ICCJ. Decizia nr. 4054/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 131 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 743/P/2004 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
în motivarea sentinței se reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 743/ P din 22 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului V.L. față de care s-au efectuat acte premergătoare cu privire la săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului prevăzute de art. 264 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele sesizate nu există.
Parchetul a reținut că numitul C.A. a formulat plângere împotriva judecătorului V.L. de la Judecătoria Alexandria pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Petentul a susținut că judecând acțiunea care a format obiectul dosarului civil nr. 2697/2002 în care a avut calitatea de reclamant în contradicție cu probele de la dosar, magistratul a pronunțat sentința civilă nr. 4408/2002 și a respins acțiunea ca fiind nefondată, fiind, astfel vătămate interesele legitime și prejudiciat cu suma de 26.400.000 lei.
Același magistrat a soluționat și acțiunea penală care a format obiectul dosarului nr. 2871/2003 al Judecătoriei Alexandria, prin care acesta a sesizat instanța cu privire la comiterea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (1) și (3) C. pen., de către aceeași inculpați cu care s-a aflat în litigiu civil.
Magistratul a pronunțat sentința penală nr. 801/2003 și a dispus achitarea inculpaților și respingerea pretențiilor civile formulate de reclamant.
Petiționarul C.A. susține că motivele invocate de judecător în cele două sentințe sunt false, cu referire la declarațiile martorilor în care au fost consemnate date necorespunzătoare adevărului, iar inculpații deși au recunoscut tulburarea de posesie, au fost achitați.
Examinând actele dosarului parchetul a constatat că plângerea formulată de petiționar împotriva judecătorului V.L. este neîntemeiată și a respins-o.
Judecând cele două cauzei, civilă și penală, judecătorul a stăruit pentru aflarea adevărului potrivit art. 130 C. proc. civ. și art. 287 C. proc. pen. și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor.
Formându-și convingerea pe baza probelor administrate în fiecare cauză, a conștiinței și responsabilității profesionale, magistratul a pronunțat cele două hotărâri.
Temeinicia și legalitatea hotărârilor a fost verificată de instanțele superioare, în căile de atac promovate de petent, respectiv în apel și recurs, cu privire la hotărârea civilă și în recurs cu privire la hotărârea penală.
Petentul a formulat memoriu pentru declararea de recursuri în anulare împotriva celor două hotărâri, dar acestea au fost respinse de parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece nu sunt motive pentru declararea recursurilor.
Din toate aceste verificări se constată că nu sunt motive din care să rezulte vinovăția judecătorului V.L.
Susținerile petiționarului sunt simple afirmații care nu sunt dovedite cu nici o probă plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției parchetului nu este întemeiată și va fi respinsă în baza art. 2781C. proc. pen.
în mod corect, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului V.L. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 264 C. pen.
Deși petiționarul susține că la dosar sunt suficiente probe din care ar rezulta vinovăția judecătorului, din analiza actelor dosarului nu rezultă că judecătorul V.L. se face vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Hotărârile pronunțate de judecătorul V.L. au fost verificate de către instanțele superioare în cadrul căilor de atac și s-au constatat că sunt legale și temeinice, că în ele nu s-au făcut falsuri.
Faptul că petiționarul nu este mulțumit de aceste hotărâri nu înseamnă că ele sunt bazate pe falsuri și abuzuri.
în concluzie, plângerea formulată de petiționarul C.A. este neîntemeiată și va fi respinsă în baza art. 2781C. proc. pen.
Petiționarul nemulțumit de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor și casarea hotărârii după care acest caz și dosarul să fie înaintat Consiliului Superior al Magistraturii, pentru cercetarea intimatei în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul cauzei, Curtea, reține că prin abatere de la prevederile art. 2781C. proc. pen., ce reglementează doar procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, petiționarul recurent pune în discuție, hotărâri judecătorești, civile și penale rămase definitive și care l-au nemulțumit.
Astfel, respectivele hotărâri au fost controlate legal pe calea apelurilor și recursurilor declarate de părți, printre care și petiționarul și în acest mod au rămas definitive.
După parcurgerea acestor faze procesuale legale, art. 2781C. proc. pen., nu instituie o altă cale de atac și extraordinară, pentru a se putea plânge împotriva judecătorilor, care le-au pronunțat. Dacă s-ar proceda astfel, s-ar ajunge la încălcarea legii și a autorității de lucru judecat și deci petiționarul nu are temei legal de a se plânge potrivit art. 2781C. proc. pen.
Pentru aceste considerente hotărârea atacată prin prezentul recurs, se va menține ca temeinică și legală și de asemenea și rezoluția nr. 743/P/2004 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
în consecință, recursul declarat va fi respins, ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost aplicate și prevederile art. 192 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4070/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4051/2005. Penal → |
|---|
