ICCJ. Decizia nr. 2206/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2206/2005
Dosar nr. 5995/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68/ P din 12 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 504/P/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.P., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată P.P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, că între părţi existau deseori discuţii contradictorii cauzate de lipsurile financiare, neajunsurile din gospodărie inerente multor familii cu venituri decente. Inculpatul consuma băuturi alcoolice ocazional, în limitele acceptabilului şi nu până ajungea în stare de ebrietate. De remarcat că în comunitate nu era cunoscut ca un consumator de alcool notoriu şi nu a fost văzut în stare de ebrietate. Consumul se limita la atât cât obişnuieşte o persoană care munceşte fizic. Inculpatul era singurul care aducea venituri din salariu şi din activităţile pe care ocazional le presta pe la consăteni. Comunitatea cunoştea familia B. ca o familie în limitele standardului în care micile evenimente nu depăşeau perimetrul casei. Despre victimă se ştia că obişnuia să consume în mod exagerat alcool, uneori pe ascuns fără ştirea inculpatului. Martorii au remarcat chiar că victima, din cauza alcoolului, suferea un proces vădit de „desfigurare".
În privinţa incidentelor violente dintre părţi, acestea se rezumau la câte o palmă peste faţă, pe care inculpatul, i-o aplica ocazional victimei când aceasta pe fondul consumului de alcool, exagera cu reproşurile şi cu certurile la adresa inculpatului.
Pe acest fond al evenimentelor cotidiene, în zilele de 19, 20, 21 decembrie, după ce inculpatul a luat salariul şi l-a adus acasă, între părţi s-au reluat obişnuitele discuţii despre lipsuri care au degenerat în reproşuri. În ziua de 19 decembrie inculpatul a arătat că discuţia a culminat cu faptul că i-a aplicat o singură palmă peste faţă ca un coercitiv. În ziua de 21 decembrie, inculpatul a consumat alcool, însă nu până să ajungă în stare de ebrietate, discuţiile contradictorii au continuat, la un moment dat, inculpatul a mers şi s-a culcat, iar spre după-amiază a fost trezit de victimă tot pe fondul certurilor şi a discuţiilor contradictorii. Victima era deja în stare de ebrietate. Inculpatul se afla în dormitor (bucătărie), încăpere care comunica cu holul printr-o uşă cu geam înalt. Inculpatul intenţionând să evite discuţia a împins-o într-o parte pe victimă pentru a-şi face loc să iasă din cameră, în momentul în care victima s-a dezechilibrat din cauza stării de ebrietate a căzut spre geamul de sticlă, a trecut prin geam spărgându-l, s-a basculat peste partea inferioară din lemn a uşii şi în cădere, la contactul cu solul a fost străpunsă prin spate, în torace, de un ciob de sticlă de 13 cm. Inculpatul a întrebat-o dacă s-a lovit, victima s-a ridicat şi a cerut să fie lăsată să plece la mama sa în celălalt imobil (de remarcat că la locul incidentului au curs doar câteva picături de sânge greu observabile, foto), a plecat pe hol şi după colţ s-a prăbuşit. Inculpatul fără să bănuiască ce s-a întâmplat a mers şi s-a culcat din nou, victima a fost găsită abia a doua zi dimineaţă.
Faptul că nici victima în momentul căderii nu s-a plâns de înţepătură se explică prin aceea că pe fondul etilismului organismul era în stare de amorţire şi simţurile erau mult atenuate.
Analizând sub aspect juridic fapta, instanţa de fond a apreciat că nu există nici o acţiune de ucidere care să atragă incidenţa art. 174 C. pen., din acest motiv impunându-se obligatoriu schimbarea încadrării juridice, fiind susceptibile infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămări cauzatoare de moarte.
