ICCJ. Decizia nr. 306/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 524 din 13 septembrie 1999, pronunțată în dosarul penal nr. 1736/1998, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.Ș., la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 186 din 13 aprilie 2000, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al părților civile C.M., C.V., S.N., S.M. și SC C. SA, a desființat în parte sentința instanței de fond și rejudecând, în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru 5 ani, privitor la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, pentru care acesta a fost condamnat la 15 ani închisoare; a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a degradării militare.
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 4529 din 24 octombrie 2002, a admis recursurile declarate de inculpatul A.Ș. și de către părțile civile B.V. și P.V., a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe - Tribunalul București.
Starea de arest a fost menținută.
Prin sentința penală nr. 139 din 3 martie 2000, a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1892 din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme de Justiție, inculpatul A.Ș. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Petiționarul a formulat plângere penală împotriva judecătorului care a pronunțat sentința penală nr. 1736/1998, a Tribunalului București, secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194, 246, 247 și 2481 C. pen.
Prin Ordonanța nr. 1964/P/2004 din 27 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul I.S., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Printr-o altă plângere, petiționarul a solicitat cercetarea penală a judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, D.A.M., C.C.M. și I.N. și a procurorului N.E. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciar-penală, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. 410/2004, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 460 din 27 ianuarie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 2726 din 12 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Prin rezoluția nr. 820/P/2004 din 29 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.
împotriva procurorilor O.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și S.E.A. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, autori ai soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale arătate mai sus, petiționarul a formulat plângere, prin care a solicitat tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, 246, 247 și 2481 C. pen.
Plângerea a fost înaintată înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.
Examinând plângerea formulată de Curte, constată că aceasta este inadmisibilă.
Petiționarul a învestit instanța de judecată, direct cu rezolvarea unei plângeri, fără ca anterior formulării acesteia să se fi adresat organelor de urmărire penală, în vederea efectuării actelor de cercetare penală împotriva persoanelor acuzate de săvârșirea unor infracțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., plângerea se adresează instanței de judecată, numai după ce s-a dispus de către procuror, o soluție de neurmărire penală, soluție a cărei contestare printr-o plângere făcută în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., nu a primit rezolvarea cerută de către persoana vătămată, de la procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția inițială.
Constatând că plângerea adresată direct instanței de judecată nu este prevăzută de legea procesual-penală, ca modalitate legală de învestire, în cazul în care persoana vătămată solicită efectuarea de cercetări penale împotriva procurorilor care au dispus soluții de neurmărire penală, Curtea a respins plângerea formulată de petiționarul A.Ș., ca inadmisibilă. în baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3043/2005. Penal → |
|---|
