ICCJ. Decizia nr. 3210/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 905 din 12 noiembrie 2004, Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.P. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
Prin aceeași sentință, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive începând cu 21 noiembrie 2003 și până la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive pe o durată de 60 zile.
în temeiul art. 26,art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a fost condamnat inculpatul V.I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 21 noiembrie 2003 și până la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o perioadă de 40 zile.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.I.M. a sumei de 1.230.000 lei, iar de la inculpatul P.P. a sumei de 100.000 lei.
S-a constatat că partea vătămată D.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
în ziua de 26 noiembrie 2003, cei doi inculpați au hotărât de comun acord să se deplaseze în zona liceului Jean Louis Calderon din Timișoara pentru identifica o "potențială" victimă (conform declarației inculpatului P.P.), cu scopul de a o deposeda de telefonul mobil, și a-și face rost de bani.
Conform înțelegerii inculpații s-au deplasat pe str. Pestalozzi în așteptarea viitoarei victime care nu a întârziat mult, astfel că la apariția părții vătămate D.A., cei doi au pornit în urmărirea ei. Când aceasta s-a oprit în dreptul ușii de la intrare în imobil pentru a citi un afiș, inculpatul P.P. s-a apropiat de ea și profitând de "elementul surpriză", i-a aplicat un pumn în zona capului, smulgându-i apoi geanta de pe umăr.
în acest timp, inculpatul V.I.M. s-a postat la colțul imobilului așteptând ca inculpatul P.P. să-și finalizeze "misiunea" după care, conform înțelegerii dinainte stabilite, s-au întâlnit în Parcul copiilor unde au împărțit bunurile ce se găseau în interiorul poșetei. Astfel, inculpatul V.I.M. și-a reținut telefonul mobil și suma de 130.000 lei, iar celelalte bunuri (obiecte de cosmetică, carte de identitate și alte acte personale ale victimei) au rămas la inculpatul P.P. care le-a abandonat, excepție făcând cartea de identitate, pe care a distrus-o prin ardere la locuința sa.
După câteva zile de la comiterea faptei, inculpatul V.I.M. a vândut telefonul mobil martorului de bună credință R.M.R.D. în schimbul sumei de 1.100.000 lei din care 100.000 lei i-a dat-o inculpatului P.P., împreună cu un pachet de țigări, iar restul sumei și-a păstrat-o folosind-o la cumpărarea de obiecte de îmbrăcăminte pentru minorul în vârstă de 12 ani "B." care a asistat la derularea activității infracționale desfășurate de cei doi inculpați.
Deși în timpul urmăririi penale desfășurate de organele de poliție inculpatul P.P. a declarat că activitatea infracțională a conceput-o împreună cu inculpatul V.I.M., cu scopul de a face rost de bani din vânzarea telefonului, el fiind de acord să comită actul de deposedare, în timp ce inculpatul V.I.M. îl aștepta la colțul imobilului, ulterior pe parcursul cercetării judecătorești a revenit asupra celor relatate inițial arătând că, a fost instigat de inculpatul V.I.M. pentru a comite fapta, acesta indicându-i cum să intre în posesia poșetei, prin agresarea victimei. De asemenea, inculpatul P.P. a subliniat că inculpatul V.I.M. a folosit constrângerea fizică pentru a-l determina să accepte comiterea faptei, încercând prin această "versiune" să se disculpe, în speranța exonerării de răspundere penală.
Analizând împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, prima instanță a apreciat că, inculpații au comis fapta în baza unei înțelegeri prealabile, iar sprijinul acordat de inculpatul V.I.M. rezultă cert din probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 108/ A din 17 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații P.P. și V.I.M., a dedus pedepsele aplicate celor doi inculpați perioada arestării preventive de la 12 noiembrie 2003 la zi și a menținut în continuare măsura arestării preventive a inculpaților.
Prin aceeași decizie l-a obligat pe fiecare inculpat la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul de Avocați Timiș.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a înlăturat pe rând criticile parchetului cu privire la greșita reținere în favoarea inculpatului P.P. a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., precum și susținerile inculpaților că pedepsele aplicate sunt prea severe și a apreciat că instanța de fond, în baza probelor din dosar, a stabilit în mod corect că inculpatul P.P. nu avea antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, iar discernământul a fost diminuat la data săvârșirii faptei, ținând cont și de concluziile rapoartelor întocmite de S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Timiș. Totodată, a mai apreciat că pedepsele au fost judicios individualizate raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara criticând decizia, precum și sentința pronunțată de instanța de fond pentru netemeinicia reținerii în favoarea inculpatului P.P. a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special. Deși în memoriul depus în scris la dosar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a făcut referire la existența unui motiv de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (întrucât ambii inculpați, deși aveau interese contrare, au fost apărați de același avocat) la termenul de astăzi, în ședință publică, procurorul a arătat că nu înțelege să susțină ce-l de-al doilea motiv de recurs înserat în memoriul de la dosar.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond și apoi cea de control judiciar, pe baza probelor ce au fost administrate, au reținut corect situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților, făcând o justă individualizare a pedepselor în urma stabilirii unei încadrări juridice corespunzătoare dată faptelor săvârșite.
Susținerile parchetului că în mod nejustificat s-au reținut în favoarea inculpatului P.P. prevederile art. 74 lit. c) C. pen., nu pot fi primite întrucât din amplul material probator administrat în cauză, s-a evidențiat faptul că acest inculpat nu avea antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, iar din raportul de expertiză medico-legală rezultă că acesta "a avut discernământul ușor diminuat raportat la fapta imputată".
De asemenea, din referatul de evaluare întocmit de S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Timiș s-au desprins concluziile că inculpatul până în clasa a VII-a a avut note bune și foarte bune la școală și un comportament corespunzător, ulterior datorită anturajului au survenit modificări comportamentale.
S-a apreciat, în cuprinsul aceluiași raport, că este "oportună includerea inculpatului într-un program de consiliere individuală care că vizeze sprijin privind, printre altele, și asumarea responsabilității în ceea ce privește schimbarea comportamentului".
Pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea a apreciat criticile, ca nefondate, și cum, din oficiu, nu s-au constatat motive de casare care au putut fi analizate în cauză, s-a respins recursul, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor intimatului inculpat s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3221/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3207/2005. Penal → |
|---|