Încadrarea pe ucidere din culpă s-a considerat că nu poate fi luată în discuţie, deoarece existenţa stării conflictuale între părţi exclude existenţa unei astfel de infracţiuni şi situaţia de fapt nu se circumscrie unei acţiuni de ucidere sprijinită subiectiv pe ideea de culpă (acţiunea de a împinge cu o singură mână în lateral nu are nimic în comun cu vreo acţiune de a ucide).
Instanţa de fond a concluzionat că singura încadrare juridică ce poate fi analizată în cauză, este cea prevăzută de art. 183 C. pen., dar în condiţiile situaţiei de fapt, nu s-a putut reţine că sub aspectul laturii obiective sau al laturii subiective existenţa infracţiunii prevăzută de art. 180 C. pen., fapta inculpatului de a împinge victima în lateral, necircumscriindu-se acţiunii de lovire, căreia îi lipseşte scopul special al producerii de suferinţă fizică şi de aici decurge şi lipsa intenţiei inculpatului de a lovi victima, de a acţiona în acest sens.
S-a mai menţionat că activitatea inculpatului după accident este verosimilă, întrucât acesta nu a bănuit ce s-a întâmplat, nu a observat urme de sânge şi în plus, victima s-a ridicat şi a plecat, căzând abia după colţ.
Tribunalul a apreciat că se impune achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pronunţând această soluţie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru două motive, respectiv greşita schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului, din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., şi greşita achitare a inculpatului, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 68/ P din 12 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 504/P/2004, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi reţinând cauza pe fond spre rejudecare, în baza art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile stabilite prin art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa executată, perioada executată prin arest preventiv de la data de 22 decembrie 2003 până la data de 12 mai 2004.
S-a luat act că partea vătămată P.P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărătorul desemnat în apel pentru intimatul inculpat s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul parchetului este întemeiat, în primul rând, pentru că din analiza hotărârii pronunţate de instanţa de fond s-a constatat stabilirea unei situaţii de fapt eronate.
Astfel, contrar susţinerilor din hotărâre, toţi membrii familiei au susţinut că inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice, după care devenea deosebit de violent, provoca scandal şi îşi lovea brutal soţia, cu pumnii şi picioarele sau arunca în aceasta cu diverse obiecte contondente ce-i apăreau în cale.
În acest sens există declaraţia mamei victimei şi a fiicei inculpatului şi a victimei, care de altfel a declarat că în mai multe rânduri i-a reproşat mamei sale că nu reclamă la poliţie şi că suportă agresivitatea soţului, tot aceasta a arătat că datorită scandalurilor a fost nevoită să locuiască cu bunica sa, împreună cu soţul şi copilul său.
Totodată, prima instanţă a apreciat în mod nejustificat, că inculpatul nu ar fi avut intenţia de a lovi victima şi că deci, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.
Pentru a contrazice aceste susţineri făcute în motivarea hotărârii, trebuie avut în vedere mecanismul producerii incidentului din data de 21 decembrie 2003.
S-a reţinut în cuprinsul hotărârii, în mod eronat, că nu a existat nici o acţiune de lovire (sub forma îmbrâncirii !!) prin care inculpatul să fi urmărit să producă vreo suferinţă fizică victimei.
Din probele administrate a rezultat în mod clar că inculpatul şi-a îmbrâncit soţia în uşă, acesta izbindu-se cu cotul în ochiul de geam pe care l-a spart, iar datorită acţiunii violente a inculpatului, aceasta a căzut prin geamul respectiv şi un ciob de sticlă de 13 cm lungime i-a pătruns părţii vătămate în zona toracelui, ajungând până în plămân.
Susţinerea primei instanţe, că acţiunea de îmbrâncire nu se circumscrie acţiunii de lovire, lipsindu-i scopul special al producerii de suferinţă fizică a fost considerată ca nefondată, atâta vreme cât simpla îmbrâncire (împingere) cu o anumită intensitate fizică, presupune în mod neapărat o activitate, o acţiune care capătă sensul noţiunii de lovire.
