ICCJ. Decizia nr. 2170/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2170/2005
Dosar nr. 1391/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1475 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din art. 208 alin. (1) C. pen., în art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.A. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 268 din 26 mai 1999 a Tribunalului Bucureşti şi s-a contopit restul neexecutat de 1126 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 268 din 26 mai 1999 a Tribunalului Bucureşti şi s-a contopit restul neexecutat de 1126 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, urmând ca inculpatul să execute 9 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 268 din 26 mai 1999 a Tribunalului Bucureşti şi s-a contopit restul neexecutat de 1126 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani, 9 ani şi 8 ani închisoare, precum şi pedepsele complimentare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus prevenţia de la 4 septembrie 2003 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul cu lamă rabatabilă conform dovezii seria B nr. 43274 din 10 septembrie 2003.
S-a constatat că partea vătămată S.M.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului vândut.
A fost obligat inculpatul la 4.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
La data de 31 august 2003, partea vătămată S.M.C. în timp ce aştepta o persoană recomandată de un prieten pentru a fi găzduită pe perioada susţinerii examenelor, l-a observat pe inculpat şi l-a abordat considerând că este cel cu care urma să se întâlnească.
Partea vătămată l-a însoţit pe inculpat care a condus-o la locuinţa sa din calea Călăraşi.
După ce au intrat în locuinţă, inculpatul a ameninţat partea vătămată cu un cuţit şi exercitând acte de violenţă a întreţinut un act sexual oral.
În aceeaşi seară inculpatul prin constrângere a mai practicat cu partea vătămată acte sexuale orale. În ziua de 1 septembrie 2003, inculpatul nu i-a permis părţii vătămate să plece, situaţie confirmată de martori audiaţi, cerându-i totodată pe un ton ameninţător să-i dea banii.
În perioada cât partea vătămată a fost constrânsă să rămână în locuinţa inculpatului, acesta i-a sustras telefonul mobil.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 12 din 12 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul inculpatului, hotărâre recurată în termen legal.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de abuz de încredere şi achitarea sa pentru infracţiunea de lipsire de libertate, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 213 alin. (1) C. pen., abuzul de încredere constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun, pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Existenţa acestei infracţiuni este condiţionată deci de deţinerea bunului în gaj, depozit pentru transport sau în baza oricărui alt contract netranslativ de proprietate, care transfera detenţia juridică a bunului.
Or, din actele dosarului, rezultă că inculpatul a sustras telefonul mobil marca Nokia, deposedarea realizându-se prin ameninţare şi inducerea unei stări de temere.
În dimineaţa zilei de 2 septembrie 2003, când i-a fost cerut de partea vătămată aparatul, inculpatul a refuzat să-l restituie invocând că nu-l găseşte. Ulterior inculpatul s-a deplasat în piaţa Obor împreună cu martorul T.I., unde a vândut telefonul pentru suma de 600.000 lei.
În această situaţie, fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de abuz de încredere, ci de tâlhărie cum corect s-a reţinut.
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu a forţat-o pe partea vătămată să rămână în locuinţa sa şi că aceasta de bună voie a întreţinut relaţii sexuale, iar telefonul şi celelalte bunuri le-a uitat în locuinţă, sunt infirmate de declaraţiile date de partea vătămată coroborate cu cele ale martorilor audiaţi, precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi planşele fotografice efectuate ce evidenţiază urmele de lovire de pe corpul victimei.
Nu este întemeiată solicitarea de a se reduce pedeapsa, aceasta fiind corespunzătoare în raport de pericolul social deosebit al faptei reflectat de modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită, inculpatul acţionând cu violenţă precum şi în raport de persoana acestuia, cunoscut cu antecedente penale, date şi elemente care au impus aplicarea unei pedepse, care este în măsură să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează a respinge recursul declarat de inculpatul A.A. ca nefondat.
Timpul arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 4 septembrie 2003.
Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 12 din 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 septembrie 2003 la 30 martie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2167/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2171/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
