ICCJ. Decizia nr. 3000/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr. 248 din 8 iulie 2003 a condamnat inculpatul O.I., la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen.
în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 2 ani închisoare.
în baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată, începând de la 31 ianuarie 2001, la 20 aprilie 2001.
A fost obligat inculpatul la 8.180.237 lei către partea civilă SC T. SA Rovinari; la 3.162.717.291 lei către SC T.S. SA Drobeta Turnu Severin; la 950.000.000 către SC T. SA Berbești; la 1.707.387.428 lei către partea civilă SC E. SA București; la 550.000.000 lei către SC E. SA București, cu dobânzile legale aferente.
S-a luat act că partea civilă SC H. SA Porțile de Fier nu se constitutive parte civilă.
A fost obligat inculpatul la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată față de SC M. SA Drobeta Turnu Severin și la 17.200.000 lei către SC E. SA București, cu același titlu.
A fost obligat inculpatul la 20.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în fapt că, prin utilizarea ordinelor de compensare, s-a creat agenților economici, posibilitatea însușirii unor sume mari de bani, prin inducerea în eroare a reprezentanților societăților comerciale care au acceptat derularea unor tranzacții, în vederea desfășurării activităților economice, astfel că în aceste împrejurări, inculpatul O.I., în calitate de administrator al SC O. SRL Arad, prin contractul de asociere din 7 mai 1998, încheiat cu SC C.I. SRL București, a hotărât să deruleze importuri și exporturi de produse alimentare și nealimentare.
în acest sens, la data de 1 iunie 1998, cei doi au încheiat contractul nr. 11, cu o societate din Italia, având ca obiect vânzarea și cumpărarea a 10.000 tone de fier vechi. Părțile au mai încheiat și contractul nr. 12 privind vânzarea-cumpărarea a 1000 tone deșeuri șpan oțel.
Neavând banii necesari achiziționării și expedierii în Italia, a cantităților de fier vechi, inculpatul a hotărât să obțină de la mai mulți agenți economici, ordine de compensare cu care să plătească materialele ce trebuiau exportate, urmând, după aceea să-și achite datoriile, promițându-le acestora, aprovizionarea cu piese și materiale, fie lichidități la termenele stabilite.
în aceste împrejurări, în anul 1998, prin intermediul numitului A.M., inculpatul a intrat în relații de afaceri cu directorul SC T. SA Rovinari - numitul T.V., fiindu-i prezentat acestuia din urmă, ca o persoană serioasă și de către directoarea G.M., director economic, convenindu-se ca inculpatului să i se predea ordine de compensare, urmând ca unitatea să primească contravaloarea lor în 35 zile. Astfel, la data de 22 iunie 1998, a obținut pe bază de proces-verbal, 3 ordine de compensare, în valoare de 300.000.000 lei, pentru a fi transformate în lichidități, iar la 3 iulie 1998, a solicitat și obținut alte ordine de compensare, în valoare de 400.000.000 lei.
Ulterior, inculpatul a plătit către SC T. SA Rovinari, o parte din echivalentul solicitat, respectiv 150.000.000 lei, după care a solicitat o sumă mult mai mare, creând impresia unui partener de afaceri serios, împrejurare în care a solicitat Băncii A., sucursala Drobeta Turnu Severin, o recomandare prin care să creeze impresia că prezintă garanții materiale serioase până la concurența sumei de 2.000.000.000 lei, în acest sens prezentând băncii, copiile contractelor nr. 11 și nr. 12/1998 și copia actului prin care dovedea că își deschisese în bancă, un acreditiv de 20.000 mărci germane.
Funcționarele băncii, numitele L.R. și M.S., au fost de acord cu cererea inculpatului, așa încât la 24 iulie 1998 au întocmit și semnat adresa nr. 1867, din care rezultă că SC O. SRL Arad, prezintă garanții morale și materiale, până la concurența sumei de 2.000.000.000. lei, precizând că acesta este un client solvabil ce derulează tranzacții în bancă.
Adresa dactilografiată în sensul mai sus amintit a fost înmânată, din neglijență, inculpatului, în ambele exemplare, iar pe una din acestea nefiind completată destinația.
