ICCJ. Decizia nr. 2944/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 482 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul C.C.D., în baza art. 182 alin. (2) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.), la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost deduse din pedeapsa aplicată reținerea din 17 aprilie 2004 și arestarea preventivă de la 21 aprilie 2004 la zi, menținând măsura privativă de libertate.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 10.389.584 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către C.A.S. Galați și la 1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 16 aprilie 2004, inculpatul C.C.D. a mers cu prietenii săi T.A. și M.G.C. la barul SC D. SRL din municipiul Galați, consumând câte o bere în fața localului, timp în care a sosit și partea vătămată R.S. cu prietenul său O.I., care au comandat câte o cană cu vin.
La un moment dat martorul O.I. a mers la inculpatul C.C.D., cerându-i o țigară însă a fost refuzat.
în jurul orelor 22,00, barmanul de serviciu L.A. a închis localul iar partea vătămată R.S., intenționând să plece spre casă, s-a întâlnit cu inculpatul C.C.D., cu care se afla în relații de dușmănie.
Pe fondul acestor relații și nemulțumită că nu l-a servit cu o țigară pe O.I., partea vătămată a avut discuții contradictorii cu inculpatul, intervenind pentru detensionarea situației martorii T.A. și M.C.
întrucât starea tensionată a fost percepută și de martora C.E.G., concubina părții vătămate, aceasta l-a strigat pe R.S., cerându-i să vină acasă.
Supărat de această evoluție a situației, partea vătămată s-a întors din drum și s-a îndreptat spre martorul M.G.C. și cum acesta încerca să aplaneze conflictul, l-a împins cu mâna și s-a îndreptat spre inculpat.
în acest context inculpatul C.C.D. s-a apropiat, la rândul lui, de partea vătămată și a lovit-o cu sticla de bere în zona urechii stângi.
în urma impactului sticla s-a spart, partea vătămată fiind tăiată cu cioburile în zona gâtului.
Inculpatul a fugit de la locul faptei.
Partea vătămată a fost internată în perioada 16 - 23 aprilie 2004 în spital.
Potrivit Raportului de constatare medico-legală al S.M.L. Galați, partea vătămată R.S. a prezentat, latero-cervical stâng, plagă liniară oblică în lungime de 10 cm, plagă liniară orizontală de 6 cm la baza gâtului, plagă liniară oblică latero-cervical stâng inferior de 1,3 cm, plăgi pe pavilionul urechii stângi. Plaga latero-cervicală stânga indică secționarea arterei faciale, cu șoc hemoragic compensat și a pus în primejdie viața victimei.
Pentru vindecare partea vătămată a necesitat 14 - 16 zile îngrijiri medicale.
Instanța a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., nerezultând, din împrejurările săvârșirii acesteia, că inculpatul, în plan subiectiv, a acționat cu intenția de a ucide, aplicând o singură lovitură cu un obiect care în sine era inapt să conducă la moartea victimei și cu o intensitate medie, întrucât deși sticla s-a spart, aceasta nu a produs leziuni în zona craniană.
Hotărârea sus-menționată a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care a criticat-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice și insuficiența pedepsei precum și de către inculpat, care a solicitat să se constate incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen. și reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 88 din 3 martie 2005, Curtea de Apel Galați a admis apelul parchetului, a desființat hotărârea atacată, în latura penală și a majorat pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a constatat că inculpatul nu a intenționat să suprime viața victimei și la această concluzie a ajuns evaluând împrejurările concrete ale faptei, reținând, astfel, că obiectul folosit, respectiv sticla de bere, nu a fost procurată special pentru atac, că făptuitorul a aplicat o singură lovitură în momentul în care partea vătămată s-a apropiat de el și că leziunile s-au datorat cioburilor.
Menținând încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., instanța de control judiciar a constatat că, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii, pedeapsa a fost greșit individualizată, decizând majorarea acesteia, așa cum s-a arătat, la 5 ani închisoare.
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a criticat-o pentru greșita încadrare juridică în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., în loc de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și, cu reținerea circumstanțelor atenuante, aplicarea unei pedepse corespunzătoare, precum și de către inculpat pentru greșita individualizare a pedepsei, solicitând reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea sancțiunii.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., este fondat.
