ICCJ. Decizia nr. 256/2005. Penal
| Comentarii |
|
Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 4 iunie 2001, dosar nr. 201/P/2000, față de învinuitul H.V. s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.
în considerentele rechizitorului s-a reținut că:
La data de 29 noiembrie 1998, SC A.C. SA Galați a achiziționat de la SC P.C. SRL Ludus al cărei administrator este inculpatul, un autotractor marca Roman", prețul de achiziționare a fost de 10.000.000 lei și s-a emis factura fiscală nr. 0745504.
Deoarece starea tehnică a utilajului era discutabilă și urmau făcute unele reparații, apoi prezentat la Registrul Auto Român (R.A.R.) Tg. Jiu, cartea de identitate a utilajului a rămas la inculpat pentru a duce utilajul la R.A.R. Tg. Jiu și lămurite aspectele referitoare la omologarea acestuia.
La data de 10 aprilie 1998, martorul B.C. împreună cu martorul B.P. s-au deplasat cu autotractorul, în orașul Luduș, jud. Mureș, de unde urmau să tracteze o semiremorcă cumpărată tot de la inculpatul H.V. întrucât inculpatul le-a spus acestora că semiremorca nu are roți, martorii au mai luat cu ei o autoutilitară echipată echipată cu 8 roți care urmau a fi montate pe semiremorcă. Cei doi martori s-au cazat la un hotel din Luduș, urmând ca a doua zi să vină și martorul S.V. din partea SC A.C. Galați, pentru a achita contravaloarea semiremorcii.
A doua zi, inculpatul a venit la cei doi martori și le-a spus că urmează să se deplaseze la autobuz Luduș de unde să ridice semiremorca. S-au deplasat cu autotractorul și autoutilitara în fața autobazei, pentru a echipa semiremorca cu roțile aduse și a o tracta la Galați, cu ajutorul autotractorului. Inculpatul H.V., însoțit de 4-5 persoane rămase neidentificate, prin amenințare, a solicitat martorului B.C. certificatul de înmatriculare al autotractorului și cheile acestuia. Inițial, martorul a refuzat să-i dea cheile și actele însă, sub amenințarea inculpatului și a celorlalte persoane care-l însoțeau, a dat cheile și actele, cartea de identitate fiind rămasă la acesta, încă de la R.D. Tg. Jiu.
Inculpatul a dus autotractorul într-o direcție necunoscută, fiind ulterior găsit și predat către SC A.C. Galați.
Judecătoria Luduș, inițial sesizată cu această faptă, și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, prin sentința penală nr. 224 din 11 septembrie 2001, invocând prevederile art. 42 alin. (1) și art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000.
Această instanță primind cauza spre competentă soluționare, înregistrată sub nr. 7489/2001, a luat act de constituire de parte civilă a SC A.C. SA Galați, prin reprezentanții săi legali, aceasta pretinzând obligarea inculpatului la plata sumei totale de 427.302.475 lei.
Prin decizia penală nr. 19 din 21 ianuarie 2004, Tribunalul Mureș a achitat în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din același cod, pe inculpatul H.V. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă SC A.C. SA Galați.
Coroborând probele administrate în cauză în faza cercetării judecătorești și în faza urmăririi penale, conform prevederilor art. 62 - art. 63 C. proc. pen., instanța a reținut următoarele:
Inculpatul H.V., în calitate de administrator al SC P.C. Luduș, în cursul lunii ianuarie 1998 a publicat în ziar anunțul privind vânzarea unui TIR ROMAN la prețul de 115.000.000 lei și a unui autocamion RABA la prețul de 75.000.000 lei.
Partea civilă SC A.C. SA din Galați dorind să cumpere TIR - ul (compus din ca tractor și remorcă), l-au contactat pe inculpat și au stabilit condițiile vânzării, urmând ca inculpatul să ducă mașina la Galați, cumpărătoarea plătind în avans suma de 5.000.000 lei. Acolo, părțile au convenit ca să finalizeze vânzarea-cumpărarea remorcii (care avea acte proprii) la prețul de 25.000.000 lei, bani pe care inculpatul i-a și încasat, eliberând factura fiscală din 19 ianuarie 1998. în ceea ce privește cap tractorul, deoarece cumpărătorul a fost nemulțumit de faptul că pe motor și șasiu nu erau inscripționate seriile, atunci părțile s-au înțeles ca inculpatul să procedeze la poansonarea acestui cap tractor, urmând ca apoi să perfecteze contractul. în acest sens, inculpatul trebuia să ducă autovehiculul la Tg. Jiu, la R.A.R. Gorj, pentru a se efectua respectiva operațiune, la o dată ulterioară. Până atunci, cap-tractorul a rămas la Galați, iar partea civilă constatând că erau necesare niște reparații la motor, a procedat la demontarea acestuia și a efectuat acele reparații. Inculpatul a venit la Galați, a constatat că autovehiculul era demontat, astfel că nu l-a putut duce la Tg. Jiu pentru verificările respective. în cursul lunii aprilie, inculpatul a reușit să ducă acel cap-tractor la Tg. Jiu, pentru poansonare după care, l-a adus la Luduș, aceasta întrucât partea civilă urma să mai achiziționeze un autovehicul (o autoșa), tot de la Luduș, prin intermediul inculpatului H.V., autoșa ce trebuia tractată de acel cap tractor.
