ICCJ. Decizia nr. 2467/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 37 din 17 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul A.D. a fost condamnat la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 7 octombrie 2004 la zi.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a constatat că părțile vătămate N.S.M. și D.F. nu s-au constituit părți civile.
Inculpatul a fost obligat la 26.100.937 lei către Spitalul Județean Timișoara.
în fapt s-au reținut următoarele:
Din anul 2002, inculpatul întreține relații de concubinaj cu numita D.A., cu care are un copil minor.
încă de la începutul conviețuirii cei doi concubini au locuit în comuna Sânpetru Mare sat Igriș împreună cu D.A.D. și D.F., părinții numitei D.A., precum și cu fratele acesteia și cu bunica maternă.
La data de 20 iulie 2004, în cursul după-amiezii inculpatul a consumat băuturi alcoolice într-un bar din sat și când a venit acasă a fost certat de D.F. Nervos, inculpatul și-a strâns lucrurile și s-a urcat în autoturismul proprietate personală deplasându-se la barul SC A. SRL unde lucra concubina sa, căreia i-a cerut să-l însoțească într-un alt local pentru a discuta. Aceasta a refuzat iar inculpatul s-a enervat, i-a dat două palme și a plecat.
D.D., care se afla în local, a văzut când inculpatul a lovit-o pe fiica sa și a plecat acasă unde i-a relatat soției ce s-a întâmplat.
Inculpatul s-a plimbat prin sat după care a revenit la bar, dar nu a găsit-o pe D.A. care se ascunsese la brutăria SC B. SRL așa încât a plecat s-a caute acasă.
în jurul orelor 24,30 - 1,00, inculpatul a ajuns acasă și a oprit mașina în stradă. Auzind zgomotul motorului D.D. și soția sa au ieșit în fața casei și au început să se certe cu inculpatul reproșându-i că le-a lovit fiica și i-au cerut să plece.
în aceste condiții inculpatul a pornit motorul autoturismului și l-a pus în mișcare în direcția drumului principal, intenționând să o caute în continuare pe concubina sa. în acest timp D.D. a luat de jos 2 pietre pe care le-a aruncat în direcția mașinii și una dintre acestea a spart parbrizul din spate.
Mașina a mai rulat aproximativ 35-40 m după care inculpatul a oprit și a coborât. Văzând că D.D. vine spre el inculpatul a luat din autoturism o sticlă din plastic în care avea benzină și i-a dat foc, iar apoi, când tatăl concubinei sale a ajuns la aproape 2 am de el, a aruncat cu benzină în direcția sa.
Cămașa, pantalonii și boneta pe care victima o avea pe cap, au luat foc și inculpatul a plecat.
După ce fiul său a reușit să stingă flăcările, victima s-a urcat în mașină și a plecat în urmărirea inculpatului, dar după ce a parcurs câțiva metri a renunțat datorită durerilor provocate de arsuri.
Victima fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Timiș unde a fost internată cu diagnosticul "arsuri de gradul II și III la nivelul feței, membrelor superioare bilateral, torace anterior, abdomen, fața anterioară a coapselor", iar la data de 10 august 2004, cu toate îngrijirile medicale acordate, a decedat.
Din raportul medico-legal de necropsie din 10 august 2004 întocmit de I.M.L. Timișoara, instanța a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului toxico-septic consecutiv arsurilor termice (prin flacără) ce au cuprins 50 % din suprafața corpului.
Instanța a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
în raport cu zonele afectate de arsuri și cele relatate de D.F. și martorul D.C. instanța a înlăturat susținerea inculpatului că nu a aruncat benzină asupra victimei ci la nivelul solului, iar victima a luat foc pentru că a trecut prin flacăra astfel creată.
S-a reținut că fapta a fost comisă cel puțin cu intenție indirectă, astfel încât este nefondată susținerea inculpatului că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă.
Tot astfel s-a reținut că fapta nu constituie nici infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
De asemenea, s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen., pentru a se putea constata că fapta a fost comisă în legitimă apărare întrucât inculpatul nu s-a aflat în prezența unui atac material, direct, imediat și injust.
Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării, întrucât din declarațiile inculpatului și ale soției victimei rezultă că acesta din urmă avea o fire violentă, un comportament agresiv și provoca deseori scandaluri, astfel încât acțiunea de a arunca cu piatra în mașina inculpatului nu a fost de natură să-i provoace acestuia o încărcare nervoasă deoarece era obișnuit cu un astfel de comportament al victimei.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 73/ A din 17 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus și menținerea stării de arest, deducerea în continuare a duratei arestării preventive și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut că starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect stabilite.
Astfel, s-a constatat că aruncarea asupra victimei a recipientului cu benzină, căruia anterior îi dăduse foc, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor, intenția inculpatului fiind indirectă.
S-a apreciat că nu este justificată nici susținerea inculpatului că a fost provocat de victimă întrucât acțiunea acesteia de a arunca cu pietre în mașina inculpatului nu a fost de natură să-i provoace o tulburare nervoasă care să ducă la riposta sa deosebit de violentă.
în consecință, s-a reținut că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită iar la cuantumul pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind deci necesară o reindividualizare a acesteia.