Situația de fapt, așa cum a fost reținută, este, fără îndoială, exactă.
încadrarea juridică în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., este, însă, greșită.
Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă în modalitatea agravată, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., urmarea punerii în primejdie a vieții persoanei, de tentativă la infracțiunea de omor, este atitudinea subiectivă a făptuitorului față de faptă și urmări.
Dacă, în primul caz, inculpatul, săvârșind actele de violență, prevede rezultatul mai grav al faptei însă consideră fără temei că el nu se va produce deci nu prevede acest rezultat deși putea și trebuia să îl prevadă, în cel de al doilea caz, respectiv al tentativei la infracțiunea de omor, inculpatul fie a prevăzut și urmărit uciderea persoanei, rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voința făptuitorului, fie, prevăzând acest rezultat, deși nu l-a urmărit, a acceptat și posibilitatea producerii lui.
Pentru a face această delimitare, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, zona corporală vizată, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile și urmările ce se puteau produce.
în raport de aceste criterii, este în afară de orice îndoială că, aplicând părții vătămate o lovitură cu sticla de bere, obiect dur, apt să producă leziuni grave atât direct, cât și prin posibilitatea spargerii și dispersiei cioburilor, în regiunea capului, cu o astfel de intensitate încât sticla s-a spart, inculpatul a prevăzut posibilitatea suprimării vieții victimei, pe care a acceptat-o.
Viața victimei, pusă astfel în primejdie, conform constatărilor și concluziilor medico-legale, a fost salvată prin intervenție chirurgicală, în cadrul căreia s-a practicat ligatura capetelor secționate ale arterei faciale stângi, cu efectuarea hemostazei și sutura planurilor musculare și la piele.
Faptul că inculpatul a aplicat o singură lovitură deși avea posibilitatea să continue agresiunea sau că lovitura nu a produs leziuni în zona craniană în care a fost aplicată, toate argumente ale instanței în caracterizarea vinovăției în forma praeterintenției, nu afectează raționamentul și concluzia de mai sus, respectiv a vinovăției cel puțin în forma intervenției indirecte.
Elementul material al infracțiunii de omor este realizat și prin aplicarea unei singure lovituri, dacă aceasta a avut urmarea sau aptitudinea de a produce urmarea cerută de norma de incriminare și este realizată și legătura de cauzalitate.
Pericolul creat prin folosirea sticlei ca obiect de realizare a agresiunii a fost potențat de posibilitatea spargerii acesteia și era previzibil și pentru inculpat, care l-a acceptat.
Toate acestea se constituie în argumente pentru validarea încadrării juridice în prevederile sancționatorii ale tentativei la infracțiunea de omor calificat.
La individualizarea pedepsei pentru această infracțiune se va ține seama de criteriile arătate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege; gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, dar și de împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă și de persoana inculpatului.
Este dovedit că între părți a existat o stare de dușmănie de mai mult timp, iar în seara incidentului partea vătămată a avut un comportament vădit sfidător la adresa inculpatului, având "contribuția" sa la declanșarea conflictului, fără a putea fi caracterizată însă ca de natură să fi produs o puternică tulburare inculpatului sub stăpânirea căreia să săvârșească fapte, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Asemenea, din declarațiile în circumstanțiere rezultă că inculpatul are o conduită civică apreciată, nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, iar în cursul procesului a manifestat sinceritate.
Toate aceste împrejurări urmează să fie reținute ca circumstanțe atenuante, conform art. 74 C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 alin. (2) C. pen.
în ce privește recursul inculpatului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv omisiunea instanțelor de a reține circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acesta este nefondat.
Deși partea vătămată a avut o atitudine sfidătoare față de inculpat, aceasta, așa cum s-a arătat, nu poate fi caracterizată ca o provocare, nefiind materializată în acte sau gesturi de natura și cu urmările arătate de art. 73 lit. b) C. pen.
Cum circumstanțele atenuante judiciare vor fi reținute în recursul parchetului, iar în raport cu noua încadrare juridică pedeapsa aplicată nu va fi mai redusă decât cea stabilită în precedent, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată s-a scăzut durata reținerii, din 17 aprilie 2004 și cea a arestării preventive, de la 21 aprilie 2004 la 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2950/2005. Penal → |
|---|
