ICCJ. Decizia nr. 3221/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 107 din 31 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat D.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 459, pronunțată la 17 noiembrie 1998, definitivă prin decizia penală nr. 4017 din 10 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, contestatorul inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin. (4) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Fapta inculpatului a constat în aceea că, împreună cu o altă persoană a sustras suma de 27.000 dolari S.U.A., un lănțișor cu medalion și două perechi de cercei, toate bijuteriile fiind din aur, instanța de fond constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 14 și art. 15 C. proc. pen.
Condamnatul a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 461 lit. c) și d), raportat la art. 258 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și dispozițiile art. 12, 14, 15 C. pen.
Instanța de fond a respins contestația, ca neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 C. pen., raportat la art. 461 lit. d) C. proc. pen.
împotriva acestei sentinței a declarat apel, în termen legal, condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
Prin decizia penală nr. 202 din 22 martie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului contestator.
împotriva deciziei condamnatul a declarat recurs.
înalta Curte, verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.
în vederea aplicării dispozițiilor sus-arătate instanța trebuie să facă o dublă, comparație. Mai întâi, compară limitele maxime de pedeapsă din legile penale necesare pentru infracțiunea săvârșită de condamnat, spre a se constata dacă legea nouă este mai favorabilă ori nu. După aceasta maximul special al legii noi este comparat cu durata pedepsei concrete pe care o execută autorul.
în speța de față nu este îndeplinită cea de-a doua cerință astfel, că nu pot fi invocate prevederile art. 14 C. pen.
Nu pot fi primite nici criticile privind aplicarea art. 15 C. pen.
Potrivit textului de lege sus-arătat când după comunicarea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă ținându-se seama de infracțiunea săvârșită de persoana condamnatului de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
în cauză, instanțele au reținut corect că a intervenit o lege nouă, potrivit căreia fapta de furt reținută în sarcina inculpatului nu se mai consideră că a avut consecințe deosebit de grave, iar pentru această infracțiune legea nouă prevede o pedeapsă mai ușoară de la 3 ani la 15 ani închisoare, față de 10 la 20 ani închisoare cum prevedea legea în baza căreia a fost condamnat.
De asemenea, în mod just, instanțele au apreciat că se impune menținerea pedepsei de 11 ani închisoare, avându-se în vedere persoana condamnatului (recidivist postcondamnatoriu), gradul de pericol social al faptei cât și condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta.
Așa fiind, în baza art. 38515,pct1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3210/2005. Penal → |
|---|
