ICCJ. Decizia nr. 4108/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Judecătoria Lehliu Gară, prin sentința penală nr. 97 din 25 aprilie 2002, l-a condamnat pe inculpatul I.F., la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

Totodată, instanța a dispus confiscarea specială a unui par, conform art. 118 lit. b) C. pen. și l-a obligat pe inculpat să plătească părților civile M.V., Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon și Spitalul Titan București despăgubiri de 25.000.000 lei, 21.507.200 lei și, respectiv, 4.544.684 lei, adăugând în penultimul caz și dobânda legală aferentă.

S-a reținut că, la 11 octombrie 2000, pe fondul consumului de alcool, inculpatul și M.V. s-au luat la ceartă într-un local din satul Valea Presnei, incidentul fiind aplanat de alți consumatori.

în drum spre casă, M.V. a încercat să-l lovească pe inculpat cu atelajul hipo pe care îl conducea cu viteză, inculpatul l-a urmărit pe M.V. și ajungându-l în dreptul porții locuinței, l-a lovit de mai multe ori, în cap cu un par, provocându-i leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și au determinat o suferință fizică permanentă.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2578 din 29 mai 2003, a admis recursul în anulare, a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că: - instrumentul vulnerant utilizat, zona anatomică vizată și intensitatea loviturilor, evidențiate prin consecințele produse, duc la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta cu intenția de a suprima viața victimei astfel că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice și condamnarea lui pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.; - potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., instanța nu putea suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă. Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 129 din 19 noiembrie 2003, a restituit dosarul la procuror, conform art. 333 C. proc. pen., în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, prin rechizitoriul din 5 iulie 2000, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile de tentativă de omor și violare de domiciliu, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și, respectiv, art. 192 alin. (1) C. pen., precum și scoaterea lui de sub urmărirea penală pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că: - la 11 octombrie 2000, inculpatul a pătruns fără drept în curtea lui M.V. și, acționând cu intenție indirectă de a-i suprima viața, i-a aplicat lovituri cu un par în zona capului;

- urmare agresiunii, victima a suferit leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au produs o infirmitate fizică permanentă;

- în cauză lipsește latura subiectivă a infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 123 din 10 noiembrie 2000, l-a condamnat pe inculpat la pedepse de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi și un an închisoare, pentru infracțiunile de tentativă de omor și, respectiv, violare de domiciliu prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și art. 192 alin. (1) C. pen.

Totodată, instanța a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, a făcut aplicarea art. 71 C. pen., a dedus prevenția de la 14 iunie 2004 la 21 iunie 2004 și l-a obligat pe inculpat să plătească părților civile M.V. și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București despăgubiri de 20.000.000 lei, respectiv 21.507.200 lei, adăugând în ultimul caz dobânda legală aferentă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în seara de 11 octombrie 2000, pe fondul consumului de alcool, inculpatul și partea intimată M.V. s-au luat la ceartă într-un local din satul Valea Presnei, incidentul fiind aplanat de barman și alte persoane.

- în drum spre casă M.V., aflat într-un atelaj hipo a încercat să-l lovească pe inculpat cu biciul, iar inculpatul l-a urmărit pe M.V. și a intrat în curtea acestuia, unde cei doi și-au adus injurii reciproce;

- La un moment dat, inculpatul a luat parul folosit de M.V. și l-a lovit pe acesta din urmă de mai multe ori, în cap și peste corp; - Urmare loviturilor, victima a suferit leziuni ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și, totodată, a rămas cu o infirmitate fizică permanentă; - Inculpatul nu a contestat pretențiile civile ale victimei și nici cuantumul cheltuielilor ocazionate de internarea acesteia în Spitalul Sf. Pantelimon București.

împotriva sentinței a declarat apel doar inculpatul prin care a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special, până la un an închisoare, prin acordarea de circumstanțe atenuante, justificate de datele sale personale favorabile și împrejurarea că, de la săvârșirea faptelor au trecut peste 4 ani.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 121 din 21 februarie 2005, a admis apelul, a desființat parțial sentința și în fond a redus pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de tentativă la omor prin aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b), circumstanța legală a scuzei provocării, de la 5 ani la 2 ani închisoare.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică pentru:

- greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen.; - greșita individualizare a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., și, greșita soluționare a laturii civile prin nereducerea despăgubirilor ca urmare a aplicării art. 73 lit. b) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen. Cu privire la greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., se susține că inițial inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat doar pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. și numai în urma restituirii cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale privind infracțiunea de tentativă de omor, a fost schimbată încadrarea juridică din art. 182 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Cum în cursul urmăririi penale partea vătămată audiată la 9 februarie 2004 și 11 iunie 2004 a precizat că are pretenții civile și a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, soluția instanței de apel este greșită.

