ICCJ. Decizia nr. 327/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 327/2005
Dosar nr. 5776/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1041 din 25 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul A.G. a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. ultim., art. 37 lit. a) şi art. 80 C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi art. 83 C. pen., a revocat graţierea şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3894 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final 12 ani închisoare.
În baza art. 113 C. pen., a obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului corp delict ridicat de la locul faptei.
A luat act că partea vătămată A.O.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a reţinut că inculpatul A.G. locuia cu tatăl său, victima A.I. în apartamentul situat în Bucureşti, str. Theodor Palady.
Pe fondul consumului de alcool şi a unor probleme de natură financiară, între cei doi a existat o stare conflictuală acută, concretizată prin mai multe scandaluri, în cadrul cărora victima devenea violentă, lovind-l pe inculpat.
În seara zilei de 29 decembrie 2003, între inculpat şi victimă s-a iscat o discuţie contradictorie, după ce anterior aceştia consumaseră împreună cantităţi mari de alcool.
Incidentul a luat amploare, în special datorită comportamentului victimei, care l-a ameninţat pe inculpat cu moartea.
Scandalul a durat până, în jurul orei 1,00, când victima l-a ameninţat pe inculpat cu un cuţit de bucătărie.
În acest context, pe fondul consumului de alcool şi a tulburării de personalitate, inculpatul a luat cuţitul din mâna victimei şi a aplicat acesteia 23 de lovituri, cu precădere în zona capului, feţei şi intratoracic cu interesarea plastronului sterno-costal şi viscerelor toraco-abdominale, care au avut drept consecinţă hemoragia internă şi moartea victimei.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta în stare de provocare şi, în raport de comportamentul violent a victimei, care l-a mai lovit şi anterior, a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a mai avut în vedere, între altele, şi că inculpatul avea discernământul diminuat în momentul comiterii faptei.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.G.
Parchetul a susţinut că instanţa de fond, stabilind corect circumstanţele reale ale faptei, nu a făcut o corectă apreciere şi evaluare a circumstanţelor personale ale celui în cauză şi nu a dat eficienţă cuvenită acestora.
S-a susţinut că gravitatea maximă a faptei comisă de inculpat, antecedentele penale care pun în evidenţă o periculozitate socială extremă, fac ca în speţă să fie vorba de o situaţie cu totul excepţională, de un caz limită, pentru care este pe deplin justificată aplicarea unei pedepse către maximul special prevăzut de lege.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 707/ A din 27 septembrie 2004, a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată, pentru greşita reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi cuantumul pedepsei.
A înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen. şi a condamnat inculpatul A.G. la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A menţinut revocarea graţierii şi suspendării condiţionate a pedepsei anterioare de 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul A.G. să execute 17 ani de închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, decesul victimei a avut loc în locuinţa comună, datorită hemoragiei interne, consecinţa unui politraumatism cu multiple plăgi tăiate penetrante intratoracic profunde, interesând organele toraco-abdominale, existând o legătură directă de cauzalitate între aceste leziuni şi deces.
Violenţa extremă a agresiunii rezultă din descrierea plăgilor din care un număr de 20 în zona taracal anterior, alte plăgi tăiate profunde fiind evidenţiate pe ambele mâini, antebraţul stâng şi regiunea facială.
După consumarea faptelor, la care au asistat alte persoane, inculpatul a ieşit din apartament şi le-a spus martorilor că şi-a omorât tatăl, împrejurarea că a fost văzut cu sânge pe mâini şi pe haine, neputând conduce instanţa la concluzia că victima l-a lovit, aşa cum pretinde inculpatul, o astfel de apărare nefiind susţinută de nici o altă probă.
Pătarea mâinilor inculpatului s-a datorat altercaţiei cu victima, susţinerea sa că sunt cauzate de victimă, fiind infirmate de concluziile raportului de expertiză medico-legală potrivit cărora leziunile membrelor superioare ale victimei şi nu ale inculpatului au avut caracter de autoapărare.
Victima avea 71 de ani şi era sub influenţa alcoolului, aşa încât, chiar dacă şi-ar fi înjurat fiul şi l-ar fi ameninţat, aşa cum afirmă inculpatul, o astfel de conduită nu justifica reacţia de extremă violenţă a acestuia din urmă şi nu putea provoca o puternică tulburare sau emoţie sub stăpânirea căreia să fi acţionat.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a suferit condamnări pentru infracţiuni de violenţă, aşa încât nici reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 74 alin. (2) C. pen., nu este justificată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit s-a înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen.
Recurentul a susţinut că, în mod legal, instanţele trebuia să reţină starea de legitimă apărare. Or, nu s-a decis în acest sens, ca urmare a greşitei aprecieri a probelor administrate.
În concluzie, inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunţate în cauză, reţinerea art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen. şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., este necesară constatarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor obiective, cu referire la actul provocator şi a condiţiilor subiective, cu referire la puternica tulburare sau emoţie, prevăzute de textul menţionat.
Or, în raport de situaţia expusă, actele săvârşite de victimă, potrivit afirmaţiilor inculpatului, chiar reale dacă ar fi fost, nu aveau aptitudinea de a constitui provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., neputând fi vorba de o puternică tulburare produsă acestuia din urmă. Drept urmare, în mod judicios instanţa de control judiciar a înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., actele victimei putând fi apreciate, cel mult, ca o cauză a stării de surescitare nervoasă a inculpatului, pe fondul bolii de care suferea, de care s-a ţinut cont la individualitatea pedepsei între limitele prevăzute de norma incriminatoare. Cu atât mai mult, eventuala ameninţare a inculpatului de către victimă, pe fondul unei stări conflictuale vechi, nu constituie un atac de natură a genera starea de legitimă apărare, aşa cum susţine inculpatul că ar fi trebuit să reţină instanţele.
Pe de altă parte, existenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., nu obligă instanţa de judecată să o considere circumstanţă atenuantă judiciară şi, prin mecanismul spectaculos al acestora, să coboare pedeapsa sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Astfel, recunoaşterea împrejurării invocate drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, apreciere în care se ţine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, precum şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.
Or, perseverenţa infracţională a inculpatului, antecedentele sale penale care pun în evidenţă o periculozitate socială deosebită, exclud concluzia unui comportament social anterior pozitiv şi caracterului accidental al faptei comise, în raport de care s-ar putea reţine circumstanţe atenuante judiciare în favoarea acestuia.
Drept urmare, în mod judicios instanţa de apel a dispus în sensul înlăturării art. 74 – art. 76 C. pen., fără temei aplicate de prima instanţă.
Totodată, pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de control judiciar este just individualizată, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor acesteia, stabilite prin art. 52 din acelaşi cod.
Ca atare, hotărârea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
În fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G.
Se va deduce prevenţia de la 20 decembrie 2003 la 17 ianuarie 2005.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 707/ A din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului, de la 30 decembrie 2003 la 17 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3268/2005. Penal. Contestatie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 328/2005. Penal → |
|---|
