ICCJ. Decizia nr. 4206/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 413 din 19 mai 2004, Tribunalul Timiș, în baza art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.D.I., la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata de 4 ani de la executarea pedepsei.

în baza art. 61 C. pen., prima instanță a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1950 zile rămas de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131/1994 a Tribunalului Timiș, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, urmând ca inculpatul să execute 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Prima instanță a reținut că, în perioada august - octombrie 2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al SC L.C.C. SRL Deva, în mod repetat, inculpatul M.D.I. a indus în eroare un număr de opt societăți comerciale, emițând pentru plata mărfii achiziționată, un număr de 10 file C.E.C., știind că nu are provizia necesară în conturi bancare.

Prin rechizitoriul Parchetului, prejudiciul total a fost apreciat la suma de 2.599.176.778 lei.

Prin expertiza contabilă efectuată de expertul contabil S.N., în cursul cercetării judecătorești, reiese că, valoarea prejudiciului firmelor înșelate de inculpat și firma SC L.C.C. SRL Deva este de 1.785.893.013 lei fără obligațiile către bugetul de stat, adică TVA și impozit pe profit, astfel că, valoarea obligațiilor către stat datorate de SC L.C.C. SRL Deva este de 883.086.267 lei, din care TVA 436.613.014 lei și impozit pe profit 446.473.253 lei, iar valoarea prejudiciului recuperat este de 316.530.043 lei fără TVA.

Expertul nu a cuprins valoarea obligațiilor către stat în prejudiciul cauzat firmelor, deoarece expertul susține că acest prejudiciu a fost cuprins în prejudiciul cauzat statului și soluționat ca infracțiune prin sentința penală nr. 448/2004 a Judecătoriei Timișoara. în aceste condiții, prima instanță a inclus totuși în valoarea prejudiciului de 1.785.893.013 lei și TVA-ul de 436.613.014 lei, sumă ce s-a inclus în valoarea mărfurilor achiziționate de inculpat și nu era nici o legătură cu faptul că aceasta a fost inclusă în dosarul Judecătoriei Timișoara, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 448/2004.

Instanța a încadrat fapta inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceiași sentință penală nr. 413 din 19 mai 2004 inculpatul M.D.I. a fost obligat în solidar cu SC L.C.C. SRL Deva, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., la despăgubiri civile către părțile civile, după cum urmează:

- 173.417.797 lei către SC H.R. SA Turda;

- 41.110.976 lei către SC D.C. SRL Timișoara;

- 48.431.293 lei către SC I. SRL Timișoara;

- 662.626.792 lei către SC P. SRL Suplacu de Bacău.

- 161.146.000 lei către SC B.G. SRL Timișoara;

- 73.014.548 lei către SC T.C. SRL Deva;

- 1.180.555.569 lei către SC B.C.I. SRL București.

Prima instanță a respins pretențiile civile ale părții civile SC F. SRL Lugoj și a constatat recuperat prejudiciul cauzat de SC E.C. SRL Timișoara, SC M. SRL Timișoara și SC M. SRL Timișoara. Totodată, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra cantității de 15.040 kg oțel beton depozitat la SC V. SRL și s-a dispus restituirea acestei cantități la SC F. SRL Lugoj.

în fața primei instanțe, inculpatul M.D.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice, din înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în infracțiunea de înșelăciune, având în vedere că raportul de expertiză efectuat în cauză reține un prejudiciu sub 2 miliarde lei, dar instanța a considerat că apărarea inculpatului este nefondată, reținând în sarcina acestuia consecințele deosebit de grave pentru infracțiunea de înșelăciune.

Prin decizia penală nr. 360 din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș privind pe inculpatul F.V.F. și a admis apelul inculpatului M.D.I. împotriva sentinței penale nr. 413 din 19 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 2802/2003.

Instanța de apel a desființat sentința penală cu privire la încadrarea juridică a faptei de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și în consecință a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în pedepsele componente de 10 ani închisoare, pentru art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., și restul neexecutat de 1950 de zile, rămas din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131 din 1994 a Tribunalului Timiș.

Curtea de Apel Timișoara schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 215 alin. (2) - (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 215 alin. (2) - (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., cu un prejudiciu de 1.785.893.013 lei.

în baza art. 61 C. pen., revocă liberarea condiționată a restului de 1950 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 131/1994 a Tribunalului Timiș, pe care îl contopește cu pedeapsa de 10 ani închisoare, care se execută.

