ICCJ. Decizia nr. 2471/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1054 din 27 august 2004, pronunțată de Tribunalul București au fost condamnați următorii inculpați:
1. S.T. după cum urmează:
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, la 8 ani închisoare (pct. 1 R.);
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, la 2 pedepse de câte 9 ani închisoare, pentru două fapte (pct. 3 și 4 R.);
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., la 9 ani închisoare (pct. 5 R.).
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 21 ianuarie 2004 la zi.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
2. B.I.J. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b), cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice (pct. 1 R.).
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 aprilie 2004 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului conform art. 350 C. proc. pen.
3. C.R.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice (pct. 3 R).
în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2881/2001 a Judecătoriei sector 5 și s-a contopit restul de 347 zile închisoare cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 februarie 2004 la zi.
4. C.M.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice (pct. 3 R.).
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 18 februarie 2004 la zi.
5. I.C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice (pct. 4 R.).
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpații au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- inculpații S.T. și B.I.J. la 1.800.000 lei către partea civilă B.A.;
- inculpații S.T., C.R.D. și C.M.C. la 20.000.000 lei către partea civilă A.I.;
- inculpații S.T. și I.C. la 4.000.000 lei către partea civilă T.C.
S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat un cuțit corp delict ridicat de la inculpatul S.T.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceiași sentință s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.T. și B.I.J., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., reținută la pct. 2 din rechizitoriu.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
1. La data de 29 noiembrie 2003, inculpații S.T. și B.I.J., pe timp de noapte și în loc public, au amenințat pe partea vătămată B.A. cu un cuțit și au deposedat-o de un telefon mobil marca Nokia.
2. Inculpații S.T., C.R.D. și C.M.C., pe data de 9 ianuarie 2004, pe timp de noapte și în loc public au deposedat prin violență pe partea vătămată A.I., pe care au lovit-o cu o bâtă, de suma de 20.000.000 lei.
3. în noaptea de 21 ianuarie 2004, inculpații S.T. și I.C., în loc public, au lovit pe partea vătămată T.C. cu o bâtă și au deposedat-o de un telefon mobil și mai multe obiecte personale.
4. La data de 21 aprilie 2004, pe timp de noapte și în loc public, inculpatul S.T., împreună cu alte persoane rămase neidentificate, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată C.A. de mai multe bunuri.
Referitor la faptele de la pct. 1, 2 și 3 C. pen., s-a reținut că, întrucât inculpații au fost înarmați cu un cuțit și respectiv cu o bâtă, se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul reținerii și a agravantei prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
Instanța a mai reținut că din probe nu rezultă că inculpații S.T. și B.I.J. sunt cei care au comis tâlhăria asupra părții vătămate D.V., astfel încât se impune achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 23/ A din 14 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul I.C., s-a desființat sentința în parte, cu privire la acest inculpat și s-a dispus, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen. (pct. 4 R.), înlăturându-se și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile către partea civilă T.C.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceiași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.T., B.I.J., C.M.C. și C.R.D. s-a dedus la zi arestarea preventivă a acestora și s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut că este întemeiat apelul declarat de inculpatul I.C., întrucât din declarația martorului M.V. rezultă că acesta a precizat inițial parții vătămate că nu i-a văzut pe inculpați, deci nu a văzut cine a lovit-o și nu i-ar putea recunoaște pe agresori, ca apoi să declare că i-a recunoscut pe cei doi făptuitori în persoana inculpaților.
Martorul M.V. era împreună cu L.A., C.M., C.I. și C.C., iar aceste persoane au declarat în fața instanței ori că nu-și mai amintesc de fapta comisă în 2001 de I.C., ori că nu l-au văzut pe inculpat să fi sustras vreun telefon de la partea vătămată. Mai mult decât atât martorul M.V. a arătat că cunoaște bine și pe partea vătămată și pe inculpați și că a fost de față când partea vătămată s-a confruntat cu inculpatul I.C. ocazie cu care a recunoscut că autorul faptei nu este inculpatul ci o altă persoană.
Instanța de apel a mai reținut că din probele dosarului rezultă că inculpatul I.C. a fost reținut, în ziua de 16 ianuarie 2001, la o secție de poliție, respectiv până, în jurul orei 20,30, împrejurare în care ar fi acceptabilă susținerea acestuia că nu a comis fapta și nu avea justificare pentru săvârșirea ei după o zi întreagă de anchetă la poliție.
S-a apreciat că în susținerea apărării formulate de inculpat vin chiar precizările părții vătămate T.C., care a formulat plângere după 5 zile de la data faptei, declarând că nu-i cunoaște pe agresori deși între timp a avut o confruntare cu I.C., ocazie cu care a recunoscut în prezența martorilor că nu acesta l-a tâlhărit, pentru ca apoi se afirme că inculpatul este unul dintre autori.
