ICCJ. Decizia nr. 2366/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 570 din 15 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., faptă din 30 iunie 2003, a fost condamnat inculpatul P.I.G. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către partea vătămată M.C. în sumă de 4.800.000 lei și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că la data de 30 iunie 2003, în jurul orelor 16,30, partea vătămată M.C., în vârstă de 42 ani, se afla împreună cu cei doi copii ai săi cu vârstă de 11 ani și respectiv un1 an și 6 luni pe B-dul Republicii din Ploiești, circulând pe trotuar.
La un moment dat, partea vătămată a observat pe carosabil pe inculpatul P.I.G., care părea că așteaptă pe cineva, iar după ce a trecut pe lângă acesta, inculpatul i-a smuls de la gât lănțișorul și cruciuliță din aur, bunuri în valoare de 4.800.000 lei.
Imediat după momentul în care i-a fost smuls lănțișorul, partea vătămată s-a întors pentru a observa persoana agresorului, constatând că aceasta este persoana pe care o depășise în trecerea sa pe trotuar.
Prima instanță a înlăturat susținerile inculpatului, privind nevinovăția sa, constatând că deși acesta a arătat în mod constant că neagă săvârșirea faptei, deoarece la data respectivă părul său era vopsit blond și totodată, la ora comiterii faptei, se afla într-o sală de internet, aceste apărări sunt infirmate de probele administrate.
împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul P.I.G., criticând-o ca nelegală și netemeinică în privința greșitei sale condamnări.
Prin decizia penală nr. 3 din 5 ianuarie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I.G., apreciind ca temeinică și legală sentința atacată.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârilor atacate și achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
Verificând actele dosarului, înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat din următoarele considerente:
în cursul urmăririi penale și în cursul judecății părțile implicate în prezenta cauză au fost declarații care, coroborate nu au reușit să dea certitudinea faptului că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Astfel, în declarația dată la 30 iunie 2003, partea vătămată îl descrie pe autor ca fiind de 1,70 m, având 1,74 m și 70 kg, rrom, păr negru tuns scurt, puțin ondulat.
La data de 10 noiembrie 2003, organul de cercetare penală încheia un proces-verbal de recunoaștere după fotografie în care se arată că partea vătămată M.C. a recunoscut autorul faptei din 30 iunie 2003 și crede că acesta este.
La data de 18 noiembrie 2003, partea vătămată dă o declarație prin care recunoaște din grup pe numitul P.I.G.
Inculpatul P.I.G., pe întreg parcursul procesului penal s-a apărat, declarând că la data respectivă era vopsit blond și că în intervalul 12,30 - 17,30 s-a aflat într-un club de internet, unde s-a întâlnit cu o față.
în faza de urmărire penală acesta a fost testat cu biodetectorul "Poligraf" eliberându-se raportul de constatare tehnico-științifică nr. 507461 din 4 mai 2004 al I.P.J. Prahova.
Acest raport concluzionează prin a recomanda organelor de urmărire penală "să interpreteze cu prudență, deoarece nu se poate formula o concluzie certă privind detecția comportamentului simulat"
Cu alte cuvinte, inculpatul nu a avut un comportament simulat.
în faza de cercetare judecătorească s-au luat declarații atât martorilor cât și parții civile și inculpatul.
Inculpatul și-a menținut declarația, în sensul că era bolnav, la data de 30 iunie 2003, și că s-a întâlnit cu o fată a cărei nick-name era B. 16, după care s-au întâlnit cu o fată C.
Martora C.B. revine asupra declarației dată în faza de urmărire penală, întrucât nu a fost lăsată să declare ce dorea, și a declarat că, în ziua de 30 iunie 2003, în jurul orei 17,00, s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea sălii de internet S., întâlnire ce fusese aranjată prin intermediul internetului în jurul orei 14,00.
Martora a menționat și faptul că inculpatul la acea dată avea părul blond.
Martorul . . în declarația dată în fața instanței de fond menționează faptul că semnătura din dosarul de urmărire penală nu-i aparține și că polițistul a amenințat-o pe martora B.C. că o oprește și pe ea ca și complice.
Martora S.G. a declarat că inculpatul, la data de 28 iunie 2003, avea părul blond-arămiu.
Partea vătămată a declarat în fața judecătorului că în seara în care a avut loc evenimentul l-a recunoscut, la poliție, după fotografie, pe inculpat.
Declarația acesteia este în contradicție cu procesul-verbal de recunoaștere după fotografie datat cu 10 noiembrie 2003.
Toate declarațiile date în favoarea inculpatului nu au fost înlăturate inițial de către instanța de fond, cu toate că situația de fapt nu a fost lămurită.
Toate probele administrate în cauză nu au dovedit cu certitudine faptul că, la data de 30 iunie 2003, inculpatul ar fi tâlhărit-o pe partea vătămată M.C. și că acesta la data respectivă nu avea părul vopsit în blond.
De asemenea, motivarea instanței de fond cum că modul de comitere a infracțiunilor de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în altă cauză, este asemănător cu cel în cauză, nu este susținută nici procedural și nici faptic.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul P.I.G. și în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 17 lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe acesta, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
în baza dispozițiilor art. 189 alin. (1) din onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2510/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2317/2005. Penal → |
|---|