Curtea de Apel Timișoara, referitor la motive de apel invocate de inculpatul M.D.I., constată că acesta a fost trimis în judecată pentru art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că prin înșelăciune în formă continuată, a produs un prejudiciu în sumă de 2.599.176.778 lei, fiind obligat prin sentința primei instanțe la plata despăgubirilor.

Din expertiza contabilă efectuată cât și din dosarul nr. 13.920 din 4 decembrie 2003 al Judecătoriei Timișoara (sentința penală nr. 448 din 20 februarie 2004) rezultă că inculpatul M.D.I. a fost condamnat în baza art. 13 din Legea nr. 87/1993 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, care s-a contopit cu restul neexecutat de 1950 zile închisoare, din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 31/1994 a Tribunalului Bistrița, în cea mai grea, de 1950 zile, la care s-a adăugat un spor de 200 zile închisoare, urmând să execute pedeapsa de 2150 zile închisoare.

Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea civilmente responsabilă SC L.C.C. SRL Deva, la plata sumei de 883.086.267 lei despăgubiri civile către Ministerul de Finanțe prin D.G.F.P. Timiș, care reprezintă impozit pe venit și TVA.

Prin decizia penală nr. 399 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 2.708/2004, s-a respins apelul declarat de inculpat.

în ceea ce privește suma de 883.086.267 lei, aceasta este constituită din suma de 446.473.253 lei impozit pe profit și 436.613.014 lei TVA de plată.

Din analiza acestor documente rezultă faptul reținerii sumei de 883.086.267 lei, cu titlu de plată prin cele două hotărâri, astfel că prejudiciul real produs prin infracțiunea de înșelăciune este de 1.785.893.013 lei, situație în care, în baza art. 334 C. proc. pen., se schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 215 alin. (2) - (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

în baza art. 61 C. pen., revocă liberarea condiționată a restului neexecutat de 1950 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 131/1994 a Tribunalului Bistrița, în pedeapsa de 10 ani care se execută.

Menținerea pedepsei de 10 ani închisoare se justifică raportat la gradul de pericol social al faptei, valoarea prejudiciului și starea de recidivă a inculpatului.

Pe timpul și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., se interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Referitor la motivul de apel formulat de parchet privind netemeinicia individualizării pedepsei, cât și a executării acesteia față de inculpatul F.V.F., se constată că, inculpatul nu are antecedente penale, a recuperat integral prejudiciul, prin aceasta înlăturându-se consecințele faptei, iar, scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, cum a dispus, în mod temeinic și legal, prima instanță.

împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații M.D.I. și F.V.F.

în recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat motivele prevăzute de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., în ce-l privește pe inculpatul M.D.I., susținând că, greșit, i s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 215 alin. (2) - (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., în ce-l privește pe inculpatul F.V.F., sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare, aplicate de prima instanță și menținute în apel.

în dezvoltarea celor două motive de apel, Parchetul a susținut că, decizia atacată este greșită sub aspectul noii încadrări, reținându-se, greșit, că prejudiciul real produs de inculpatul M.D.I. este de numai 1.785.893.013 lei. Că, acest prejudiciu nu este în concordanță cu probele din dosar. Motivația instanței constând în faptul că inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.C.C. SRL Deva, la plata sumei de 883.086.267 lei despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Timiș, care reprezintă impozit pe venit și TVA, în dosarul penal nr. 13.920/2003 al Judecătoriei Timișoara, unde prin sentința penală nr. 448 din 20 februarie 2004, inculpatul M.D.I. a fost condamnat, în baza art. 13 din Legea nr. 87/1993, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, nu are relevanță și nu poate să ducă la modificarea prejudiciului în dosarul de față, unde inculpatul este condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune.

Așadar, potrivit art. 146 C. pen., prin consecințe deosebit de grave înțelegându-se o pagubă materială mai mare de 2 miliarde, instanța de apel ar fi trebui să rețină în încadrare și art. 215 alin. (5) C. pen., așa cum reținuse Tribunalul Timiș.

De altfel, inculpatul M.D.I. solicitase schimbarea încadrării juridice și în fața primei instanțe, din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în infracțiunea de înșelăciune, invocând prejudiciul de sub 2 miliarde, reținut de expertiză dar instanța n-a primit această apărare.

