ICCJ. Decizia nr. 2576/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1464 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
Conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani, după executarea pedepsei principale.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 31 iulie 2004 la zi.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat cantitatea de 1,30 grame heroină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
în baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil și a cartelei SIM.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 30 iulie 2004, inculpatul L.P. a fost surprins de organele de poliție judiciară, după ce a vândut martorilor denunțători D.R.F. și N.L., 5 doze heroină (0,18 grame heroină) contra sumei de 1.000.000 lei. Totodată, la percheziția efectuată au fost descoperite, în buzunarul portierei stânga față a autoturismului taxi pe care-l conducea, alte 37 doze heroină (1,37 grame heroină) deținute în vederea comercializării.
Situația de fapt a fost reținută de prima instanță în urma coroborării următoarelor mijloace de probă administrate în cauză: declarațiile și denunțurile martorilor D.R.F. și N.L.; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto; raportul de constatare tehnico-științifică nr. 282648 din 31 iulie 2004; declarațiile constant sincere date pe parcursul procesului penal de inculpatul L.P.; procesul-verbal încheiat în prezența martorilor denunțători, prin care s-a procedat la consemnarea seriilor celor 3 bancnote a câte 500.000 lei și celor 5 bancnote a câte 100.000 lei, puse la dispoziție de martori, în vederea constatării infracțiunii flagrante; procesele-verbale de predare-primire a sumei de 2.000.000 lei, pusă la dispoziție de către denunțători în vederea realizării flagrantului; declarația martorului asistent M.C.
în drept, fapta săvârșită de inculpatul L.P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul L.P., care a solicitat redozarea sancțiunii aplicate, dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante personale recunoscute în favoarea sa.
Prin decizia penală nr. 1005/ A din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 4339/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.P.
A fost dedusă arestarea preventivă a apelantului-inculpat de la 31 iulie 2004 la 23 decembrie 2004 și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul L.P. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 171 teza II și pct. 14 C. proc. pen.
în principal, inculpatul a solicitat, în raport de setul de acte depus în cursul judecării recursului, fie casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la reținerea în favoarea sa a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, fie reținerea cauzei spre rejudecare de către înalta Curte care urmează să constate incidența prevederilor legale mai sus menționate.
în subsidiar, inculpatul a solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante personale recunoscute în favoarea sa, prin diminuarea cuantumului sancțiunii aplicate.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri "persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - art. 10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".
Această dispoziție legală nu trebuie aplicată formal, deoarece ea nu urmărește incitarea la delațiune, ci manifestarea regretului sincer al infractorului care, în urma proceselor personale de conștiință, înțelege să participe alături de organele abilitate, la eradicarea flagelului drogurilor.
în consecință, denunțul făcut de inculpat trebuie să conducă cu precizie la stoparea activității infracționale a altui făptuitor, nefiind satisfăcătoare oferirea de date sumare, pe care organele de urmărire penală le dețin deja sau care nu permit o rapidă identificare a celui denunțat.
Din conținutul actelor depuse în recurs de inculpat rezultă doar că, acesta ar fi denunțat pe un oarecare P., fără nici un fel de alte date de identificare, iar din rechizitoriul nr. 5454/ P din 22 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București rezultă că identificarea numitului P. în persoana lui B.V.I. s-a făcut în baza informațiilor obținute de la numiții C.I. și B.M.
Singura referire la inculpatul recurent constă doar în aceea că acesta l-ar fi delegat pe numitul C.I. să participe la realizarea flagrantului vizându-l pe B.V.I., procedură ce nu se regăsește în conținutul normelor ce reglementează flagrantul și nici în conținutul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, de care a înțeles să se folosească recurentul în apărarea sa.
Un alt aspect legat de cerințele textului de lege invocat vizează termenul înăuntrul căruia se poate formula denunțul, astfel încât denunțătorul să profite de clemența legii.
Acest termen este limitativ stabilit la "durata urmăririi penale", ori în momentul consemnării așa-zisului denunț de către procuror (la 10 octombrie 2004) urmărirea penală era deja finalizată împotriva recurentului inculpat L.P., fiind întocmit rechizitoriul, prin care a fost investită instanța cu judecarea faptei săvârșită de acesta (rechizitoriul nr. 4110/ P din 23 august 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București).
în aceste condiții, înalta Curte apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, înalta Curte apreciază că operațiunea de individualizare a pedepsei, atribut exclusiv și esențial al activității judecătorului, trebuie să aibă în vedere toate elementele aflate la dosarul cauzei, inclusiv aprecierile asupra posibilității reeducării și resocializării făptuitorului.
în speță, chiar dacă au recunoscut circumstanțe atenuante personale inculpatului recurent, instanțele de fond și apel nu puteau să nu țină cont de faptul că acesta a atentat grav la sănătatea publică și că, prin exercitarea meseriei de taximetrist, a operat cu posibilități mai largi de răspândire a flagelului drogurilor, contactând nemijlocit un număr important de persoane ce apelau la serviciile sale.
Pe de altă parte, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți, distribuitori, cum este inculpatul reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.
Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de fonduri, cât și, viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.
în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.
Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva deciziei penale nr. 1005/ A din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 31 iulie 2004, la 18 aprilie 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2575/2005. Penal → |
|---|
