Ca atare, recursurile declarate de inculpaţi se vor respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce detenţia faţă de inculpaţii-recurenţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 338/ A din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpaţii A.A.A. şi V.L.G.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 588 din 21 iulie 2004 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârşite în dauna părţii vătămate T.S.M.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţi, după cum urmează:
- din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 şi a art. 76 C. pen., şi în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul V.L.G. la 5 ani închisoare;
- din complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., în complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi următoarele, art. 74 şi a art. 76 C. pen. şi în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul A.A.A. la 2 ani închisoare.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.A.A. şi V.L.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioada executată de la 29 aprilie 2004, la 26 mai 2004 şi de la 25 iunie 2004 până la punerea lor efectivă în libertate.
Obligă pe recurentul inculpat A.A.A. la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat V.L.G., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2141/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2144/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
