ICCJ. Decizia nr. 4214/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 220 din 7 martie 2005, pronunțată în dosar nr. 7694/2004, Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul B.S.I., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) și art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 10 septembrie 2004 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

A constatat că partea vătămată R.F.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, având prejudiciul recuperat.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat și a dispus plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 400.999 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

în data de 10 septembrie 2004, partea vătămată R.F.A. se afla în cabinetul de psihologie de pe str. T. Vladimirescu. în jurul orelor 15,00-15,30, inculpatul B.S.I. a intrat în incinta respectivă, întrebând-o pe partea vătămată dacă este interesată să cumpere pastă și periuțe de dinți. Partea vătămată nu s-a arătat interesată să achiziționeze astfel de produse, iar după o perioadă de timp a ieșit din birou pentru a merge la secretariat. Cu ocazia deplasării spre secretariat, a sesizat că inculpatul era prezent în holul de așteptare.

în momentul când a intrat în secretariat, a sesizat că inculpatul nu se mai afla în holul de așteptare, nici nu părăsise incinta clădirii, singura ușă pe care o putea face fiind cea amplasată lângă ușa secretariatului.

Uitându-se spre cabinetul său, a sesizat că una dintre uși era întredeschisă, fapt ce a determinat-o să meargă să vadă dacă cineva a pătruns în cabinetul său. Intrând în cabinet, l-a surprins pe inculpat, care-i luase din geantă suma de 250 Euro și 1.000.000 lei, bani pe care acesta îi avea în mână.

în aceste condiții, partea vătămată l-a întrebat pe inculpat ce caută în birou, moment în care acesta a încercat să părăsească biroul pe ușa care era deschisă. Partea vătămată a reușit să-i smulgă din mână suma de bani și a încercat să-l rețină. Inculpatul a brutalizat-o, împingând-o, moment în care aceasta a strigat după ajutor, colegelor de serviciu.

La rândul lor, martorele M.H. și D.P.C. au încercat să-l rețină pe inculpat, însă nu au reușit, acesta reușind să părăsească incinta clădirii, pornind în fugă spre Consulatul German.

Atât partea vătămată cât și cele două martore, au continuat să-l urmărească pe stradă, solicitând prin strigăte prinderea și imobilizarea acestuia. în final, inculpatul a fost reținut de agentul de pază al Consulatului German, care a anunțat organele jandarmeriei și ulterior poliția.

împotriva sentinței a declarat apel inculpatul B.S.I.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 138/ A din 7 aprilie 2005, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

în temeiul prevederilor art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus în continuare din durata pedepsei aplicate arestul preventiv de la data pronunțării sentinței penale apelate, la zi.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către inculpat.

Examinând recursul declarat, față de criticile arătate, de lucrările de la dosar, de sentința și decizia, pronunțate în cauză, de cazurile de casare de față, este nefondat.

Astfel, se constată că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului. Din declarația părții vătămate R.F.A. și a martorelor M.H.R. și D.P.C. audiate atât în faza de urmărire penală cât și la instanță, rezultă că inculpatul după ce a sustras banii vrând să fugă pentru a-i păstra a împins-o pe partea vătămată și pe martora M.H.R. care l-au urmărit pe inculpat reușind să-l prindă cu ajutorul agentului de pază care a anunțat organele jandarmeriei și ulterior poliția.

în mod corect prima instanță a încadrat fapta inculpatului în infracțiunea de tâlhărie, aceasta fiind comisă cu violență pentru păstrarea bunului sustras.

Cât privește individualizarea pedepsei, cuantumul acesteia a fost stabilit de prima instanță în raport de starea de recidivă a inculpatului, de pericolul social concret al faptei și de periculozitatea persoanei inculpatului, astfel încât nu se impune reducerea pedepsei.

Din oficiu, nu se constată cazuri de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen.

în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, motivele de recurs invocate nu au constituit cazuri de casare, recursul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei) a reprezentat onorariul pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4214/2005. Penal