Folosind acest exemplar, inculpatul s-a prezentat la SC T. Rovinari, determinând pe T.V. să-i predea ordine de compensare de 2.000.000.000 lei, astfel că acesta achiziționase ordine de compensare în sumă de 2.555.000.000 lei, ce nu a fost recuperată până în prezent.
Folosind cel de-al doilea exemplar al adresei, multiplicat în copii și completate cu adresele a diverși agenți economici, s-a prezentat la aceștia, cu scopul de a obține ordine de compensare, inducându-i în eroare și prejudiciindu-i cu sume mari de bani.
Astfel, la recomandarea martorului A.M., inculpatul s-a prezentat la sediul SC T. SA Berbești, Vâlcea și în baza acestei adrese a obținut la 29 iulie 1998, ordine de compensare, în valoare de 900.000.000 lei, iar la 18 august 1998, în valoare de 400.000.000 lei.
Inculpatul a restituit acestei părți civile, 350.000.000 lei, rămânând nerecuperată suma de 950.000.000 lei.
S-a mai reținut că același inculpat, la 13 august 1998, s-a prezentat la SC E. SA Drobeta Turnu Severin, și folosind o copie a adresei, a indus în eroare conducerea unității, obținând ordine de compensare de 1.000.000.000 lei, achitându-se acest prejudiciu.
La data de 17 august 1998, folosind același mod de operare, inculpatul s-a deplasat la SC M. SA Drobeta Turnu Severin, de unde a ridicat în mai multe rânduri, ordine de compensare, în valoare totală de 950.000.000 lei, suma rămasă nerecuperată fiind de 550.000.000 lei.
Procedând în același fel, inculpatul, a obținut de la SC E. SA, filiala Deva, prin intermediul directorului B.E. și director general Ș.G., 5 ordine de compensare, în valoare de 500.000.000 lei, cu această ocazie completând un bilet la ordin, dar neavând provizia necesară în cont, instrumentul de plată a fost refuzat din lipsă de disponibil, restituind, însă, 50.000.000 lei, rămânând suma de 450.000.000 lei.
La data de 2 septembrie 1998, procedând în același mod, inculpatul s-a deplasat la SC H. SA București, sucursala Porțile de Fier, încheind un contract de furnizare materiale, cu conducerea societății, lăsând copia adresei nr. 186/1998 a Băncii A., pentru a induce în eroare societatea.
Astfel, la datele de 4 și respectiv, 8 septembrie 1998, i s-au eliberat inculpatului, două ordine de compensare, în valoare de câte 500.000 lei, inculpatul achitând ulterior 65.000.000 lei, rămânând de recuperat suma de 935.000.000 lei.
La data de 15 septembrie 1998, prin același mod de operare, inculpatul s-a deplasat la SC E. SA București, sucursala Drobeta Turnu Severin și intrând în legătură cu conducerea acesteia, respectiv directorul general și contabilul șef, le-a solicitat acestora, ordine de compensare în schimbul lichidităților, în acest sens inculpatul a prezentat unul din exemplarele adresei emise de Banca A., astfel că a primit ordine de compensare în R., în valoare de 700.000 lei, urmând ca până la 28 septembrie 1998 să vireze suma respectivă, în contul ce-l avea aceasta în bancă.
Inculpatul a lăsat societății, un alt bilet la ordin semnat și ștampilat, cu promisiunea că până la data convenită să transfere în contul unității, suma de 700.000.000 lei, iar din această sumă, inculpatul a achitat 200.000 lei, restul prejudiciului rămânând nerecuperat, biletul la ordin fiind refuzat de bancă, din lipsă de disponibil.
Tot la aceeași dată, inculpatul s-a deplasat la SC T. SA Drobeta Turnu Severin, de unde a primit ordine de compensare în valoare de 700.000.000 lei, lăsându-le garanție, un bilet la ordin care a fost refuzat la plată, din lipsă de disponibil, acesta achitând societății, motorină și bani în valoare de 190.000.000 lei, rămânând de recuperat prejudiciul în sumă de 510.000.000 lei.