Fapta comisă de inculpat nu constituie însă infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., aşa cum s-a dispus prin rechizitoriu, trimiterea acestuia în judecată, ci, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Astfel, a rezultat că fără acţiunea ilicită a inculpatului, de a împinge victima cu putere în geamul de la uşă, rezultatul letal nu s-ar fi produs; dezechilibrarea şi căderea victimei prin geam, chiar neprovocate direct de inculpat, nu excludeau raportul de cauzalitate dintre acţiunea violentă a acestuia (îmbrâncirea în geam) şi decesul ei, care apare ca o consecinţă a acţiunii violente exercitate de inculpat.
Pe plan subiectiv, chiar dacă a urmărit doar să aplice o corecţie soţiei sale, inculpatul nu a prevăzut, deşi trebuia şi putea să prevadă că victima, aflată ca şi el în stare de ebrietate, nu va fi în stare să-şi menţină echilibrul, existând posibilitatea să cadă şi să se lovească în mod grav în geam şi chiar să-şi piardă viaţa.
În aceste condiţii s-a apreciat că în cauză sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Faţă de cele arătate, apelul parchetului a fost admis, hotărârea primei instanţe desfiinţată, iar pe fond, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ce se referă la gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete ale comiterii acesteia, dar şi persoana inculpatului, care este infractor primar şi a regretat cele întâmplate.
În raport cu argumentele de mai sus, ţinând seama şi de concluziile referatului S.R.S., favorabile inculpatului, instanţa de apel s-a orientat spre o pedeapsă minimă stabilită de lege pentru fapta comisă, a cărei executare va fi privativă de libertate.
În considerentele deciziei s-a mai făcut referiri la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.P., criticând-o, invocând în scris cazurile ce casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 C. proc. pen., apreciind că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, respectiv achitarea inculpatului care reflectă situaţia dosarului, fiind făcută o interpretare corectă a probelor în raport cu textele ce au condus la achitarea inculpatului.
S-a considerat că Decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., deoarece noţiunea de „împingere" reţinută, nu poate să presupună o activitate infracţională, nici sub aspectul laturii obiective şi nici celei subiective, dându-i se o vădită exagerare ce nu este susţinută de conţinutul art. 180 C. pen.
Se mai apreciază că este lipsită de temei şi concluzia privind posibilitatea recurentului de a prevedea rezultatul produs, respectiv că printr-o simplă împingere se putea produce acel rezultat tragic. În lipsa unei argumentări juridice, instanţa a simţit nevoia să facă un portret negativ inculpatului, în sensul că acesta era un consumator excesiv de băutură, încercându-se acreditarea posibilităţii unei agresiuni asupra victimei, or actul medical nu a stabilit existenţa nici unei urme care să fi presupus o lovire activă. Dimpotrivă actele aflate la dosar îl prezintă pe inculpat ca pe un om normal, cu o comportare desăvârşită în cadrul familiei, anexându-se şi acte în circumstanţiere referitoare la persoana inculpatului. Totodată se solicită a fi apreciată declaraţia fiicei părţilor care a precizat că nu au fost violenţe între părinţii săi, comportarea era normală, doar că existau reproşuri care puteau eventual presupune o stare conflictuală între părţi.
