ICCJ. Decizia nr. 4223/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1643 din 20 decembrie 2004, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul C.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen., suspendând condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
S-a computat din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 11 octombrie 2004 la zi și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a luat act că suma de 400 dolari S.U.A. ce a făcut obiectul infracțiunii a fost pusă la dispoziția martorului denunțător de către P.N.A. și a fost recuperată de la inculpat cu ocazia flagrantului.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
în luna septembrie 2004, inculpatul a pretins suma de 400 dolari S.U.A. de la denunțătorul G.N. susținând că are influență asupra unor funcționari din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, pentru a-i determina să întocmească un raport de constatare a alcoolemiei în urma recalculării acesteia, favorabil denunțătorului iar, la 11 octombrie 2004, inculpatul a mai pretins de la denunțător încă 100 dolari S.U.A. pentru traficarea influenței sale în scopul anterior menționat și a fost surprins în flagrant având asupra lui suma de 400 dolari S.U.A. pretinsă de la denunțător.
S-a mai reținut că inculpatul C.S. era agent de poliție în cadrul D.G.P. a municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale și avea la data comiterii faptei, îndatoriri de serviciu privind efectuarea investigațiilor și cercetărilor în legătură cu cadavrele a căror identitate era necunoscută.
Instanța a mai motivat că în raport de pericolul concret al faptei și făptuitorului, de conduita anterioară a acestuia aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării este suficientă pentru atingerea scopului sancțiunii penale.
Prin decizia penală nr. 209 din 23 martie 2005, Curtea de Apel București a luat act de retragerea recursului inculpatului și a admis apelul declarat de P.N.A. împotriva sentinței pe care a desființat-o și rejudecând a înlăturat aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului C.S. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 11 octombrie 2004 la 21 decembrie 2004, menținând celelalte dispoziții.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a motivat că starea de fapt reținută de instanța fondului este temeinică iar încadrarea juridică este cea legală.
Cât privește pedeapsa, instanța de apel a considerat că aceasta nu este just individualizată.
în acest sens a motivat că fapta inculpatului are un grad ridicat de pericol vătămând serios relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați în exercițiul atribuțiilor ce le revin. Mai mult, subliniază instanța apelului, fapta apare mai gravă având în vedere că inculpatul era polițist iar atitudinea lui în cursul procesului, contrar afirmațiilor din sentință, a fost nesinceră.
S-a mai motivat că în situația dată pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, a cărei aplicare a fost omisă de instanța fondului este necesară și oportună în raport de împrejurările concrete ale cauzei.
împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care o critică invocând cazurile de casare prevăzute la art. 3859alin. (1) pct. 1, 3, 14, 17 și 171 C. proc. pen.
în privința art. 3859alin. (1) pct. 1 și pct. 3, instanța motivează că inculpatul nu avea calitatea pentru a fi urmărit penal de către P.N.A., de a i se aplica Legea nr. 78/2000, astfel că instanța n-a fost legal sesizată și prin urmare nici compusă potrivit legii.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., recurentul inculpat susține că în raport de împrejurările concrete ale cauzei respective faptul că în concursul flagrantului era sub influența băuturilor alcoolice, avea o vechime în poliție de 25 de ani, are doi copii în întreținere iar soția este șomeră pedeapsa aplicată de instanța fondului ar fi fost suficientă.
Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., recurentul susține că a comis infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., și nu cea prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
în sfârșit, recurentul inculpat susține că aplicarea Legii nr. 78/2000 este greșită pentru motivele arătate.
Recursul nu este fondat.
în susținerea motivelor de casare prevăzute de art. 3859pct. 1, 3 și 171 C. proc. pen., recurentul inculpat cere a se constata că atribuțiile lui de serviciu nu atrag în cauză aplicarea Legii nr. 78/2000.
Motivul nu poate fi primit.
Inculpatul avea calitatea de agent de poliție în cadrul D.G.P. a municipiului București - Serviciul de investigații criminale, și avea atribuții de efectuare a investigațiilor și cercetărilor în legătură cu cadavrele unor persoane cu identitate necunoscută a căror deces putea fi cauzat și prin violențe, prin fapte penale.
Conform fișei postului inculpatul reprezenta instituția de poliție din care făcea parte în activitățile desfășurate la I.M.L.
în calitate de agent de poliție putea constata numai contravenții dar și infracțiuni.
Așa fiind, este neîndoielnic că fiind agent de poliție, această calitate atrage față de inculpat incidența Legii nr. 78/2000.
Prin urmare sesizarea instanței și compunerea acesteia a fost legală.
Cât privește încadrarea juridică dată faptei aceasta este legală și temeinică. în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență au fost realizate prin pretinderea de bani în monedă americană de către inculpat de la denunțător pe care l-a lăsat să creadă că are influență asupra medicilor care urmau să recalculeze alcoolemia acestuia așa fel încât să fie scos de sub incidența legii penale.
în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cum susține inculpatul.
De altfel, având în vedere că această din urmă infracțiune este mai grav pedepsită decât aceea pentru care este condamnat inculpatul, instanța de recurs nici n-ar putea schimba încadrarea juridică fără a încălca principiul prevăzut la art. 3858referitor la neagravarea situației în propriul recurs.
în sfârșit nici motivul prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepsei nu este întemeiat.
în mod corect instanța de apel, a înlăturat considerentele instanței de fond, majorarea pedepsei și înlăturarea aplicării art. 81 C. pen., referitor la suspendarea condiționată a executării acesteia fiind temeinică și legală. Precaritatea situației materiale a inculpatului determinată de condamnarea lui la o pedeapsă privativă de libertate este rezultatul exclusiv al activității sale infracționale.
Nu în ultimul rând instanța de apel a reținut că asupra inculpatului au mai fost găsite înscrisuri cu caracter privat și mențiuni olografe referitoare la alte două persoane care cereau recalcularea alcoolemiei.
Or, clemența excesivă prin aplicarea unor pedepse simbolice în astfel de cauze în care funcționari ai statului fac trafic cu influența pe care statutul funcției le-ar putea-o conferi este împotriva spiritului Legii nr. 78/2000 pentru combaterea infracțiunilor de corupție.
Curtea a respins recursul inculpatului pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4253/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4206/2005. Penal → |
|---|