Parchetul a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală deoarece trebuia să se raporteze la prejudiciul real și total și să aibă în vedere și TVA-ul dar și impozitul pe profit, obligații către bugetul de stat aferent părților civile înșelate.

Nu, în ultimul rând, instanțele trebuiau să aibă în vedere și prejudiciul recuperat de 315.530.043 lei, deoarece încadrarea juridică a faptei presupune prejudiciul inițial și nu prejudiciul rămas după data recuperării, acestuia. Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara, în mod cu totul artificial, a făcut trimitere la sentința penală nr. 448 din 20 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în care inculpatul M.D.I. a fost condamnat în baza art. 13 din Legea nr. 87/1993, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, deoarece, această soluție vizează fapte diferite.

Sub aspectul celui de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că soluția dată de prima instanță și a celei de apel sunt greșite din punct de vedere al individualizării aplicate inculpatului F.V.F., în raport cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Prima instanță l-a făcut vinovat pe inculpatul F.V.F., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și în baza art. 215 alin. (2) - (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat, la 3 ani închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Din probele administrate rezultă că, în perioada august - septembrie 2002, în calitate de administrator al SC C. SRL Timișoara, inculpatul F.V.F., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a indus în eroare un număr de patru societăți comerciale, emițând pentru plata mărfii achiziționate, un număr de șapte file C.E.C., având reprezentarea că nu are provizia necesară în conturi bancare și creând astfel, un prejudiciu total de 1.300.000.000 lei.

Se apreciază că, instanțele nu au dat eficiența dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, în condițiile în care prejudiciul produs de acesta este mare, activitatea infracțională este continuată, rezultând că instanțele nu au apreciat corespunzător pericolul social concret al acțiunii încriminate, care rezultă din toate circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta.

Prin urmare, atât cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, dar și modalității de executare a pedepsei nu pot duce la reeducarea inculpatului și nu pot asigura o prevenție corespunzătoare săvârșirii de noi infracțiuni, precum și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

în baza motivelor invocate, s-a solicitat admiterea recursului, potrivit art. 38515 pct. 2 C. proc. pen.

Prin recursul său, inculpatul M.D.I. a invocat art. 3859pct. 171, 18 și 14 C. proc. pen., susținând că hotărârea este contrară legii, condamnându-l și obligându-l la despăgubiri, ca urmare a unei grave erori de fapt și că, oricum, chiar dacă s-ar reține că este vinovat și trebuie condamnat, pedeapsa aplicată este greșit individualizată, fiind prea mare.

în sfârșit, inculpatul F.V.F. a invocat în recursul său art. 3859pct. 14 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată chiar în cuantumul avut și cu suspendarea condiționată acordată este greșit individualizată, fiind prea mare.

Curtea, examinând recursurile, în raport de criticile aduse dar și de actele și probele dosarului, constată că numai recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este fondat, în raport de inculpatul F.V.F., în rest, recursurile inculpaților M.D.I. și F.V.F. fiind nefondate și impunându-se a fi respinse.

Astfel, în ce privește primul motiv de recurs invocat de Parchet, referitor la soluția pronunțată în apel, cu privire la inculpatul M.D.I., se constată că nici una din aceste critici nu este fondată, neputând fi primită. Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel nu s-a ajuns la o hotărâre contrară legii și prin ea nu s-a făcut nici o greșită aplicare a acesteia.

De asemenea, nu s-a comis o eroare gravă de fapt, cum se pretinde, instanța de control judiciar reținând, în mod corect, prejudiciul produs de inculpat, pe baza expertizei efectuate în cauză, în consecință, procedând corect, la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de înșelăciune, fără consecințe deosebit de grave.

Instanța de apel nu putea reține prejudiciul de 2.599.176.778 lei pentru care a fost trimis în judecată atâta timp cât expertiza efectuată în cauză demonstra că suma de 883.086.267 lei face parte din cuantumul prejudiciului respectiv și a făcut, deja, obiectul tragerii la răspundere penală a inculpatului într-un alt dosar nr. 13.920 din 4 decembrie 2004, inculpatul fiind anterior condamnat pentru ea la 3 ani închisoare, prin sentința nr. 448 din 20 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara, în baza art. 13 din Legea nr. 87/1993 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceeași sentință, menținută ca urmare a respingerii apelului inculpatului prin decizia penală nr. 399 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, inculpatul a și fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.C.C. SRL Deva la plata respectivei sume de 883.086.267 lei către Ministerul de Finanțe prin D.G.F.P. Timiș, suma reprezentând tocmai ce se pretinde prin recursul Parchetului, anume impozit pe venit și TVA.