De asemenea, s-a solicitat în subsidiar, că în cazul în care se va considera că între activitatea inculpatului şi moartea victimei ar exista un raport de cauzalitate, în cel mai nefericit caz se poate reţine culpa prevăzută de art. 178 C. pen., urmând ca pedeapsa să fie redusă în limitele prevăzute de aceste tex, cu reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante rezultate din probele dosarului.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că interpretarea dispoziţiilor art. 183 C. pen., de către instanţa de apel nu este justificată, motivarea fiind neconvingătoare, pentru existenţa infracţiunii este necesară săvârşirea unei infracţiuni intenţionate de lovire, prevăzută de art. 180 – art. 182 C. pen., lovirea trebuie să producă o suferinţă victimei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului şi, în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 178 C. pen., cu reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante rezultate din probele dosarului.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul inculpatului ca fiind fondat, însă, pentru un alt motiv decât cele arătate, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului B.P., care în ziua de 21 decembrie 2003, după ce a consumat alcool, fără însă a fi în stare de ebrietate, împreună cu soţia sa, victima B.S., pe fondul certurilor şi discuţiilor contradictorii care au avut loc şi în după-amiaza zilei arătate, după ce acesta s-a trezit din somn, iar victima se afla deja în stare de ebrietate, având o alcoolemie stabilită ulterior de 1,3 gr. %o, a împins-o pe soţia sa în uşa prevăzută cu geam de sticlă cu dimensiunile de 1,20/0,70 m ce separa dormitorul de hol, moment în care aceasta s-a dezechilibrat, căzând cu cotul spre geamul de sticlă, pe care l-a spart, trecând prin el şi căzând în geamul spart, un ciob de sticlă de 13 cm lungime pătrunzându-i victimei în zona toracelui, ajungând până la plămân, victima ridicându-se iniţial, dar la scurt timp a căzut şi a decedat, situaţie constatată a doua zi de dimineaţă de către inculpat, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Modalitatea de comitere a faptei rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului B.P. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, care evidenţiază contribuţia sa, în acţiunea de împingere a victimei, care iniţial a spart geamul, ulterior căzând în acesta, ridicându-se, dar a doua zi a fost găsită căzută în hol, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului care atestă existenţa geamului spart de la uşă, precum şi poziţia victimei, planşele foto, raportul medico-legal de necropsie care evidenţiază leziunile produse victimei, concluzionând că moartea numitei B.S. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne şi externe consecinţa unei plăgi penetrante toracice cu interesare pleuro-pulmonară, leziunile putând fi produse prin lovire de corp înţepător tăios (ciob de sticlă), posibil în condiţiile unei căderi, după aspectul morfologic al leziunilor, apreciindu-se succesiunea leziunilor, în prima fază dezechilibrare şi impactul geamului cu cotul, spargerea acestuia, urmată de căderea şi lovirea toracelui de ciobul corp delict, rămas prins în rama geamului, alcoolemia victimei fiind de 1,30 gr. %o.
Astfel, acţiunea de împingere a victimei de către inculpat a fost făcută cu intensitate şi chiar dacă aceasta se afla în stare de ebrietate concurând la cădere, reprezintă un act de violenţă comis cu intenţie ce a condus la dezechilibrarea victimei, care în cădere a spart iniţial geamul, ulterior căzând în acesta, leziunea produsă producându-i moartea violentă, rezultat praeterintenţionat al actului de violenţă arătat.
De altfel, instanţa de apel a făcut o corectă evaluare atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv a activităţii infracţionale a inculpatului, relevând existenţa raportului de cauzalitate între acţiunea violentă a inculpatului şi rezultatul produs, precum şi faptul că acesta trebuia şi putea să prevadă că victima, chiar aflată în stare de ebrietate, nu va putea să-şi menţină echilibrul, existând posibilitatea căderii şi lovirii în mod grav în geam şi chiar să-şi piardă viaţa.
Aşadar, critica recurentului inculpat că instanţa de apel nu a motivat convingător soluţia pronunţată nu poate fi avută în vedere, deoarece a fost făcut un examen riguros asupra probelor administrate, conducând la corectă reţinere a încadrării împrejurărilor faptice în conţinutul incriminator al dispoziţiilor art. 183 C. pen.
De asemenea, instanţa de apel a înlăturat motivat argumentul primei instanţe legat de inexistenţa unei acţiuni de lovire, stabilind că actul de împingere cu o anumită intensitate fizică presupune o acţiune care se circumscrie noţiunii de lovire.