întrucât inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, în sarcina acestuia s-au reținut dispozițiile art. 41- 42 C. pen.
Cu privire la reprezentanții societăților comerciale, s-a apreciat că aceștia au acționat fără vinovăție, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că tranzacțiile încheiate de acesta au fost legale și nu a avut intenția de a-i înșela pe reprezentanții celor 7 societăți comerciale, creând impresia că fiecare adresă ar fi fost completată de bancă, pe numele fiecărui destinatar.
Apărarea inculpatului, în sensul că avea disponibilități financiare de a achita obligațiile asumate, susținând că avea contracte economice în derulare, în baza cărora urma să primească sume de bani în cont, din care să onoreze obligațiile asumate față de cele 8 societăți comerciale, a fost înlăturată, deoarece acesta nu și-a respectat obligațiile de a restitui unităților contractante, piese de schimb, materiale și lichidități, așa cum susținea, pentru a alimenta contul său în vederea solvabilității față de cele 8 unități contractante înșelate.
împotriva acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul O.I.
Prin apelul său, parchetul critică sentința pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond a condamnat pe inculpat, pentru infracțiunea de înșelăciune sub o altă încadrare juridică, decât cea pentru care a fost trimis în judecată, fără a proceda la schimbarea acesteia, potrivit prevederilor art. 334 C. proc. pen. și nu s-a dispus anularea actelor false, contrar prevederilor art. 348 C. proc. pen.
în opinia acuzării, încadrarea juridică corectă a infracțiunii de înșelăciune este cea prevăzută de art. 215 alin (1), (2), (3) și (5) C. pen., text în baza căruia se solicită condamnarea inculpatului, la o pedeapsă individualizată potrivit criteriilor legale.
în apelul său depus la data de 8 ianuarie 2004, inculpatul, prin apărător, solicită achitarea sa, și în subsidiar, trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la Tribunalul Gorj ori la organul de urmărire penală, în vederea completării cercetării penale.
Calea de atac exercitată de inculpat se apreciază a fi în termenul prevăzut de lege, câtă vreme hotărârea nu a fost comunicată acestuia, deși a lipsit de la dezbateri.
Verificând criticile formulate, prin decizia penală nr. 208/2004, Curtea a reținut fondat, apelul parchetului, potrivit art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și desființează sentința nelegală, sub aspectul omisiunii instanței de fond, de a dispune anularea actului fals, în speță adresa emisă de Banca A. SA Drobeta Turnu Severin, cu nr. 1867 din 24 august 1998, și în consecință, potrivit art. 445 C. proc. pen., declară acest înscris, ca fiind fals, dispunându-se anularea sa.
Cât privește încadrările juridice date faptelor, se reține că acestea au fost corect reținute de instanța de fond, iar pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, este de natură să răspundă criteriilor legale de individualizare a scopului preventiv și educativ. Prin aceeași hotărâre este respins apelul inculpatului, ca tardiv introdus, în raport de prevederile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., având în vedere 1 iulie 2003, când cauza s-a luat în pronunțare, inculpatul fiind prezent la dezbateri.
S-a mai reținut că împrejurarea că acesta a părăsit sala de ședință, nu este imputabilă instanței, neobligând-o la comunicarea hotărârii, conform art. 360 C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, inculpatul, criticând-o sub două aspecte:
- greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni;
- greșita individualizare a pedepselor aplicate, în sensul că, deși se justificau aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., instanțele nu au făcut aplicarea acestora.
Totodată, la termenul din data de 4 noiembrie 2004, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) și art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și, potrivit dispozițiilor art. 303 C. proc. pen., a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, trimițând, totodată, dosarul la Curtea Constituțională.
Prin Decizia nr. 114 din 24 februarie, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de O.I., cu privire la dispozițiile art. 360 alin. (1) și art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
în consecință, în raport cu această decizie, cu faptul că apelul inculpatului a fost respins ca tardiv, precum și cu dispozițiile art. 3851C. proc. civ., s-apreciat, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 208 din 28 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția penală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2522/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2820/2005. Penal → |
|---|
