ICCJ. Decizia nr. 4078/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 97 din 17 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3785/2003 al Tribunalului Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpaților:
1. C.E.;
2. C.V., la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21)lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.
S-au aplicat inculpaților dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate M.N. în valoare de 2.035.000 lei a fost recuperat, prin restituire.
Inculpații au fost obligați să plătească statului câte 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Partea vătămată M.N. s-a deplasat, în ziua de 31 iulie 2003, în municipiul Vaslui, cu intenția de a ajunge la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul de pe raza comunei Ivănești. Locuind în comuna C.A. Rosetti din județul Tulcea, partea vătămată a luat într-un sac de rafie mai multe obiecte de încălțăminte, întrucât intenționa să stea o perioadă mai lungă de timp la mănăstire.
S-a deplasat pe jos din municipiul Vaslui spre satul Ivănești, circulând pe D.N. 2 F. în jurul orelor 22,00, partea vătămată a ajuns în apropiere de intersecția ce duce spre satul Valea Mare, unde s-a întâlnit cu o căruță în care se aflau inculpații C.E. și C.V.
Cei doi inculpați se întorceau din satul Ivănești și erau sub influența băuturilor alcoolice. Fără vreo discuție prealabilă inculpații au lovit-o pe partea vătămată cu biciul, după care au oprit căruța, au coborât și, apropiindu-se de partea vătămată i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.
Inculpatul C.E. i-a smuls părții vătămate sacul în care se aflau obiectele de îmbrăcăminte pe care l-a pus în căruță, după care cei doi făptuitori au plecat.
Partea vătămată a alergat după căruță, rugându-i pe inculpați să-i restituie bunurile. Enervați de insistențele părții vătămate, inculpații au lovit-o cu pumnii și picioarele astfel că aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea.
în aceste împrejurări, inculpații au deposedat-o pe partea vătămată de suma de 82.000 lei, după care s-au îndepărtat de locul săvârșirii faptei.
Apoi, inculpații au împărțit banii sustrași de la partea vătămată, inculpatul C.E. păstrând suma de 32.000 lei, iar inculpatului C.V. revenindu-i suma de 50.000 lei. Bunurile sustrase au rămas la inculpatul C.E., care le-a dus la locuința sa. Martora B.C., sora vitregă a inculpatului le-a aruncat ulterior pentru a nu fi găsite de organele de poliție.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 195/ E din 1 august 2003 a rezultat că, în urma loviturilor ce i-au fost aplicate, partea vătămată M.N. a suferit leziuni traumatice, de tipul hematomului, tumefacțiilor, excoriațiilor, eroziunilor și echimozelor, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciul cauzat părții vătămate în valoare de 2.035.000 lei a fost recuperat integral, prin restituire.
în drept, faptele inculpaților C.E. și C.V. de a sustrage bani și bunuri, într-un loc public și pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate M.N., atât pentru sustragerea cât și pentru păstrarea bunurilor sustrase, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.E. care a solicitat a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa.
Prin decizia penală nr. 23 din 13 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.E.
A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva deciziei penale nr. 23 din 13 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.E. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul C.E., ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
De altfel, instanțele de fond și de apel au dat dovadă de maximum de clemență, recunoscându-i inculpatului circumstanțe atenuante personale cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva deciziei penale nr. 23 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4079/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4070/2005. Penal → |
|---|