Totodată instanţa de apel prin argumentele prezentate a înlăturat solicitarea de a se reţine că fapta comisă de inculpat ar constitui infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., aşa cum a fost trimis în judecată iniţial inculpatul.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că prima critică invocată de recurentul inculpat, referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., nu poate fi avută în vedere, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Pe de altă parte nici cea de-a doua critică arătată de recurentul inculpat, privind greşita încadrare juridică a faptei, având drept consecinţă schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 178 C. pen. şi reducerea pedepsei, nu se poate reţine, deoarece modalitatea de săvârşire a faptei a relevat forma de vinovăţie a praeterintenţiei, doar rezultatul mai grav, producându-se din culpă, urmare însă a unei acţiuni violente intenţionate şi nu a culpei ca formă exclusivă de vinovăţie, nefiind aplicabile prevederile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră însă că recursul inculpatului B.P. este fondat pentru un alt motiv, respectiv greşita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin pedeapsa principală aplicată inculpatului în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, respectiv de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu executare în regim de detenţie, instanţa de apel nu a făcut o evaluare plurală a tuturor criteriilor stipulate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nereţinând în mod distinct circumstanţele atenuante judiciare cuprinse în art. 74 C. pen. şi a regimului sancţionator corespunzător, evidenţiat de art. 76 C. pen.
Astfel, Înalta Curte consideră că deşi s-au evidenţiat lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi concluziile favorabile ale referatului S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză instanţa de apel nu a făcut o adecvare cauzală a tuturor criteriilor menţionate prin valorificarea într-o măsură mai mare a probelor ce conturau profilul de personalitate al inculpatului, în raport cu semnificaţia funcţiilor şi consecinţelor pe care le are pedeapsa, fără a ignora gravitatea faptei comise, circumstanţele săvârşirii ei.
Aşadar, Înalta Curte, reevaluând toate criteriile impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin raportare la situaţia concretă din cauză, a probelor administrate privind personalitatea inculpatului, precum şi a actului în circumstanţiere depus în recurs la dosar, consideră că în cauză la cuantumul pedepsei principale ce se va aplica se pot reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va avea în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de inculpat, modalitatea de săvârşire materializată prin acţiunea de împingere a victimei, care dezechilibrându-se în cădere a spart, iniţial, cu cotul geamul, ulterior a căzut în acesta, leziunea produsă conducând la decesul său, vârsta inculpatului de 49 de ani, victima fiind soţia sa, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea şi regretarea sinceră a faptei, ulterior comiterii acesteia, a doua zi de dimineaţă a anunţat-o pe mama decedatei, a întors victima cu faţa în sus şi a spălat-o pe faţă (declaraţia inculpatului), fiind de acord cu despăgubirile care îi vor fi solicitate de către fiica sa (aceeaşi declaraţie), chiar dacă ulterior nu au mai fost pretinse astfel de despăgubiri, este cunoscut cu un comportament pozitiv la locul de muncă şi în societate (declaraţia martorului în circumstanţiere M.D. şi caracterizarea depusă în recurs din care rezultă că soţii cu fost căsătoriţi de 24 ani), comportamentul său general înainte de comiterea faptei a fost unul pozitiv, fiind în permanenţă preocupat de prestarea unor activităţi lucrative care să asigure mijloacele de existenţă familiei, este un creştin romano-catolic practicant, făcând dovada interiorizării unor puternice valori morale şi religioase, la întrevederea cu consilierul de reintegrare a manifestat un puternic regret faţă de fapta săvârşită şi de implicarea familiei într-un proces penal (menţiuni din referatul de evaluare).
Prin cuantumul pedepsei principale ce se va aplica inculpatului orientat sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu executare în regim de detenţie, Înalta Curte consideră că numai acesta poate să-şi atingă scopurile educativ şi de exemplaritate în reintegrarea pozitivă viitoare a inculpatului în societate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, va casa Decizia atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., o va reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, fiind dat cu respectarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 228/2005. Penal. Despăgubiri civile. Recurs → |
|---|