Datorită numeroaselor reparații la care a fost supus cap-tractorul cât a stat la Galați până a fost dus la Tg. Jiu, între părți au intervenit discuții privitoare la prețul cap-tractorului. Inculpatul a susținut că, datorită costului reparațiilor suportate de partea civilă, aproximativ 38 milioane lei, el a fost de acord să mai scadă din preț, primind 10.000.000 lei bani la 12 martie 1998 conform facturii fiscale nr. 0745504, iar restul de 25.000.000 lei urmau să-i fie plătiți în cel mult 10 zile. în schimb, partea civilă a precizat că cele 10.000.000 lei reprezentau prețul final al cap-tractorului, iar cele 25.000.000 lei erau, de fapt, prețul autoșeii pe care urmau să o achiziționeze tot de la Luduș.
în acest context, inculpatul H.V., împreună cu martorii B.C. și S.S. din partea SC A.C. SA Galați și martorii F.L., P.I. și M.I. din partea inculpatului, în 10 aprilie 1998 s-au deplasat la Luduș pentru a perfecta convenția referitoare la vânzarea-cumpărarea autoșeii, iar a doua zi a venit și martorul S.V. tot din partea societății. Acestuia, inculpatul i-a spus că dorește ca partea civilă să-i dea diferența de bani până la plata integrală a prețului cap-tractorului așa cum a pretins inițial, iar până atunci respectivul autovehicul va rămâne la el. S.V., în declarația dată în faza urmăririi penale a precizat că această discuție a avut-o chiar în locuința inculpatului și că i-a spus acestuia că respectiva problemă nu este de competența lui, urmând ca inculpatul să o clarifice cu reprezentantul părții civile; acest martor nu a mai putut fi audiat în faza cercetării judecătorești, fiind plecat din țară, dar cele afirmate de le au fost confirmate de inculpat și martorii care au asistat la aceste discuții: H.R., B.C., S.S. După ce martorul le-a comunicat reprezentanților părții civile că pretențiile inculpatului și împrejurarea că autovehiculul, respectiv cap-tractorul a rămas la H.V., la indicațiile reprezentantului părții civile, S.V. a depus plângerea penală împotriva inculpatului la Poliția Luduș, solicitând a se lua măsurile legale față de acesta și faptele lui.
în ceea ce privește momentul în care inculpatul a intrat în posesia cheilor cap-tractorului și a autovehiculului propriu-zis, actele mașinii rămânând la el chir de la început, ele nefiind predate părții civile, relevante sunt declarațiile martorilor oculari și în primul rând, a martorului B.C., șoferul cap-tractorului. Acesta a declarat că în nici un moment inculpatul nu l-a agresat sau amenințat atunci când i-a cerut cheile mașinii, ci doar a insistat în cererea sa; martorul a declarat că inculpatul era însoțit de alte patru persoane care prin vorbe și gesturi amenințătoare l-au determinat a se conforma cererii și a preda cheile, dar nu a putut preciza, în mod concret în ce au constat aceste amenințări care au fost anume cerințele și ce gesturi au făcut acele persoane mai ales că el nu a fost agresat. Când inculpatul a, luat cheile mașinii, el i-a spus martorului că i le va înapoia atunci când patronul său îi va plăti întreg prețul autovehiculului. Aceste susțineri au fost confirmate de colegul martorului B.C., martorul B.P. care a declarat și el că inculpatul nu l-a amenințat și nu l-a agresat pe B.C. Martorii F.L., P.I., M.I. și chiar S.S. au fost și ei prezenți în locul și momentul în care s-au predat cheile și au precizat că nici inculpatul, nici vreunul din ei nu au amenințat verbal sau prin gesturi, și nici nu l-au agresat pe B.C., iar în ceea ce-l privește pe B.P. el nici nu era de față în acele momente.
Mai mult, chiar martorul S.V. în plângerea sa inițială, a precizat că atunci când s-a întâlnit cu inculpatul, acasă la acesta, H.V. i-a spus că mașina va rămâne la el până la data prețului cerut, iar dacă se va duce la poliție și va fi dat în judecată el "are relații puternice la poliție" și "este pe teritoriul său". Evident că aceste afirmații nu pot fi considerate amenințări, nu au aptitudinea de a-i crea martorului o stare de temere puternică, astfel încât să se conformeze cererilor inculpatului.
