ICCJ. Decizia nr. 4217/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 245 din 28 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5656/2004, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a fost condamnat inculpatul C.R.O., la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-a dedus prevenția de la 3 septembrie 2004, la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului.

în baza aceluiași text de lege cu aplicarea art. 74 - art. 76 a fost condamnat și coinculpatul B.V. la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului B.V.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și în fața instanței, că în noaptea de 2 septembrie 2004, cei doi inculpați au convenit cu martorul denunțător I.D. să le prezinte persoane care practică prostituția pentru a întreține raporturi sexuale. în aceeași noapte au fost prezentate martorului și unui agent de poliție (care a lucrat sub acoperire) martorele R.F. și C.R.O., contra sumei de 200 dolari S.U.A.

împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.R.O. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul parchetului s-a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului B.V. și dispunerea ca pedeapsa aplicată să fie executată în regim de detenție, pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare nefiind de natură să asigure rolul preventiv educativ al acesteia.

Prin apelul său inculpatul C.R.O. a solicitat reducerea pedepsei aplicate considerată prea aspră în raport de circumstanțele personale și împrejurările concrete în care a săvârșit infracțiunea.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 376/ A din 6 mai 2005, a admis apelul parchetului și desființând în parte sentința a rejudecat cauza pe fond numai în ce privește modul de executare a pedepsei aplicate inculpatului B.V., în sensul că a înlăturat aplicarea art. 81 - art. 82 și art. 83 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.R.O. împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor de judecată.

împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.R.O.

Prin motivele scrise, susținute oral în fața înaltei Curți inculpatul susține că s-a dat o încadrare juridică greșită faptei comisă de el, că în raport de împrejurările concrete și de poziția lui subiectivă fapta constituie infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. și nu cea de trafic de persoane, calificare sub care a fost condamnat, solicitând casarea celor două hotărâri, schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei sancțiuni în limitele prevăzute de noul text de lege.

Critica este întemeiată și recursul se va admite pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, "constituie infracțiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane".

Ori în speță inculpatul C.R.O. a făcut legătura între martorele R.F. și C.R., prin intermediul inculpatului B.V., care a indicat zona din oraș unde pot fi găsite persoane care practică prostituția și "clienții" I.D. (denunțător), însoțit de un agent de poliție sub acoperire pentru a practica raporturi sexuale contra unor sume de bani.

Se constată, astfel, că fapta inculpatului nu se înscrie în nici una din variantele normativ-alternative, prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, că cele două nu se aflau sub autoritatea vreunuia dintre inculpați, că se aflau în căutare de clienți, că au acceptat să întrețină raporturi sexuale contra unei sume de bani, de bună voie iar "clienții" erau la rândul lor ocazionali.

în concluzie, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., text în baza căruia după admiterea recursului și casarea parțială a hotărârilor, Curtea procedând la rejudecarea cauzei, va dispune condamnarea inculpatului C.R.O.

S-a dedus durata arestării preventive, s-au menținut restul dispozițiilor și s-a dispus cu privire la plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4217/2005. Penal