ICCJ. Decizia nr. 3306/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3306/2005
Dosar nr. 2459/2005
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 27 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 5669/2004, în baza art. 211 alin. ultim., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii minori:
1. F.E.A.;
2. T.V.D.;
3. M.R.A., la câte: 9 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate, durata arestării preventive începând cu 26 august 2004, pentru inculpaţii F.E.A. şi T.V.D. şi până la 27 ianuarie 2005 şi de la 27 august 2004 şi până la 27 ianuarie 2005, pentru inculpatul M.R.A.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.A., personal şi ca reprezentantă a minorilor C. şi A. şi a obligat inculpaţii în solidar dar în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 80.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi 150.000.000 lei cu titlu de daune morale (câte 50.000.000 lei pentru fiecare parte) şi a constatat reparat prejudiciul de 800.000 lei prin restituirea telefonului.
A obligat, de asemenea, în solidar pe inculpaţi cu părţile responsabile civilmente să plătească câte 2.000.000 lei lunar pe seama celor doi minori S.C. şi S.A.I., cu titlu de prestaţie periodică lunară, începând cu data producerii decesului (26 august 2004) şi până la majoratul acestora.
A obligat pe fiecare inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în data de 25 august 2004, în jurul orelor 3,00, fiind în parcarea existentă în faţa SC I. SA din Arad, l-au văzut pe S.C. care se deplasa pe partea opusă a străzii. Inculpaţii i-au ieşit în cale, l-au oprit lângă trotuarul parcării, toţi trei l-au percheziţionat, în căutare de bani şi alte bunuri. Din buzunarul pantalonului, inculpatul F.E.A. i-a sustras telefonul pe care i l-a dat inculpatului M.R.A.
Întrucât victima a insistat să-i restituie telefonul a fost iniţial lovită cu palmele de inculpaţii T.V.D. şi M.R.A., iar în final a fost lovită cu pumnul în bărbie de inculpatul F.E.A. În urma acestei lovituri, victima a căzut la sol şi s-a lovit cu capul de bordura trotuarului, suferind leziuni care au determinat decesul.
Din raportul de autopsie medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale consecutive unei fracturi de boltă şi bază de craniu. Leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, iar moartea datează din 26 august 2004.
Din declaraţiile date la procuror, inculpaţii fac declaraţii complete, arătând că toţi au lovit victima. La instanţă inculpaţii revin formulând o nouă versiune.
Prin aceste ultime declaraţii s-a încercat evident schimbarea încadrării juridice, lucru cerut şi de apărători, în lovituri cauzatoare de moarte şi tâlhărie pentru inculpatul F.E.A. şi furt pentru inculpaţii T.V.D. şi M.R.A.
Instanţa din probele administrate în cauză a tras concluzia că toţi inculpaţii au participat la deposedarea victimei, că toţi au lovit-o, neavând relevanţă juridică cine i-a aplicat lovitura mortală.
A fost suficientă prezenţa tuturor pentru ca victimei să-i inspire şi mai multă teamă. Inculpaţii nu au ţinut seama de rugăminţile victimei şi nici nu au luat măsuri imediate de a o transporta la spital, mai mult ei au plecat de la locul faptei abandonând victima.
Faţă de aceste argumente a considerat că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 211 alin. ultim C. pen. Este adevărat că inculpaţii nu au urmărit moartea victimei, dar întotdeauna în cazul infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, elementul subiectiv constă în praeterintenţie.
În speţă ei au acţionat cu intenţie în ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, dar cu praeterintenţie în ce priveşte rezultatul, adică moartea victimei.
Instanţa a reţinut că inculpaţii sunt tineri, că nu au mai suferit condamnări, dar în timpul cercetărilor au avut o atitudine oscilantă, încercând prin declaraţiile date să influenţeze schimbarea încadrării juridice.
Din rapoartele de expertiză medico-legale psihiatrice, rezultă că inculpatul F.E.A. prezintă tulburări de conduită şi personalitate cu tendinţe schizoile, dar în raport de faptă, discernământul a fost păstrat, că inculpatul T.V.D. prezintă tulburări de conduită polimorfe, tulburări afectiv-emoţionale de tip anexios, intelect liminar-discernământ prezent, iar inculpatul M.R.A., prezintă tulburări de conduită polimorfe, reacţie anexioasă, intelect normal-discernământ prezent.
