ICCJ. Decizia nr. 3441/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 269 din 16 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., formulată de inculpații T.C.G. și G.G., precum și cererea formulată de inculpata T.M. de schimbare din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt.
Prin aceeași sentință instanța i-a condamnat pe inculpații:
1. T.C.G., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
2. G.G., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen.
3. T.M., la 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., I-a fost revocată suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 2 ani închisoare ce i-a fost anterior aplicată prin sentința nr. 1887 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Buzău și s-a dispus executarea alături de pedeapsa de 7 ani închisoare, în total 7 ani și 2 luni închisoare.
A fost menținută starea de arest și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă. S-a dispus confiscarea specială a unor sume de bani rezultate din valorificarea bunurilor deținute prin infracțiune. Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în baza probelor administrate că, în ziua de 25 iunie 2004, în timp ce se deplasau cu un taxi aparținând firmei D. condus de partea civilă C.I., în mașină aflându-se și martorul D.V., inculpații i-au sustras acesteia telefonul mobil. După coborârea din mașină în zona Gării Buzău partea civilă sesizând lipsa telefonului s-a deplasat spre magazinul în care intraseră inculpații pentru a le solicita restituirea telefonului.
în prezența inculpatei T.M. care efectiv sustrăsese telefonul pe care-l înmânase inculpaților aflați pe bancheta din spate a autoturismului, inculpații T.C.G. și G.G. au negat că ar deține telefonul și l-au lovit repetat provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-8 zile îngrijiri medicale, apoi au dispărut, toți trei cu un taxi, păstrând bunul furat pe care l-au vândut în aceeași zi contra sumei de 800.000 lei, bani pe care i-au împărțit.
împotriva sentinței au declarat apel inculpații care, pe de o parte, au susținut că au fost condamnați fără a exista probe de vinovăție, iar pe de altă parte, că fapta constituie infracțiunea de furt și nu tâlhărie, cum greșit a reținut tribunalul deoarece violențele asupra victimei au fost exercitate după comiterea sustragerii.
Prin decizia penală nr. 90 din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 441/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul reținându-se că instanța fondului a reținut corect situația de fapt dovedită cu probele administrate atât la urmărirea penală, cât și la judecată, că a dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârșite, iar pedepsele aplicate sunt corespunzătoare gradului de pericol social al acestora și circumstanțelor personale ale inculpaților.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs inculpații G.G. și T.M.
Ambii inculpați au criticat hotărârea pentru greșita respingere a apelului, susținând întemeiată critica privind reducerea pedepselor aplicate. Totodată, inculpata T.M. a susținut că greșit a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta constituind infracțiunea de furt calificat și a solicitat în consecință schimbarea încadrării juridice în ce o privește.
Criticile sunt neîntemeiate și recursurile se vor respinge pentru considerentele ce urmează.
încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpata T.M., care personal a sustras telefonul mobil al șoferului, l-a remis unuia din coinculpați, a fost prezentă și prin aceasta le-a întărit hotărârea coinculpaților care au săvârșit actele de violență asupra părții vătămate și mai apoi a acceptat parte din suma de bani rezultată din valorificarea telefonului sustras în condițiile arătate, demonstrează că aceasta a acceptat în totalitate modalitatea de săvârșire a furtului și prin întrebuințarea de violențe. Pentru aceasta pledează și împrejurarea că decizia de a săvârși fapta a fost luată anterior în deplin acord, ei angajând cursa cu mașina condusă de partea vătămată C.I., fără o destinație anume ci doar pentru a comite infracțiunea pusă la cale. în ce privește pedepsele aplicate, obiectul celei de a doua critici a recursurilor, Curtea apreciază că în raport de împrejurările comiterii faptei, de circumstanțele personale și nerecunoașterea săvârșirii infracțiunii, instanțele au realizat o individualizare corectă nefiind cazul a fi reduse.
Se vor deduce duratele arestării preventive pentru inculpați conform art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului din oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3542/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3458/2005. Penal → |
|---|
