ICCJ. Decizia nr. 4330/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4330/2005
Dosar nr. 3556/2005
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 9 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în dosarul nr. 6095/2004, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O., la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzut de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.E. suma de 3.014.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 pct. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.800.000 lei, din care, 400.000 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
În după-amiaza zilei de 13 septembrie 2004, inculpatul, însoţit de martorul V.N., se deplasa cu bicicleta pe str. Călţun din municipiul Sibiu, moment în care a observat două tinere care se deplasau pe trotuar, una dintre acestea purtând la gât un telefon mobil prins cu şnur. În momentul în care inculpatul a ajuns în dreptul celor două tinere, a smuls părţii vătămate telefonul de la gât după care, ajungându-l din urmă de martorul V.N., care se deplasa în faţa sa, au plecat împreună spre hotelul B.T.T. Ajunşi în parcarea acestui hotel, inculpatul a vândut telefonul sustras unui taximetrist în schimbul sumei de 200.000 lei, ocazie cu care a fost depistat de organele de poliţie alertate de partea vătămată. La locul efectuării tranzacţiei a fost descoperită o husă pentru telefon mobil, din material plastic, recunoscută de partea vătămată.
Cu ocazia depistării inculpatului, organele de poliţie au ridicat de la acesta suma de 186.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului valorificat, sumă ce a fost predată părţii vătămate, conform dovezii aflate la dosar urmărire penală, inculpatul recunoscând cu acea ocazie săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.200.000 lei, reprezentând c/valoarea telefonului mobil şi a abonamentului în valoare de 7 dolari S.U.A.
Deşi inculpatul a făcut dovada expedierii sumei de 1.200.000 lei prin mandatul poştal nr. 19035 din 19 ianuarie 2005, acesta a indicat greşit numele destinatarului motiv pentru care suma expediată nu a fost încasată de partea vătămată, inculpatul neefectuând, ulterior, alte demersuri pentru acoperirea prejudiciului.
Prin lipsa de preţuri depusă la dosarul cauzei partea vătămată a făcut dovada valorii actuale a unui telefon mobil de 3.200.000 lei, fără conectare şi, 999.000 lei, cu abonament.
Deşi inculpatul a depus la dosar o listă de preţuri întocmită de O.S.S., aceasta cuprinde preţurile unui telefon, cu valoarea unui abonament.
În consecinţă, instanţa văzând dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.E. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 3.014.000 lei (3.200.000–186.000 lei, suma restituită părţii civile în cursul urmăririi penale), acesta fiind obligat la repararea integrală a prejudiciului cauzat părţii civile prin fapta sa ilicită.
Deşi inculpatul a invocat faptul că la data săvârşirii faptei, valoarea telefonului sustras era relativ mică (900.000 lei), instanţa a ţinut seama de dinamica preţurilor în domeniul telefoanelor mobile, de faptul că, de la data săvârşirii faptei, până în prezent, a trecut un an de zile, perioadă în care s-au îmbunătăţit şi performanţele tehnice ale acestora, partea civilă fiind îndreptăţită la acordarea contravalorii unui telefon mobil, la preţurile actuale şi la contravaloarea unui abonament de tipul celui pe care l-a avut anterior.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen inculpatul C.O., solicitând în motivarea căii de atac prin apărător ales, reducerea cuantumului pedepsei aplicate spre limita minimă prevăzută de lege conform art. 74 lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 152/ P din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.O. împotriva sentinţei penale sus menţionate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârşirii faptelor şi circumstanţele sale personale, respectiv poziţia sinceră, de recunoaştere şi regretare a faptei, lipsa antecedentelor penale, precum şi intenţia de a recupera prejudiciul.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (prin smulgerea telefonului de la gâtul părţii vătămate, într-un loc public), cât şi circumstanţele sale personale (a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale, a încercat să recupereze prejudiciul). În raport de aceste date, reţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., instanţele au apreciat în mod justificat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, apreciind că nu sunt motive pentru a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante şi a se reduce pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.O. împotriva deciziei penale nr. 152/ A din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4319/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4331/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