Ulterior momentului schimbării încadrării juridice partea vătămată nu a mai fost întrebată dacă formulează sau nu plângere prealabilă nici de procuror și nici de instanța de judecată. Omisiunea organelor judiciare nu poate duce la concluzia că partea vătămată nu dorește tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Se mai arată că întrucât inculpatul a formulat plângere în termenul de 2 luni prevăzut de lege, la data de 25 noiembrie 2000 și și-a menținut poziția pe tot cursul procesului, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f).

Recursul este nefondat.

Urmare plângerii părții vătămate înregistrată la 25 noiembrie 2000 prin care reclamă că, în ziua de 11 octombrie 2000, a fost lovită cu un par în regiunea capului, în timp ce se afla în curte, de către inculpatul I.F., la 17 mai 2001, a fost începută urmărirea penală față de făptuitorul I.F., pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

Trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., inculpatul I.F. a fost condamnat prin sentința penală nr. 97 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei Lehliu Gară la 6 luni închisoare cu reținerea circumstanței legale a scuzei provocării. în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

împotriva hotărârii a declarat recurs în anulare procurorul general, recurs admis prin decizia penală nr. 2578 din 29 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, care a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Călărași, în vederea schimbării încadrării din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

După restituirea cauzei la procuror în vederea efectuării urmăririi penale pentru această din urmă infracțiune, inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 17/ P din 5 iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și art. 192 C. pen.

Conform art. 286 C. proc. pen., "dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organele de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege sau nu să facă plângere. în caz afirmativ, organul de cercetare penală după caz continuă cercetarea sau trimite dosarul instanței competente. în caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.

Partea vătămată nu a formulat plângere pentru infracțiunea de violare de domiciliu, urmărirea, trimiterea în judecată și judecarea inculpatului s-a făcut numai pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Inculpatul a fost condamnat prin hotărâre rămasă definitivă pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Faptul că în urma recursului în anulare hotărârea a fost desființată și inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune mai gravă, aceea de tentativă de omor nu justifică și inculparea pentru infracțiunea de violare de domiciliu pentru care, așa cum corect a reținut instanța de apel, lipsește plângerea prealabilă.

Dispozițiile procesuale cuprinse în art. 286 C. pen., erau aplicabile în faza de cercetare penală când inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, lucru care nu s-a făcut.

în al doilea ciclu procesual chiar dacă partea vătămată, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, la 9 februarie 2004 și 11 iunie 2004, a precizat că are pretenții civile față de inculpat și a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia pentru infracțiunea de violare de domiciliu, procurorul trebuia să observe că o atare precizare, constată ca având valoare de plângere prealabilă este făcută cu depășirea termenului de 2 luni prevăzut de art. 184 C. proc. pen., aceasta deoarece, așa cum rezultă din cele ce preced, în speță nu s-a făcut o plângere pentru infracțiunea de violare de domiciliu ci numai pentru vătămare corporală.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, ținând seama de lipsa antecedentelor penale, de persoana inculpatului și de atitudinea provocatoare a victimei, pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., este în măsură să îl reeduce pe inculpat și să-l prevină să săvârșească alte infracțiuni.

Motivul de recurs privind greșita soluționare a acțiunii civile având în vedere că în urma aplicării dispozițiilor art. 73 C. pen., se impunea reducerea despăgubirilor proporțional cu culpa victimei, este și el nefondat.

Inculpatul a recunoscut constant săvârșirea faptei și a regretat-o.

Din practicaua sentinței penale nr. 97 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei Lehliu Gară rezultă că partea civilă M.V. a pretins inițial inculpatului suma de 40.000.000 lei însă instanța a precizat că este de acord cu suma de 25.000.000 lei reprezentând daune materiale.

S-a luat act de declarația inculpatului că este de acord să plătească suma de 25.000.000 lei.

După rejudecarea cauzei Tribunalul Călărași l-a obligat pe inculpat să plătească despăgubiri 20.000.000 lei, iar în apelul inculpatului această dispoziție a fost menținută cu toate că s-a reținut săvârșirea infracțiunii în condițiile provocării.

Inculpatul nu a recurat sentința, din aceasta rezultând că a considerat-o legală și temeinică atât sub aspectul soluționării acțiunii penale cât și a acțiunii civile.

Având în vedere și susținerea în fața înaltei Curți, că a vrut să-i dea soției părții vătămate suma de 25.000.000 lei dar aceasta nu a vrut să-i primească, rezultă odată în plus că inculpatul a acceptat pretențiile așa cum au fost ele formulate și nu ținând seama de reținerea ori nu a unor circumstanțe care să ducă la reducerea acestora.