ICCJ. Decizia nr. 2955/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 415 din 23 martie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 640/2003, în baza art. 197 alin. (1) C. pen., inculpatul F.G. a fost condamnat la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în baza art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) și în baza art. 189 alin. (2) și (3) C. pen., a fost condamnat la 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), fiindu-i aplicată și măsura interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei. Instanța a contopit pedepsele, dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare sporită cu un an, în final 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 18 iunie 2002 la 5 iulie 2004, a admis acțiunea părții civile și conform art. 998 - art. 999 C. civ., a obligat inculpatul la 150 milioane lei daune morale și 5.804.132 lei către Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere probele administrate în etapa urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor M.M., F.E., D.I., B.M., S.I., G.V., D.Șt., D.I., F.D., D.F., S.F. Instanța a apreciat că atitudinea părții vătămate de a nu cere ajutorul polițiștilor din comuna Vasilați era justificată, întrucât atunci când a avut tentativa de a fugi a fost bătută de inculpat. în declarațiile date în faza de urmărire penală, mama inculpatului a arătat că acesta într-o zi a vrut să taie un deget de la mâna părții vătămate, și că partea vătămată acceptă ceea ce îi spunea inculpatul, întrucât îi era frică de el.
împrejurarea că partea vătămată a fost supusă violențelor fizice, în perioada 16 aprilie 2002 - 18 iunie 2002, este confirmată de raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/J/308/2002. Ca urmare a leziunilor suferite, partea vătămată a fost internată în spital la Secția Chirurgie.
La individualizarea pedepselor aplicate prima instanță a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, antecedentele penale, aplicând o pedeapsă orientată spre maxim.
împotriva sentinței penale sus-amintite a declarat în termen legal apel inculpatul F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 17 mai 2004 sub nr. 1703.
Apelul declarat vizează individualizarea pedepselor aplicate, apreciindu-se că, în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțelor personale ale inculpatului, acestea sunt prea severe.
Prin decizia penală nr. 684 din 17 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.G., solicitând, prin apărător, admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivele prevăzute de art. 3859pct. 18 și 14 C. proc. pen. și, rejudecând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 C. pen., reducerea pedepsei pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 C. pen. și art. 329 C. pen.
Examinând decizia atacată, atât prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de acesta, iar instanța de control judiciar a menținut soluția pronunțată de această instanță.
Cu privire la infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și pentru săvârșirea căruia inculpatul a fost condamnat, susținerile inculpatului, în sensul că nu a săvârșit această infracțiune sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, din declarațiile părții vătămate, ale martorelor D.I., F.E., precum și ale celorlalți martori audiați în cauză (B.M., D.F., D.I., F.D.), coroborate cu celelalte probe administrate, rezultă cu certitudine că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina inculpatului.
Cât privește cuantumul pedepselor aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., apreciate de inculpat ca fiind prea mari, înalta Curte apreciază că, la individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea și împrejurările săvârșirii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a avut mai multe condamnări în perioada 1988 - 1992, fiind cunoscut ca o persoană extrem de violentă, din declarațiile martorilor), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care, atât prin cuantum cât și ca modalitate de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.
De asemenea, aplicarea sporului de un an închisoare este deplin justificată, întrucât infracțiunile reținute în cauză au fost săvârșite de inculpat în condițiile recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Așa încât, nu sunt temeiuri care să justifice solicitarea inculpatului de reducere a pedepselor aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 329 alin. (1) și 2 C. pen.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 189 alin. (1) din același cod, a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2954/2005. Penal → |
|---|
