ICCJ. Decizia nr. 2336/2005. Penal. Art. 269 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2336/2005
Dosar nr. 1290/2005
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 639 din 23 noiembrie 2004, Tribunalul Prahova, în baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea de evadare, faptă din data de 21 iulie 2004, a condamnat pe inculpatul V.F.C. la 6 luni închisoare.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., a adăugat pedeapsa menţionată la pedeapsa din executarea căreia a evadat, respectiv 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 385 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 98 din 26 martie 2004 A Curţii de Apel Braşov, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa restantă perioada executată de la 1 aprilie 2003 la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 385 din 23 septembrie 2003 de Tribunalul Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentelor dispoziţii.
Inculpatul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 400.000 lei onorariu apărător oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul este recidivist, fiind cercetat şi condamnat de mai multe ori la pedepse privative de libertate, ultima condamnare fiind aceea la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prin sentinţa penală nr. 385/2003 a Tribunalului Braşov, în a cărei executare a fost arestat la 1 aprilie 2003 şi încarcerat în Penitenciarul Ploieşti.
A mai reţinut prima instanţă că, la 21 iulie 2004, inculpatul a fost repartizat împreună cu alţi 31 de condamnaţi, în cadrul Rafinăriei L. Ploieşti pentru a efectua lucrări de curăţenie la un parc de rezervoare, sub comanda agentului şef adjunct C.L., dispozitivul de pază fiind alcătuit din doi agenţi din cadrul penitenciarului şi doi condamnaţi selecţionaţi în sistemul „fără pază".
Ajunşi la punctul de lucru, în jurul orelor 8,00, inculpatul s-a dezbrăcat de vestonul care face parte din echipamentul penal şi rămânând în tricou a părăsit dispozitivul escaladând un zid de beton de 2 metri înălţime, apoi a fugit printre rezervoarele din imediata apropiere.
După puţin timp, două persoane, pornite în urmărirea evadatului au reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze pe inculpat.
Au fost înlăturate apărările inculpatului care a susţinut că a fugit din cauza ameninţărilor primite de la condamnaţii T.C. şi C.S., cu motivarea că, au fost audiaţi martori şi susţinerile inculpatului nu au fost dovedite în acest sens depoziţia martorului S.N., coleg de cameră cu condamnatul, care a relatat că acesta nu a avut nici-un conflict nici cu ceilalţi deţinuţi şi nu a avut nici probleme în familie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, sub aspectul individualizării pedepsei judiciare aplicate inculpatului susţinând în esenţă că aceasta este mult prea redusă şi inaptă să-şi atingă scopul preventiv-educativ.
S-a arătat în motivele de apel, faptul că, dacă evadarea inculpatului s-a produs doar pentru puţin timp, acest fapt nu se poate reţine ca o circumstanţă atenuantă în favoarea acestuia, care să conducă la aplicarea unei pedepse situată chiar la limita minimă, deoarece, este meritul personalului de pază care a intervenit oportun, starea de pericol creându-se chiar şi în aceste împrejurări, concluziile care se impun în opinia parchetului, cu atât mai mult cu cât inculpatul a refuzat să se supună somaţiilor verbale care s-au făcut către personalul de pază.
Prin Decizia penală nr. 29 din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 luni la 2 ani, urmând a executa în fine, potrivit dispoziţiilor art. 269 al.3 C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând cauza în raport de motivul invocat cât şi din oficiu constată că recursul este nefondat.
În raport de gradul de pericol social al faptei săvârşite şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului care se afla în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, are numeroase condamnări, a săvârşit fapte penale şi în perioada minoratului, nu a fost sincer pe parcursul procesului penal, se apreciază că pedeapsa aplicată corespunde cerinţelor prevăzute de art. 52 C. pen., astfel că o reindividualizare în sensul reducerii acesteia nu se justifică.
Cum alte motive care examinate din oficiu şi care să conducă la casarea hotărârilor nu sunt urmează, ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă recursul declarat de inculpatul V.F.C. împotriva deciziei penale nr. 29 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F.C. împotriva deciziei penale nr. 29 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 aprilie 2003, la 7 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2329/2005. Penal. Recuzare recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2337/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