Așadar, instanța a reținut că în ceea ce privește proferarea de amenințări sau exercitarea de violențe de către inculpat la momentul luării cheilor autotractorului, nu există probe care să dovedească în mod neechivoc faptul că inculpatul a realizat vreunul din aceste acte materiale. Relativ la acesta, este de observat că pretinsele acte de amenințare și violență s-au exercitat asupra martorului B.C. (care a precizat că nu formulează plângere penală pentru amenințare), plângerea penală este formulată de S.V. în calitate de reprezentant al SC A.C. Galați, iar în cauză săvârșirea infracțiunii se reține că s-a săvârșit în dauna acestei societăți care s-a și constituit parte civilă în cauză. Din acest punct de vedere trebuie avut în vedere faptul că bunul pretins însușit de către inculpat făcuse obiectul unui contract între inculpat în calitate de reprezentant al SC P.C. SRL din Luduș și societatea SC A.C. SA din Galați, contract care, practic, la momentul respectiv era în plină derulare, deoarece părțile se înțeleseseră ca acel cap-tractor să fie predat părții civile după efectuarea cuvenitelor verificări la R.A.R. Tg. Jiu. Deși, partea civilă a susținut că a cumpărat acel cap-tractor la data de 12 martie 1998 când a achitat integral prețul acestuia, inculpatul a negat faptul că cele 10.000.000 lei plătit atunci și pentru care s-a eliberat factura fiscală, reprezentau prețul final al autovehiculului, el pretinzând că partea civilă urmau să-i mai plătească o parte din bani ulterior, după rezolvarea problemelor la R.A.R., și că neprimindu-și acei bani, a procedat la luarea cheilor mașinii.
Practic, în afară de susținerile contradictorii ale părților, doar factura fiscală atestă plata sumei de 10 milioane lei pentru acel cap-tractor, fără a se specifica în mod expres că este vorba de întreg prețul mașinii sau doar o parte; singura mențiune ce s-a făcut pe factură a fost referitoare la modalitatea de plată; numerar și cu ordin de plată. Restul facturilor fiscale depuse la dosar au în vedere costul unor piese sau reparații efectuate la autovehicul.
în atare situație, instanța a apreciat că faptele ce i se impută inculpatului au în vedere executarea contractului comercial încheiat între părți, respectiv îndeplinirea obligațiilor contractuale ce reveneau părților și că întinderea acestor obligații și modul în care părțile înțeleg să-și execute acele obligații este de competența exclusivă a instanței civile, respectiv comerciale.
Așadar, nu se poate reține că inculpatul ar fi amenințat sau agresat pe vreunul din reprezentanții societății parte civilă, iar în ceea ce privește însușirea autovehiculului, această faptă nu este din cele prevăzute de legea penală, neputându-se reține, deci, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a declarat apel, criticând sentința pentru netemeinicie, susținând că martorii audiați au confirmat starea de amenințare sub imperiul căreia șoferul B.C. a predat inculpatului la cererea acestuia, cheile și actele autotractorului. Deci, în mod greșit prima instanță a pronunțat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie.
Prin decizia penală nr. 157/ A din 24 septembrie 2004, a Curții de Apel Tg. Mureș, a fost respins apelul declarat de parchet.
Se motivează că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie.
Astfel, martorul P.E. (administratorul părții civile) a declarat că cele arătate în plângerea depusă, le cunoaște de la angajatul său din acea vreme, B.P. și de la șoferul B.C.
B.P. a dat declarații contradictorii, din acestea rezultând în final că nu a văzut pe inculpat să-l amenințe sau să-l agreseze pe B.C.
La rândul său, acesta din urmă nu a explicat în ce fel s-a simțit amenințat de inculpat și a arătat că nu a fost agresat fizic în nici un fel.
Din declarația martorului S.S., care l-a însoțit pe B.C. din Galați, la Luduș, rezultă că inculpatul nu l-a amenințat pe B.C. pentru a-l determina să-i înmâneze actele și cheile mașinii.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, reiterând motivul formulat și la instanța de apel, susținând că s-a dovedit prin martorii audiați în cauză că inculpatul prin amenințare a deținut de la martorul B.C. cheile și actele autotractorului, în care situație fapta sa constituie infracțiunea de tâlhărie, astfel că soluția de achitare este greșită.
Recursul este nefondat.
Din examinarea dosarului cauzei se constată că instanțele de judecată au examinat amănunțit toate probele administrate și le-au apreciat judicios, considerând pe just temei că nu s-a făcut dovada certă că inculpatul l-a constrâns moral pe B.C. pentru a-i remite actele și cheile autovehiculului.
Sub acest aspect, din depoziția martorului S.S., care l-a însoțit pe B.C., nu rezultă că inculpatul s-ar fi dedat la amenințări și alte acte de natură a-l constrânge moral în această privință.
Oricum, în lipsa unor probe certe, există dubiu, încât nu se poate reține infracțiunea de tâlhărie în sarcina inculpatului.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2488/2005. Penal → |
|---|