în concluzie instanța a reținut că se impune achitarea inculpatului, deoarece acesta nu a participat la săvârșirea tâlhăriei asupra părții vătămate T.C.
Referitor la apelurile declarate de inculpatul S.T., B.I.J., C.M.C. și C.R.D., care au criticat sentința cu privire la individualizarea pedepselor, instanța de apel a reținut că nu sunt fondate, întrucât la stabilirea cuantumului pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu privire la gravitatea faptei comise, împrejurările în care a fost săvârșită precum și persoana inculpaților care sunt recidiviști.
Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.T., B.I.J., C.R.D. și C.M.C.
Recursul declarat de procuror a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., susținându-se că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, reținând că inculpatul I.C. nu a participat la comiterea tâlhăriei asupra părții vătămate T.C. și ca urmare greșit a dispus achitarea inculpatului.
Prin recursurile declarate de inculpați s-a susținut că pedepsele sunt prea severe.
Examinând recursurile în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține următoarele:
Este întemeiată critica formulată în recursul declarat de procuror, întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul I.C. a participat alături de coinculpatul S.T. la tâlhăria comisă asupra părții vătămate T.C.
Astfel, din declarațiile date de partea vătămată rezultă că, la data de 16 ianuarie 2004, în jurul orei 22,00, a fost atacată de 2 bărbați și lovită cu o bâtă în cap, fiind apoi deposedată de suma de 500.000 lei, un telefon mobil marca Siemens A 50 și o sacoșă de alimente.
După sustragerea bunurilor cei doi au fugit, iar partea vătămată i-a urmărit fără a reuși să-i prindă.
în timp ce încerca să dea de urma făptuitorilor partea vătămată l-a întâlnit pe martorul M.V. pe care îl cunoștea sub numele "C.". împreună cu martorul se mai aflau 3 persoane care pe parcursul cercetărilor au fost identificate în persoana martorilor C.I., C.M. și C.C.
Toți acești 4 martori au declarat constant în faza de urmărire penală că, în seara de 16 ianuarie 2004, i-au văzut pe cei doi inculpați, pe care îi cunoșteau, alergând iar unii dintre martori au observat chiar că inculpatul S.T. (T.) avea în mână un telefon mobil, după care a apărut partea vătămată, pe care toți martorii o știau din vedere, care le-a relatat ce s-a întâmplat.
Instanța de apel a reținut greșit că toți martorii au retractat în fața instanței cele declarate în faza de urmărire penală. De fapt în faza de cercetare judecătorească a putut fi audiat, cu privire la această faptă, numai martorul M.V.
Ceilalți trei martori nu au putut fi aduși în fața instanței pentru a fi audiați deși au fost citați cu mandat de aducere și în aceste condiții, legal instanța a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. și a ținut cont de declarațiile acestora din faza de urmărire penală.
Se constată, de asemenea, că greșit la pronunțarea soluției de achitare a inculpatului I.C., instanța de apel a avut în vedere declarația din faza de cercetare judecătorească dată de martora L.A., care a precizat că nu-și mai amintește dacă i-a văzut pe inculpații S.T. și B.I.J., în luna decembrie 2003, vânzând un televizor. Din actele dosarului rezultă cu certitudine că martora a fost audiată pentru a lămuri aspecte legate de o altă faptă și astfel încât afirmațiile sale sunt irelevante în stabilirea împrejurărilor de fapt legate de tâlhăria comisă asupra părții vătămate T.C.
în declarația dată în fața instanței martorul M.V. deși a afirmat că menține declarațiile date în faza de urmărire penală, a revenit practic nejustificat asupra acestora, susținând că nu i-a văzut pe inculpați alergând și că partea vătămată când a fost pusă de el față în față cu inculpatul I.C. a spus că nu a fost tâlhărită de acesta.
Este evident că aceste afirmații ale martorului nu se coroborează cu nici o altă probă ci este infirmată de declarațiile date în faza de urmărire penală de ceilalți trei martori.
Așa fiind, corect prima instanță a înlăturat această declarație ca nesinceră.
De asemenea, corect a apreciat prima instanță că este lipsit de relevanță că, la data de 16 ianuarie 2004, inculpatul I.C. a fost reținut de poliție, până la ora 20,30, atâta timp cât fapta a fost comisă mult mai târziu, iar probele dovedesc prezența inculpatului la locul comiterii acesteia.
în consecință, Curtea reține că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt și a pronunțat greșit achitarea inculpatului I.C., împrejurare ce constituie motiv de casare conform art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Așa fiind, se va admite recursul declarat de procuror, se va casa decizia numai cu privire la inculpatul I.C. și conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se vor menține dispozițiile sentinței.
Recursurile inculpaților își găsesc temeiul în dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu sunt fondate, întrucât pedepsele au fost just individualizate pe baza unei corecte evaluări a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului I.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2352/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2467/2005. Penal → |
|---|
