ICCJ. Decizia nr. 2878/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 44 din 10 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3806/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul R.V. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 4 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
A fost respinsă cererea formulată de apărător de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 15 iunie 2004 la 10 decembrie 2004.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate și s-a dispus distrugerea cantităților de 8,600 gr. rezină cannabis, 1,20 gr. rezină cannabis, 9 gr. cannabis și 99 gr. fragmente vegetale rămase de pe urma analizelor de laborator.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 500.000 lei.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 15 iunie 2004, martora denunțătoare D.I.M., cercetată în altă cauză, în stare de arest, tot pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 a sesizat I.G.P. - B.C.C.O.A. că inculpatul R.V. se ocupă cu traficul de droguri, respectiv cu cannabis, pe care îl vinde la prețul de 500.000 lei gramul.
Flagrantul a fost organizat la 15 iunie 2004, inculpatul R.V. vânzându-i martorului R.R.P. cantitatea de 4 grame cannabis contra sumei de 2 milioane lei.
în baza autorizației de percheziție nr. 206/2004 emisă de Tribunalul București, secția I penală, organele specializate s-au deplasat la domiciliul inculpatului R.V. din str. Lipscani, unde într-un pachet de țigări a fost găsită cantitatea de 2,22 grame rezină de cannabis. Inculpatul a declarat că deține drogurile în vederea consumului propriu.
Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante a mai rezultat că într-unul din sertarele biroului inculpatului a fost găsită o bucată de substanță solidă de culoare verde-olive, aceeași substanță fiind găsită și într-un borcan de sticlă, ambele substanțe conținând cannabis.
în total de la inculpat a fost ridicată cantitatea de 22,10 grame cannabis, o parte fiind distrusă în urma analizelor de laborator.
Inculpatul a recunoscut că drogurile găsite în camera sa îi aparțin, din ele vânzând martorului R.R.P., prin intermediul martorului S.A.B., cantitatea de 4 grame, contra sumei de 2.000.000 lei.
Instanța de fond a reținut că inculpatul, consumator de droguri, a început să strângă cantități din ce în ce mai mari de cannabis, pe care le deținea la domiciliu, pentru a le vinde unor terțe persoane, activitatea sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.V., care a criticat-o ca netemeinică, solicitând coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancționator, prin reținerea de circumstanțe atenuante personale în favoarea sa și a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 44 din 24 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 147/2005 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.V.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpatului de la 15 iunie 2004 la 24 ianuarie 2005 și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul-inculpatul la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.V. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17, pct. 10 teza a II-a și pct. 14 teza I C. proc. pen.
în principal, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din același act normativ, susținând că nu există nici o probă directă privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, el deținând drogurile doar în vederea consumului propriu, sub acest aspect nefiind administrate toate probele necesare justei soluționări a cauzei.
în subsidiar inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia și a se dispune suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării pedepsei în raport de datele care caracterizează persoana sa.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în ce privește solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din același act normativ, înalta Curte constată că este nefondată.
în primul caz, activitățile incriminate au ca scop realizarea circulației, transferului drogului, adică traficarea drogurilor de la o persoană la alta.
în cel de-al doilea caz, legiuitorul a înțeles să incrimineze acte materiale săvârșite în scopul asigurării consumului propriu de droguri.
Din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă că inculpatul era cunoscut în zona în care locuia, drept vânzător de droguri, iar activitățile de urmărire și prindere s-au declanșat ca urmare a denunțului martorei D.I.M.
în cursul cercetărilor au fost cumpărate doze de heroină de la inculpat, cu bancnote înseriate anterior la sediul poliției, bancnote ce au fost descoperite asupra acestuia.
Coroborând aceste date cu cantitatea de droguri găsită la momentul descinderii (22, 10 grame), care excede necesităților unui consumator obișnuit, înalta Curte constată că, în mod corect, instanțele de fond și apel au dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri, activitățile desfășurate de acesta circumscriindu-se uneia dintre cele 17 modalități normative prin care poate fi săvârșită această infracțiune, respectiv punerea în vânzare de droguri.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte constată că, simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Cu privire la solicitarea inculpatului vizând redozarea sancțiunii aplicate și dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, înalta Curte apreciază că pericolul social al faptelor reținute în sarcina acestuia nu justifică o reducere a cuantumului pedepsei și nici o altă modalitate de executare.
Astfel, prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul, ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Pe de altă parte, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți, distribuitori, cum este inculpatul, reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.
Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de droguri, cât și viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.
în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.
Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ori stabilirea unei alte modalități de executare nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Conform dispozițiilor art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 15 iunie 2004 la 9 mai 2005.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2912/2005. Penal → |
|---|
