ICCJ. Decizia nr. 2738/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2738/2005
Dosar nr. 6946/2004
Şedinţa publică din 25 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 27 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în dosarul nr. 200/P/2003, începerea urmăririi penale faţă de procurorii N.D. şi I.M., comisarii I.G. şi P.M. şi inspectorul C.I., pentru infracţiunile de arestare nelegală, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, represiune nedreaptă, încercarea de a determina mărturia mincinoasă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 266 alin. (1) şi (2), art. 267, art. 268, art. 261 şi art. 2481 C. pen., reclamate de petiţionarul G.I.
S-a reţinut că, petiţionarul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 13 ianuarie 2003, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se în fapt, că la 31 mai 2003, în jurul orelor 7,00, G.I. a acostat-o pe partea vătămată în curtea Spitalului clinic de urgenţă Bagdasar-Arseni, că a condus-o într-o încăpere de la subsolul clădirii centrale şi că a trântit victima pe canapea şi a întreţinut raport sexual normal cu aceasta. Victima a venit în salonul unde era internată, declarând personalului că a fost violată.
Mama victimei a sesizat organele poliţiei, iar ofiţerii de poliţie P.M. şi I.G. au declanşat verificările pentru identificarea autorului.
După sesizarea instanţei, în vederea judecării pentru infracţiunea de viol, inculpatul G.I. a formulat plângere împotriva procurorilor care l-au trimis în judecată şi a poliţiştilor care l-au identificat drept autor al violului, susţinând că nu este vinovat şi că nu a săvârşit fapta imputată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti constatând prin rezoluţia de mai sus că faptele astfel reclamate nu există.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 27 februarie 2003, petiţionarul G.I. a formulat la 22 iunie 2004, plângere la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Prin sentinţa penală nr. 117 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de lege.
La 12 noiembrie 2004, petiţionarul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că, s-ar fi adresat cu plângere la parchet, prealabil sesizării instanţei.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru judecarea plângerii sau la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale persoanele interesate pot face plângere în termen de 20 zile de la înştiinţare, iar potrivit art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod, după respingerea plângerii, persoana vătămată se poate adresa cu plângere la instanţa competentă să judece cauza în termen de 30 zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare.
Prin alin. (2) al art. 2781 s-a statuat că termenul de 20 zile de sesizare a instanţei curge şi de la data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să soluţioneze cauza şi nu a făcut acest lucru.
Din examinarea actelor dosarului se constată că premergător sesizării, la 22 iunie 2002, Curţii de Apel Bucureşti cu plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva procurorilor şi ofiţerilor de poliţie, petiţionarul G.I. nu a formulat plângerea prealabilă la procurorul ierarhic superior, nerespectând obligaţia procesuală prevăzută de textul evocat.
Astfel, din adresa nr. 200/P/2003 din 9 iulie 2004 trimisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rezultă că petiţionarul G.I. nu a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Actele depuse la dosar în susţinerea recursului, atestă numai că apărătorul petiţionarului a solicitat să îi fie comunicată rezoluţia din 27 februarie 2003 în vederea formulării şi motivării plângerii, dar o astfel de plângere nu a fost întocmită şi depusă la parchet.
Ca atare, nerezultând că a fost parcursă procedura prealabilă ori că parchetul nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 zile, spre a putea fi sesizată direct instanţa, soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii petiţionarului G.I., este corectă în raport cu dispoziţiile legale evocate.
Aşa fiind, constatând nefondate criticile recurentului G.I., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.I. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2737/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 2741/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