Inculpatul a declarat recurs, în motivarea căruia a susținut în principal că se impune achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deoarece a comis fapta în legitimă apărare, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 44 C. pen. Astfel, inculpatul a susținut că victima a exercitat asupra sa un atac material direct, imediat și injust de natură a-i pune grav în pericol integritatea corporală sau chiar viața, deoarece aruncând cu pietre a urmărit să-i suprime viața iar apoi l-a atacat cu o bară de fier.
în subsidiar s-a susținut că încadrarea juridică dată faptei este greșită impunându-se schimbarea acesteia în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., sau în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu a aruncat cu benzină asupra victimei ci la sol, iar victima a trecut prin flacăra care se ridicase la cca. 1 metru.
Tot în subsidiar inculpatul a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul individualizării pedepsei susținând că nejustificat nu s-a făcut aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și că oricum față de circumstanțele sale personale se justifica aplicarea art. 74 C. pen.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs își găsește temeiul în dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Condiția esențială pentru a se putea reține legitima apărare prevăzută de art. 44 C. pen., ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este aceea a existenței unui atac material, direct, imediat și injust pentru înlăturarea căruia se săvârșește fapta prevăzută de legea penală.
Or, în speță din declarațiile inculpatului coroborate cu cele ale părții vătămate D.F., în prezența căreia s-a comis fapta, nu rezultă că în momentul comiterii faptei inculpatul era supus unui astfel de atac.
Este cert dovedit că în momentul în care inculpatul a aruncat sticla cu benzină spre victimă aceasta încetase să mai arunce cu pietre și se afla la o distanță de 2 m de inculpat.
Susținerea inculpatului, din declarația dată în fața instanței, că victima avea o țeavă în mână nu este confirmată de nici o altă probă și de altfel este și lipsită de relevanță pentru că atâta timp cât victima nu a folosit țeava respectivă într-o acțiune violentă asupra inculpatului nu există atacul la care face referire art. 44 C. pen.
Ca atare, corect, s-a reținut că în momentul săvârșirii faptei de către inculpat victima nu desfășura asupra acestuia nici un atac material, direct și imediat și că, în consecință, fapta nu a fost săvârșită în legitimă apărare.
Curtea reține însă că în mod evident comportamentul victimei de a arunca cu pietre în mașina inculpatului și de a sparge parbrizul din spate în condițiile în care acesta plecase cu mașina din apropierea casei victimei, a fost de natură a crea inculpatului o stare de tulburare care s-a accentuat văzând că victima se apropie de el.
Se apreciază că greșit prima instanță a reținut că o astfel de stare de tulburare nu se putea produce pentru că inculpatul era obișnuit cu comportamentul agresiv al victimei.
în opinia Curții este evident tocmai faptul că în mod obișnuit victima se manifesta violent și agresiv, a constituit punctul culminant de natură a produce o tulburare inculpatului sub imperiul căreia a reacționat la rândul său violent.
Tot astfel, Curtea reține că atâta timp cât legea nu impune ca fapta comisă în stare de tulburare să fie proporțională cu comportamentul provocator, greșit s-a apreciat de instanța de apel că acțiunea victimei de a arunca cu pietre nu a fost de natură să creeze o tulburare atât de întinsă încât să ducă la riposta deosebit de violentă a inculpatului.
în consecință, se apreciază ca fiind fondat motivul de recurs ce își găsește temeiul în dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., întrucât greșit nu s-a făcut aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind comisă de inculpat în stare de provocare.
Motivul de recurs care vizează greșita încadrare juridică a faptei nu este întemeiat.
Atâta timp cât inculpatul intenționat a aruncat cu sticla de benzină aprinsă spre victimă este evident că nu poate fi vorba de infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
De asemenea, nu se poate primi apărarea inculpatului, în sensul că fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât în cazul acestei infracțiuni rezultatul letal este consecința culpei făptuitorului care nu-l prevede deși putea și trebuia să-l prevadă.
Or, în speță este evident că aruncând benzina aprinsă asupra victimei inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat ceea ce impune concluzia că a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a ucide.
Se constată că în mod corect s-a reținut în raport de localizarea arsurilor pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei și ale declarațiilor numitei D.F., că sticla cu benzină a fost aruncată asupra victimei și nu pe sol. De altfel, aruncând o sticlă cu benzină aprinsă asupra unei persoane aflate la numai 2 m este evident că inculpatul a avut exact reprezentarea că victima va fi stropită de combustibilul aprins și va lua foc, chiar în situația în care i-ar fi căzut la picioare.
Având în vedere poziția subiectivă a inculpatului corect s-a reținut că fapta sa constituie infracțiunea de omor calificat.
Față de toate considerentele expuse, Curtea va admite recursul și conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile numai sub aspectul individualizării pedepsei.
Rejudecând, Curtea va reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) și în consecință va reduce pedeapsa la un cuantum situat în limitele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Reținerea art. 73 lit. b) C. pen., are consecințe și cu privire la latura civilă, inculpatul urmând să suporte numai o parte a cheltuielilor de spitalizare, care vor fi reduse corespunzător.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor și s-a dedus la zi arestarea preventivă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2471/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2510/2005. Penal → |
|---|
