ICCJ. Decizia nr. 2263/2005. Penal
| Comentarii |
|
Constată că prin sentința penală nr. 158 din 17 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției procurorului din data de 23 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1307/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A obligat petentul să plătească statului suma de 350.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția din 23 iulie 2004, dată în dosarul penal nr. 1307/P/2004, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții P.A., procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și U.N., subcomisar la Inspectoratul de Poliție al județului Teleorman pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Cercetările efectuate de parchet, nu au putut reține date sau indicii că cele două persoane reclamate care au efectuat cercetarea penală sau au adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu.
Activitățile efectuate s-au înscris în conținutul cauzei reclamate iar soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este expresia actelor prealabile administrate la dosarul cauzei.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.I. considerând-o nelegală și netemeinică întrucât procurorul nu a lămurit cauza sub toate aspectele, fiind încălcate dispozițiile art. 62 și art. 63 C. proc. pen. Se impune, pe cale de consecință, casarea hotărârii instanței de fond și admiterea plângerii petiționarului recurent.
Judecând recursul potrivit dispozițiilor art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., "urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
Pentru realizarea scopului urmăririi penale legea procesual penală, a stabilit așadar, reguli precise și coerente care guvernează desfășurarea fazei de cercetare și urmărire penală.
în același timp însă, organele de cercetare sau urmărire penală au obligația de a efectua acte premergătoare pentru a confirma sau infirma existența infracțiunilor cu a căror săvârșire au fost sesizate și pe cale de consecință de a verifica dacă sunt incidente vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
în cauza supusă analizei, se constată că făptuitorii au administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării plângerii formulate de petiționarul C.I. împotriva numiților B.C., P.P., L.G. și L.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., respectiv art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
în raport de probele administrate, expertize tehnice, declarații de martori, înscrisurile eliberate de reprezentanții Primăriei Plopii Slăvitești, jud. Teleorman care stabileau că bazinul de apă se află pe terenul proprietatea numitului L.G., subcomisarul de poliție U.N. a întocmit referatul de neîncepere a urmăririi penale, propunere ce a fost confirmată de procurorul P.A.
Urmare plângerii formulate împotriva acestei rezoluții de către petiționarul C.I., prin ordonanța nr. 23/II/2 din 4 martie 2004, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus infirmarea rezoluției nr. 552/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și completarea cercetărilor.
Admiterea plângerii nu poate să conducă însă la reținerea infracțiunilor de neglijență în serviciu respectiv favorizarea infractorului în sarcina celor doi făptuitori.
Sub aspect subiectiv infracțiunea de neglijență în serviciu se săvârșește numai din culpă. Culpa are însă un caracter relativ, ceea ce înseamnă că ea vi fi dedusă din împrejurările concrete în care s-au comis faptele și nu după raționamente abstracte.
Cum făptuitorii au efectuat actele premergătoare cu respectarea dispozițiilor legale, în mod corect s-a stabilit că nu se poate reține în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), respectiv favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Neexistând date sau indicii temeinice potrivit cărora, cei menționați, și-ar fi încălcat din culpă îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora și prin aceasta să fi cauzat o vătămare intereselor vreunei persoane ori să fi dat vreun ajutor infractorilor înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a infirma sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, soluția de neîncepere a urmăririi penale respectiv sentința instanței de fond sunt legale și temeinice.
Așa fiind, înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 158 din 17 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2729/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2254/2005. Penal → |
|---|
