ICCJ. Decizia nr. 3666/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3666/2005
Dosar nr. 716/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 382 din 12 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 şi art. 76 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 552 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1138/2002, a Judecătoriei Slobozia, rest care a fost contopit cu pedeapsa rezultantă din sentinţa de faţă, astfel să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat şi inculpatul F.L.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
Potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului F.L.V. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost obligaţi cei doi inculpaţi, în solidar, să plătească părţii civile Regionala C.F.R. Constanţa, suma de 92.677.012 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat, câte 1.900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care, pentru fiecare suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 24 mai 2004, inculpatul P.M., domiciliat în comuna Munteni, s-a deplasat în localitatea Căzăneşti pentru a-l vizita pe nepotul său, F.L.V. În urma discuţiilor purtate, aceştia au luat rezoluţia infracţională de a sustrage inductori de la calea ferată.
În realizarea hotărârii infracţionale, cei doi, în seara zilei de 26 mai 2004, având asupra lor mai multe chei, au demontat un număr de 4 inductori în valoare de 92.677.012 lei, pe care i-au ascuns în apropierea căii ferate.
A doua zi, inculpaţii au ridicat bunurile sustrase şi le-au transportat la un centru de achiziţie al metalelor, aparţinând SC L. SRL Căzăneşti, unde inculpaţii au fost surprinşi de organele de poliţie.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute, s-a apreciat că activitatea materială desfăşurată de inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe de a pune în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată şi art. 276 alin. (1) C. pen., privind infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, cu calificarea menţionată mai sus, texte de lege în baza cărora au fost condamnaţi cei doi inculpaţi la câte două pedepse, cu închisoarea.
Reţinând că faptele au fost comise în concurs real, s-a dispus contopirea acestora.
La individualizarea şi aplicarea pedepselor, s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cum şi art. 74 – art. 76 C. pen., fiindu-le aplicate pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, care au fost contopite, faptele fiind săvârşite în concurs real, apreciindu-se că o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru P.M. şi de 2 ani închisoare, pentru F.L.V., sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.
Pentru inculpatul P.M., faţă de conţinutul fişei de cazier, şi din care rezultă că acesta a suferit mai multe condamnări, pentru comiterea de infracţiuni de furt, ultima de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1138/2002, a Judecătoriei Slobozia, din care s-a liberat condiţionat la data de 11 ianuarie 2001, când mai avea un rest de 552 zile, s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Reţinând că, inculpatul a comis cele două infracţiuni, la data de 26 mai 2004, în perioada de expirare a duratei pedepsei din care s-a liberat condiţionat, în conformitate cu art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare şi s-a contopit cu pedeapsa rezultantă, în urma contopirii celor două pedepse la care a fost condamnat prin sentinţa de faţă, dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel numai de către inculpatul P.M., care nu a arătat în ce constă nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, însă, cu ocazia soluţionării, deşi legal citat, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu a formulat un singur motiv de apel, referitor la greşita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a examinat apelul declarat, în raport de motivul invocat, actele şi lucrările de la dosar, sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi, prin Decizia penală nr. 15/ A din 12 ianuarie 2005, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei faţă de gravitatea faptelor, perseverenţa infracţională a inculpatului, periculozitatea sa social, sporită şi pedeapsa aplicată.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către inculpatul P.M., care a invocat cu ocazia acordării ultimului cuvânt, critici vizând greşita condamnare, deoarece nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, iar avocatul desemnat din oficiu a reiterat critica care a constituit motiv de apel, referitor la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că, deşi i s-au aplicat circumstanţe atenuante personale nu li s-au dat eficienţa cuvenită.
Motivele invocate, constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 171 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în raport de motivele invocate de inculpat şi apărător, de actele şi lucrările dosarului, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Referitor la motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat, vizând nevinovăţia sa în comiterea celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat, se constată că este neîntemeiat.
Potrivit mijloacelor de probă de la dosar şi administrate în faza de urmărire penală, cercetare judecătorească, rezultă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Inculpatul, în declaraţiile date, arată că, în seara zilei de 26 mai 2004, împreună cu nepotul său inculpatul F.L.V., s-au deplasat la linia ferată dintre localităţile Căzăneşti şi Ciochina, având asupra lor chei şi au demontat de la sistemul de cale ferată un număr de 4 cutii metalice, pe care le-au ascuns la o distanţă de 400-500 metri de calea ferată, pe care a doua zi le-au luat cu o căruţă şi le-au dus la un centru de achiziţii, unde au fost depistaţi de către organele de poliţie.
Declaraţiile inculpatului recurent se coroborează întru totul cu cele ale celuilalt inculpat F.L.V., care şi acesta, la rândul său, arată în ce mod au sustras inductorii de cale ferată.
De altfel, declaraţiile inculpaţilor nu sunt singulare, ele se coroborează cu procesele verbale de reconstituire a faptei, în care sunt consemnate aspecte legate de deplasarea celor doi, modul cum au desfăcut inductorii şi locul unde au ascuns bunurile sustrase, planşele foto, cum şi declaraţiile martorilor S.Şt. şi A.M., martori asistenţi, care au fost de faţă când inculpaţii au declarat că au comis faptele.
Aşa fiind, din mijloacele de probă enunţate şi al căror conţinut a fost expus, rezultă în mod indubitabil că inculpatul, împreună cu celălalt au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi.
În consecinţă, critica adusă hotărârilor este neîntemeiată, neavând suport probator şi urmează a fi înlăturată.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, solicitând reducerea acesteia, se constată că este neîntemeiat.
Instanţele nu i-au aplicat inculpatului pedepse mari exagerate ci, din contră, i-au aplicat circumstanţe atenuante personale, deşi, din fişa de cazier existentă la dosar, rezultă că acesta a mai suferit un număr de 5 condamnări în perioada 1996 - 2001, fiindu-i aplicate pedepse cuprinse între un an şi 4 ani închisoare, ceea ce denotă perseverenţă infracţională şi periculozitate social sporită din partea acestuia.
Faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la art. 209 alin. (3) C. pen., care sunt cuprinse între 4 ani şi 18 ani închisoare, iar la art. 276 alin. (1) C. pen. între 3 ani şi 12 ani închisoare, pedeapsa rezultantă pe care urmează să o execute inculpatul, de numai 3 ani închisoare, în condiţiile în care s-a revocat şi un rest de pedeapsă de 552 zile, este chiar blândă.
Ca atare, se va înlătura şi acest motiv de recurs, ca fiind neîntemeiat, deoarece nu se justifică reducerea pedepsei sub 3 ani închisoare faţă de criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de dispoziţiile arătate de art. 52 C. pen.
Cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 12 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4000.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3662/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3670/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