A accepta punctul de vedere din recursul Parchetului de închidere a sumei de 883.086.267 lei în prejudiciul din acest dosar și, implicit, de a menține încadrarea faptelor în înșelăciune cu consecințe deosebit de grave ar însemna aplicarea unei a doua sancțiuni inculpatului pentru o faptă pentru care a mai fost sancționat, lucru de neadmis.

Nici susținerea din recursul parchetului cu privire la cuprinderea în prejudiciul real a sumelor acoperite de inculpat nu poate fi primită deoarece în acest fel s-ar ajunge la un prejudiciu ce ar întrece, cu mult prejudiciul trecut în rechizitoriu și pentru care instanța este sesizată legal.

De altfel, susținerile din primul motiv de recurs al parchetului nici nu are prea mare semnificație, atâta timp cât instanța de apel, schimbând încadrarea juridică a faptelor inculpatului M.D.I., a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță, pedeapsă ce se dovedește a fi corect individualizată.

Cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului, privind netemeinicia individualizare a pedepsei aplicate inculpatului F.V.F. este însă întemeiat și aceasta chiar dacă inculpatul este relativ tânăr, nu posedă antecedente penale și a căutat să acopere prejudiciul, limitând, astfel, consecințele negative ale faptelor comise.

Instanța de apel n-ar fi trebuit să piardă în vedere că acest inculpat, într-o perioadă relativ scurtă de timp, august - septembrie 2002, în calitate de administrator al SC C. SRL Timișoara, a indus în eroare patru societăți comerciale cărora le-a emis un număr de 7 file C.E.C. fără acoperire, păgubindu-le cu nu mai puțin de 1.300.000.000 lei.

în raport cu o astfel de faptă cuantumul pedepsei aplicate de numai 3 ani închisoare și aceea, cu suspendarea condiționată a executării, desigur că nu este corespunzător criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), motiv pentru care Curtea va trebui să privească recursul declarat de parchet, sub acest aspect, ca fondat și să-l admită, ca atare, casând în baza art. 3859pct. 14 C. proc. pen., decizia atacată, precum și sentința, privind pe acest inculpat, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate.

Reindividualizând pedeapsa, conform criteriilor prevăzute de lege, Curtea va trebui să o majoreze, de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare, făcând aplicarea art. 71 C. pen., pentru care a se executa prin privare efectivă de libertate.

Inculpatul F.V.F. neputându-se reeduca fără executarea pedepsei prin privare de libertate, Curtea va trebui să înlăture, în speță, aplicarea dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului F.V.F., timpul reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2002, până la punerea lui efectivă în libertate.

Cu privire la recursurile inculpaților M.D.I. și F.V.F., Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Susținerea recurentului că n-ar fi comis el faptele pentru care este condamnat ci coinculpatul F.V.F. nu-și au suport în probele dosarului fiind în contradicție cu acestea. De asemenea, nu are relevanță faptul că inculpatul nu are o pregătire intelectuală și că nu dispune de fondurile bănești necesare desfășurării unor activități comerciale atâta timp cât din dosar rezultă că a desfășurat, comițând faptele ce i se impută.

Neîntemeiate sunt și susținerile acestui recurent de a fi exonerat de plata sumelor de 173.417.797 și, respectiv, 46613.014 lei, prejudiciile respective fiind reținute de instanțe, pe baza probelor analizate riguros de instanțe.

Tot așa, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului M.D.I., de plată a sumei de 51.451.670 lei deoarece aceasta ar fi fost constituită cu titlu special de fond petrolier.

în sfârșit, față de cele arătate cu ocazia discutării recursului parchetului, Curtea va trebui să observe lipsa de temeinicie a argumentelor invocate în recursul său, de inculpatul F.V.F. și, astfel, să-i respingă recursul.

în atari condiții, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ambelor inculpați, ca nefondat.

Se va deduce arestarea preventivă și pentru inculpatul M.D.I., la zi.

A fost văzută și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor de avocat, în cazul apărărilor din oficiu.

← ICCJ. Decizia nr. 4223/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4217/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4206/2005. Penal