ICCJ. Decizia nr. 328/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 328/2005
Dosar nr. 5909/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 865 din 24 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2287/2004 a fost condamnat inculpatul S.A. la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
I s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus prevenţia de la 27 septembrie 2002 şi în baza art. 350 C. proc. pen., i s-a menţinut arestarea preventivă.
A fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare de 12.084.040 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a dispus confiscarea bâtei de baseball, folosită la infracţiune şi a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare de 3.000.000 lei către stat.
S-a reţinut în fapt de prima instanţă că, la data de 17 august 2002, inculpatul S.A. şi partea vătămată S.I., au consumat băuturi alcoolice în incinta barului terasă P. situat pe str. Dreptăţii şi la un moment dat inculpatul S.A. a început să îl lovească în mod repetat cu o bâtă de baseball, predominant în zona capului, pe partea vătămată S.I.
După comiterea agresiunii inculpatul S.A. a anunţat salvarea şi organele de poliţie, iar la sosirea unui echipaj de poliţie de la poliţia secţiei 21, inculpatul S.A. a reclamat faptul că a surprins în incinta barului terasă un individ necunoscut pe care l-a lovit din spate cu o bâtă de tip baseball.
În plângerea înregistrată la organul de poliţie şi în declaraţiile ulterioare partea vătămată S.I. a arătat faptul că în data de 17 august 2002, în urma unui apel telefonic primit de la inculpatul S.A., s-a întâlnit cu inculpatul la terasa situată în str. Dreptăţii, ocazie cu care au discutat despre închirierea localului respectiv, care era închis, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice.
Ulterior inculpatul S.A. s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate S.I., unde au consumat din nou băuturi alcoolice iar după aproximativ 3-4 ore, la propunerea inculpatului S.A. au revenit la barul terasă, din str. Dreptăţii.
La data respectivă barul terasă nu funcţiona, situaţie în care inculpatul S.A. şi partea vătămată S.I. au stat singuri pe terasă şi au consumat băuturi alcoolice.
În timpul în care partea vătămată S.I. se afla la una din mesele amplasate pe terasă, inculpatul S.A., l-a lovit din spate cu un obiect dur contondent (bâtă tip baseball), aplicându-i în acest fel mai multe lovituri predominant în zona capului.
În declaraţiile date, partea vătămată S.I. a arătat faptul că în timpul agresiunii i-au dispărut bijuteriile, respectiv 2 lănţişoare din aur şi o brăţară din acelaşi material.
În declaraţiile ulterioare, partea vătămată S.I. a arătat faptul că bijuteriile i-au fost înapoiate fiind găsite în incinta terasei pe jos de către inculpatul S.A. şi predate martorului A.A.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă, instanţa a respins-o deoarece fapta inculpatului S.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive şi trăsăturile caracteristice ale infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 17 august 2002, a lovit în mod repetat predominant în zona capului pe partea vătămată S.I., provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii se poate aprecia că inculpatul S.A. chiar dacă nu a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa părţii vătămate, în mod indirect a acceptat şi producerea acestui rezultat.
Pentru a se reţine existenţa infracţiunii de tentativă la omor, s-a avut în vedere faptul că inculpatul S.A. a folosit un obiect vulnerant apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală a corpului şi că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.
Prin Decizia nr. 719 din 30 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de tentativă de omor, în condiţiile în care s-a aflat în legitimă apărare, conform art. 44 alin. (21) C. pen. În subsidiar, a criticat hotărârile sub aspectul greşitei încadrări juridice în tentativă la omor a faptei pe care o consideră a fi o vătămare corporală gravă, precum şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
În concret, inculpatul a susţinut că a lovit partea vătămată pe întuneric, în condiţiile în care aceasta pătrunsese fără drept în barul pe care îl administra, situaţie în care a apreciat că se află în starea de legitimă apărare, prevăzută de dispoziţiile art. 44 alin. (21) C. pen. Totodată, inculpatul a arătat că partea vătămată intenţiona să sustragă bunuri şi că a lovit-o numai după ce aceasta a încercat să-l lovească cu un scaun, intenţia sa nefiind, în nici un caz, aceea de a suprima viaţa părţii vătămate.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 171 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul se cunoştea cu partea vătămată, acest lucru rezultând din examinarea listing-ului convorbirilor telefonice efectuate de inculpat în ziua săvârşirii faptei, respectiv la 17 august 2002. Potrivit desfăşurătorului, inculpatul a apelat de pe telefonul său mobil numărul părţii vătămate de patru ori, fapt ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, în sensul că s-au întâlnit de mai multe ori în acea zi, precum şi de declaraţiile martorei D.L., prietena inculpatului, care confirmă că cei doi s-au întâlnit în ziua incidentului, inclusiv la domiciliul părţii vătămate.
În aceste condiţii, susţinerea inculpatului în sensul că nu cunoştea partea vătămată şi că, aflându-se singur într-o anexă a barului ce era închis, a lovit cu o bâtă, pe întuneric, o persoană ce intenţiona să sustragă bunuri, considerându-se în legitimă apărare, este singulară şi nepertinentă, din probatoriu reieşind, cu certitudine, că în acea zi a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, iniţial, la bar apoi la domiciliul acesteia şi din nou la bar, purtând negocieri cu privire la închirierea barului şi, deci, pătrunderea părţii vătămate în bar s-a făcut cu acordul inculpatului. La formarea convingerii instanţei că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare concură şi împrejurarea că, chiar şi atunci când partea vătămată era pusă pe targă de echipajul salvării, cu sprijinul poliţiştilor, inculpatul a mai lovit de câteva ori partea vătămată aflată în stare de inconştienţă.
Conflictul care a izbucnit între inculpat şi partea vătămată s-a produs pe fondul consumului de alcool şi a afecţiunilor de care suferă inculpatul, acesta fiind diagnosticat cu „tulburare de personalitate de tip antisocial", ce impun măsuri de siguranţă conform art. 113 C. pen. În aceste condiţii, inculpatul a lovit în mod repetat partea vătămată cu o bâtă tip baseball, predominant în zona capului, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, astfel că în raport de intensitatea loviturilor, zona vitală vizată şi obiectul folosit, instanţele au apreciat în mod corect că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acţionând cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, a acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurarea că, după ce a agresat partea vătămată inculpatul a chemat salvarea şi poliţia, nu este de natură să creeze dubii cu privire la intenţia cu care acesta a acţionat în momentul comiterii faptei, fiind fără relevanţă sub aspectul încadrării juridice dată faptei.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind vinovăţia inculpatului, împrejurările comiterii faptei şi încadrarea juridică dată acesteia.
În altă ordine de idei, nici solicitarea de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei săvârşite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia şi de starea de recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârşirii faptei.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 719/ A din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2002 la 17 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 327/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3289/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
