ICCJ. Decizia nr. 2317/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 716 din 16 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul A.V. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) și e) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din durata pedepsei reținerea din data de 20 iunie 2001.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească moștenitorilor părții civile A.N.V., respectiv lui A.M., A.M., A.V., A.O., A.A. și A.G. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloarea celor două găini sustrase.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.
în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.500.000 lei din care 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.
S-a reținut că, în seara zilei de 24 februarie 2001, inculpatul a sustras două găini aparținând părții vătămate A.V. și, în timp ce părăsea locul faptei, a fost văzut de martorul D.N.
Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul l-a amenințat pe martor cu cuțitul.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere de obiecte, planșe foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile învinuitului, proces-verbal de confruntare.
în timpul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar apoi s-a sustras de la cercetarea judecătorească.
Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 417 din 26 noiembrie 2004, cu opinie majoritară a admis apelul inculpatului și, rejudecând, a dispus achitarea acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu s-a făcut deplin și fără echivoc dovada vinovăției inculpatului. S-a apreciat că există dubii și îndoieli în ce privește prezența inculpatului la data și ora indicată și a săvârșirii faptelor de sustragere și de utilizare a violențelor pentru a-și asigura scăparea.
Declarația singurului martor ocular D.N. a fost considerată needificatoare, iar martorii propuși și ascultați în apărarea inculpatului au relatat împrejurări favorabile acestuia.
Prin opinia separată formulată s-a susținut necesitatea achitării inculpatului pe temeiul juridic prevăzut de art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței instanței de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este fondat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, achitându-l pe inculpatul A.V., deși acesta a săvârșit infracțiunea dedusă judecății.
Din examinarea probelor administrate în cele două faze procesuale rezultă că în cauză există dovezi care confirmă că A.V. este autor al infracțiunii de tâlhărie.
Martorul D.N. a avut o poziție procesuală constantă, declarând în mod convingător și amănunțit faptul că l-a văzut pe inculpat cu bunurile sustrase asupra sa și că, la apropierea și interpelarea martorului, a intenționat să îl lovească cu cuțitul pe acesta.
Martorul nu și-a retras dispoziția în fața instanței de judecată, subliniind doar faptul că ar fi dorit să și-o reitereze în prezența părții vătămate.
Martorul D.N. este cel care a predat, a doua zi după faptă, cuțitul organelor de poliție.
Depozițiile sale se coroborează cu conținutul procesului-verbal de confruntare a sa cu inculpatul, precum și cu depoziția martorei M.I. Aceasta a declarat că l-a văzut pe inculpat care sărise gardul locuinței părții vătămate A.V., iar după ce a parcurs 4-5 metri, l-a văzut și pe martorul D.N., confirmând, astfel, prezența tuturor participanților în perimetrul locului faptei.
în schimb, declarațiile martorilor propuși în apărare de inculpat, O.V. și M.G., nu sunt credibile, ele constituindu-se într-o încercare neconvingătoare de a constitui un alibi inculpatului.
Audiați după trecerea a trei ani și, respectiv, 3 ani și 8 luni de zile de la data comiterii faptei, cei doi pretind că își amintesc faptele, precizând ore, minute, unele amănunte minore care în mod normal nu se rețin sau se estompează sau dispar prin trecerea timpului.
Pentru aceste motive, Curtea reține că inculpatul A.V. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond.
Curtea constată, însă, că Tribunalul Iași, pronunțând sentința penală nr. 716 din 16 octombrie 2003, nu a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Prejudiciul modic cauzat părții vătămate (două găini), timpul scurs de la data comiterii faptei până la momentul pronunțării unei soluții definitive în cauză și care diminuează impactul faptei și al actului de justiție asupra opiniei publice, vârsta inculpatului constituie date și împrejurări care trebuie avute în vedere la aplicarea unei pedepse juste, eficiente și necesare în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 din C. pen. și să reducă pedeapsa aplicată inculpatului A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 5 ani și 4 luni închisoare la un an închisoare.
în cauză se va face aplicarea dispozițiilor legale privind pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispozițiile ale sentinței vor fi menținute.
Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce reținerea din data de 20 iunie 2001.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
S-au văzut dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2366/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2313/2005. Penal → |
|---|
