ICCJ. Decizia nr. 4357/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4357/2005
Dosar nr. 3501/2005
Şedinţa publică din 14 iulie 2005
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5/ MF din 22 martie 2005, Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul O.P.V. la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, pedeapsa de executat fiind de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 14 august 2004, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate M.I. forţând unul din geamurile locuinţei şi, dintr-o cameră a sustras un televizor pe care l-a vândut în aceeaşi zi numitei B.G.
La data de 22 august 2004, acelaşi inculpat, în timp ce se afla în parcul din Câmpulung, a acostat-o pe numita B.A.R., în vârstă de 14 ani, şi, prin ameninţări şi violenţe a condus-o la locuinţa lui, unde a ţinut-o până la 25 august 2001, în această perioadă întreţinând cu minora în mai multe rânduri raporturi sexuale prin constrângere.
S-a mai reţinut că inculpatul O.P.V. a acostat, pe data de 26 august 2004, pe numitul S.V., pe care l-a lovit cu pumnul peste faţă, după care i-a sustras din buzunar un telefon mobil, iar din mână suma de 100.000 lei.
S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus-amintite, şi la individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptelor săvârşite, pericolul social concret al fiecărei infracţiuni şi, elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv atitudinea sa, în raport cu faptele săvârşite şi starea de recidivă a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea sa pentru faptele de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal şi, în consecinţă redozarea pedepselor pentru celelalte infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 14/ A/M.F. din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 196/A/M.F./2005, s-a respins ca fiind, nefondat, apelul declarat de inculpatul O.P.V. considerându-se că probele administrate în cauză au dovedit pe deplin vinovăţia inculpatului, că situaţia de fapt a fost reţinută corect de prima instanţă iar încadrarea juridică este judicioasă, individualizarea pedepselor respectând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care în cererea aflată a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol care au fost comise de alte persoane.
Apărătorul inculpatului, în faţa instanţei de recurs, a susţinut admiterea recursului şi reducerea pedepselor aplicate în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.
Curtea, analizând Decizia atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că aceasta este legală şi temeinică, recursul declarat fiind nefondat.
Situaţia de fapt a fost stabilită de instanţa de fond şi apreciată corespunzător de instanţa de apel, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor în legătură cu care s-a pronunţat condamnarea.
Referitor la infracţiunile de lipsire de libertate şi de viol pe care, inculpatul nu le-a recunoscut, curtea consideră că instanţele au apreciat corect că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului. Respectiv, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor: O.S.M., P.V., A.N., precum şi, expertiza medico – legală efectuată în faza de urmărire penală, dovedesc faptul că inculpatul, care o cunoştea dinainte pe partea vătămată, prin constrângere a dus-o pe aceasta la domiciliul său, iar acela a forţat-o să întreţină cu el raporturi sexuale.
Curtea apreciază că încadrarea juridică efectuată de prima instanţă şi confirmată de către instanţa de apel, pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, a fost corect apreciată în raport de situaţia de fapt reţinută şi probată, aşa cum a fost descrisă mai-sus.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, curtea consideră că instanţele au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acestea corespunzând gradului de pericol social ridicat al infracţiunilor comise, urmărilor acestora precum şi persoanei inculpatului care este recidivist.
Având în vedere această situaţie, curtea urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Urmează a se computa din pedeapsă perioada arestului preventiv.
Conform art. 192 C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.P.V. împotriva deciziei penale nr. 14 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 august 2004 la 14 iulie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4356/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4359/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
