ICCJ. Decizia nr. 2954/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 130/ PI din 9 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 5 ani închisoare.
în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 513 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3239 din 7 noiembrie 2001 a Judecătoriei Timișoara și a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată dispunând să execute pedeapsa de 5 ani, sporită cu 6 luni închisoare, în total 5 ani și 6 luni în detenție.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.600.000 lei către partea civilă C.M., cu titlu de daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La 30 aprilie 2004, C.M., în vârstă de 14 ani, s-a adresat cu o plângere organelor de poliție, în care reclama faptul că, un individ de etnie rromă l-a deposedat în cursul aceleiași zile, prin acte de violență, de telefonul mobil, pe care-l avea asupra sa, în timp ce se deplasa pe stradă însoțit fiind de prietenul său Ș.A. Autorul a fost depistat, la 18 mai 2004, și identificat în persoana numitului C.I.
Din materialul probator administrat a rezultat că, la 30 aprilie 2004, partea vătămată și prietenul său se deplasau pe str. Bicaz, spre casă, pe biciclete.
Pentru că la un moment dat au fost nevoiți să închidă o ușă care încurca circulația, au deranjat prin acest gest pe inculpat, care a aplicat lovituri cu pumnii și palmele părții vătămate, după care i-a sustras telefonul mobil. Inculpatul a continuat să amenințe cu lovirea pe partea vătămată, așa încât, acesta nu a încercat să-și mai recupereze telefonul.
în drum spre locuință, inculpatul a înstrăinat telefonul, care nu a mai putut fi recuperat, deoarece cumpărătorul nu a mai fost identificat.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a susținut că partea vătămată i-a predat telefonul pentru a fi vândut.
Prin decizia penală nr. 109/ A din 17 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că susținerea sa nu are suport în materialul probator administrat.
în termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a cerut în principal achitarea, susținând că este nevinovat, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune și reducerea pedepsei.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 12, 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate, pentru cele ce urmează.
Instanțele au stabilit corect nevinovăția inculpatului și celelalte elemente constitutive ale faptei dedusă judecății, pronunțând o soluție corectă de condamnare și o pedeapsă cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea tâlhăriei, această împrejurare nu este suficientă pentru a se pronunța achitarea sa, în contextul probelor administrate în cauză care atestă vinovăția sa în comiterea tâlhăriei.
Apărarea inculpatului, potrivit căreia exista o înțelegere cu partea vătămată să-i vândă telefonul este de circumstanță, fiind respinsă de partea vătămată și martorul Ș.A.R.
Contextul în care inculpatul a lovit cu palmele și pumnii pe partea vătămată, a amenințat-o pentru ca aceasta să nu mai insiste în recuperarea telefonului luat prin violență, caracterizează în drept o singură infracțiune, respectiv, comiterea unei tâlhării calificate pentru care corect a fost condamnat.
Desigur, activitatea infracțională dedusă judecății nu poate constitui infracțiunea de înșelăciune, pentru că telefonul nu a fost luat printr-o acțiune de inducere în eroare, specifică acestei infracțiuni, ci prin folosirea violenței împotriva unei persoane de 14 ani.
Pentru aceste considerente atât soluția de condamnare cât și încadrarea juridică dată faptei sunt corecte, neexistând motive de modificarea lor, după cum nici a pedepsei aplicate.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la limita minimă legală pentru fapta comisă, deși este recidivist, având condamnări anterioare tot pentru infracțiuni de tâlhărie. La pedeapsa minimă de 5 ani inculpatului i s-a aplicat, în mod legal, un spor de 6 luni închisoare, urmarea aplicării art. 61 C. pen., pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară de 5 ani închisoare.
Nu poate fi primită nici solicitarea procurorului privind casarea cu trimitere a hotărârii pronunțată în apel.
împrejurarea în apărarea făcută de avocatul din oficiu și care s-a referit doar la reducerea pedepsei, nu a coincis cu opinia inculpatului, care a cerut achitarea pentru că este nevinovat. Nu poate fi calificată o apărare formală, atâta timp cât, ea a avut la bază materialul probator administrat și care nu justifică soluția cerută de inculpat.
Așa fiind, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, recursul nefondat și potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat.
în temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive la zi.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2944/2005. Penal → |
|---|