Din rapoartele de anchetă socială, rezultă că toţi trei inculpaţii au rămas în îngrijirea şi educarea exclusivă a mamelor, care au pierdut controlul asupra lor.
La aplicarea pedepsei, instanţa a apreciat criteriile de individualizare a pedepselor, a avut în vedere amploarea acestui fenomen infracţional, chiar dacă inculpaţii sunt minori a apreciat că numai pedepsele exemplare le va da posibilitatea să gândească pentru viitor şi să se resocializeze.
Cu privire la latura civilă, instanţa a apreciat că aceasta nu a fost pe deplin dovedită, astfel a apreciat ca dovedite şi le-a acordat cheltuielile de înmormântare în sumă de 20.000.000 lei, cheltuieli cu parastasul de 6 săptămâni, 10.000.000 lei, cheltuieli cu parastasul de 6 luni 10.000.000 lei, monument funerar 36.000.000 lei şi 4.000.000 lei alte cheltuieli, total 80.000.000 lei daune materiale.
Cu privire la pensiile de întreţinere solicitate pentru minori, au fost acordate în cuantum de 2.000.000 lei pentru fiecare copil, ţinând seama că potrivit declaraţiilor martorilor, victima era zugrav şi câştiga uneori şi 30.000.000 lei pe lună.
A apreciat că cuantumul daunelor morale de 150.000.000 lei, nu sunt exagerate şi le-a acordat.
Celelalte pretenţii civile, respectiv c/val cartele telefon, bani 700.000 lei avuţi de victimă asupra sa, cheltuieli judiciare constând în deplasările făcute şi zilele pierdute de partea civilă S.A., nu au fost dovedite.
Împotriva sentinţei nr. 22 din 27 ianuarie 2005 au declarat apel inculpaţii. În motivare, inculpatul T.V.D. arată că instanţa de fond nu a soluţionat cauza, deoarece nu s-a pronunţa asupra schimbării încadrării juridice, iar în subsidiar a solicitat să se constate că nici el nici coinculpatul M.R.A. nu au lovit victima, de asemenea, a cerut reevaluarea sancţiunii aplicate. Ceilalţi inculpaţi au cerut să se ţină seama de statutul lor de minori şi au arătat, de asemenea, că instanţa nu a soluţionat fondul cauzei.
Prin Decizia penală nr. 4 din 6 aprilie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii T.V.D. şi F.E.A., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de tâlhărie şi lovituri cauzatoare de moarte, în principal, iar în subsidiar reducerea pedepsei (inculpatul F.E.A.), respectiv reducerea pedepsei (inculpatul T.V.D.).
Examinând hotărârile atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de aceştia.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpatul F.E.A. care vizează schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de tâlhărie şi lovituri cauzatoare de moarte, Înalta Curte apreciază că este nefondat, susţinerile inculpatului fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză şi anume: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, raportul de autopsie medico-legală, declaraţiile martorilor M.M., C.I.G., M.R.A.
Inculpatul F.E.A. a recunoscut în declaraţiile date în faza de urmărire penală că a fost cel care a lovit ultimul victima, aplicându-i un pumn în zona feţei, după care aceasta a căzut şi s-a lovit cu capul de bordura trotuarului.
Este de menţionat că aceste declaraţii se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai ales cu declaraţia singurului martor ocular (M.M.S.), cât şi cu declaraţia martorului M.R.A., fratele inculpatului M.R.A., care a relatat că victima a fost lovită de toţi cei trei inculpaţi, ultimul care a agresat-o fiind F.E.A.
Aşa încât, deşi inculpaţii nu au urmărit moartea victimei, după modul în care au acţionat puteau şi trebuia să prevadă rezultatul acţiunii lor.
În consecinţă, încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpatul minor F.E.A. este corectă şi nu se impune schimbarea acesteia.
Referitor la motivul de recurs formulat de ambii inculpaţi care vizează cuantumul pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora, Înalta Curte apreciază că, în cauză, la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor, modul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi date ce caracterizează persoana inculpaţilor (ambii sunt foarte tineri şi nu au mai avut condamnări, au avut o atitudine procesuală oscilantă, se află sub supravegherea unuia dintre părinţi), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care, prin cuantum şi mod de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
În temeiul art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.V.D. şi F.E.A. împotriva deciziei penale nr. 4 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 26 august 2004, la 26 mai 2005 pentru fiecare.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3303/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3308/2005. Penal → |
|---|
