ICCJ. Decizia nr. 4266/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4266/2005
Dosar nr. 2431/2005
Şedinţa publică din 11 iulie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 3 februarie 2005, Tribunalul Arad, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii K.L. şi Ş.S., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) teza I şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 110 C. pen., a stabilit termen de încercare 4 ani, a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat reparat în parte prejudiciul prin restituirea către partea vătămată a bunurilor sustrase, în valoare de 450.000 lei.
A admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.G. şi a obligat în solidar inculpaţii, precum şi în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească acesteia suma de 4.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a reţinut că, în noaptea de 20 iunie 2003, în jurul orei 4,30, în stare de ebrietate fiind, folosind un spray lacrimogen şi aplicând mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate, au sustras de la aceasta bunuri în valoare de 450.000 lei şi suma de 4.500.000 lei.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 3/ A/CC din 14 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva hotărârii primei instanţe, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit corect vinovăţia inculpaţilor, a dat o încadrare legală faptelor, iar pedepsele au fost judicios stabilite, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare, în raport de vârsta acestora la data săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, conţinutul referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Reintegrare, disponibilitatea acestui serviciu de a-i ajuta şi atitudinea făptuitorilor după comiterea faptei reţinute în sarcina lor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că pedepsele au fost greşit individualizate, prin aplicarea neîntemeiată a circumstanţelor atenuante.
Totodată, datele ce privesc persoana infractorilor şi gradul de pericol social concret al faptei impun aplicarea unor pedepse privative de libertate.
În subsidiar, apreciind examenul judicios făcut de instanţă cu privire la materialul întocmit de S.R.S., procurorul a susţinut că, în raport de aceleaşi considerente, se impunea aplicarea art. 1101 C. pen.
În concluzie, procurorul a solicitat, în principal, condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate şi, în subsidiar, aplicarea art. 1101 C. pen., până la împlinirea vârstei de 18 ani de către făptuitori, iar după această vârstă, respectarea de către aceştia a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Unul din criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), priveşte „împrejurările care atenuează răspunderea penală".
Din dispoziţiile art. 74 C. pen., rezultă că circumstanţele atenuante judiciare, având ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a mecanismului spectaculos determinat de art. 76 C. pen., sunt acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de infracţiune sau inculpat care preced, însoţesc ori succed activitatea infracţională şi care micşorează gradul de pericol social al infracţiunii sau periculozităţii infractorului.
Din modul de redactare al art. 74 C. pen., aplicat în cauză de prima instanţă, rezultă că existenţa unei sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ, nu justifică prin ele înşişi considerarea lor ca atare.
Drept urmare, constatarea şi recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor invocate şi aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În această apreciere se ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpaţilor.
O raţională interpretare a normelor menţionate şi aplicarea judicioasă a acestora impune reţinerea circumstanţelor atenuante, exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cele generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.
Examinând cauza, sub acest aspect, se constată că prima instanţă a avut în vedere toate aceste criterii şi a reţinut corect circumstanţele atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor, recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect.
Drept urmare, pedepsele aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumului, vor fi menţinute.
Pe de altă parte, criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispoziţiile art. 52 C. pen., vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, a unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Această adecvare priveşte, concomitent, realizarea funcţiilor de constrângere, exemplaritate şi reeducare a pedepsei.
În acest context, suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, constituind o facultate pentru instanţă şi nu un drept al condamnatului, este supusă îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege, între care rol determinant îl are aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia.
Nu rezultă, din toate datele privitoare la fapta săvârşită, caracterul ocazional, întâmplător al acesteia ci, dimpotrivă, o faptă previzibilă în raport de atitudinea făptuitorilor, locurile frecventate şi relaţiile acestora.
Din datele privitoare la persoana făptuitorilor nu rezultă cert posibilitatea de îndreptare fără executarea pedepsei.
Modalitatea de comitere a faptei, folosirea unui spray lacrimogen, lovirea părţii vătămate cu pumnii şi picioarele, înainte de sustragerea unei sume importante, relevă pericolul social concret ce îl prezintă cei doi inculpaţi şi, ca o consecinţă, executarea pedepsei într-un loc de detenţie.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., recursul constatându-se a fi întemeiat sub aspectul acestei critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., pe care le va înlătura, pentru ambii inculpaţi, urmând ca aceştia să execute pedepsele de câte 3 ani închisoare în regim de detenţie.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 3/ A/CC din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpaţii K.L. şi S.S.V.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 37 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Arad, numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., pentru ambii inculpaţi, urmând ca aceştia să execute pedepsele de câte 3 ani închisoare, în regim de detenţie.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 40 lei (400.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4268/2005. Penal. Art. 220 Cod Penal. Recurs → |
|---|
