ICCJ. Decizia nr. 4405/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4405/2005
Dosar nr. 3504/2005
Şedinţa publică din 15 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 8 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul O.V., împotriva sentinţei penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 dată în dosarul nr. 10247/1999 al Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi.
S-a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că:
Verificând dosarul de fond prin care i s-a aplicat contestatorului pedeapsa de 11 ani închisoare prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 10247/1999 şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi.
Contestaţia la executare formulată de contestator este inadmisibilă din următoarele considerente:
Nu se poate analiza solicitarea contestatorului de a i se aplica legea mai favorabilă cu motivarea că sentinţa este definitivă.
Conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se poate discuta de aplicarea legii mai favorabile. În cazul de faţă, cauza a fost judecată definitiv, nu se mai pot invoca dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aşa încât instanţa nu poate intra în fondul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel contestatorul O.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat de faptul că, în urma modificărilor legislative aduse noţiunii de „consecinţe deosebit de grave", infracţiunea pentru care a fost condamnat este sancţionat cu alte limite de pedeapsă astfel că se impune reducerea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind exagerată faţă de noile realităţi sociale.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 138 din 12 aprilie 2005, a admis apelul declarat de condamnatul O.V. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi pe care o desfiinţează şi rejudecând;
Conform art. 461 lit. d) C. proc. pen., admite contestaţia la executare formulată de contestatorul O.V. împotriva sentinţei penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi.
În temeiul art. 458 C. proc. pen. şi art. 14 C. pen., reduce pedeapsa principală aplicată condamnatului O.V. prin sentinţa penală nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iaşi, de la 11 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Scade din pedeapsă perioada executată de la 30 mai 2001 la zi, 12 aprilie 2005.
Anulează vechiul mandat şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, socotind că instanţa de apel, a făcut o greşită aplicare a legii, admiţând contestaţia la executare formulată de condamnatul O.V.
Recursul este fondat.
Verificându-se actele cauzei în raport de prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., dar şi ale art. 15 C. pen., Curtea reţine următoarele:
Modificarea cuprinsului art. 146 C. pen., în sensul modificării plafonului valoric corespunzător „consecinţelor deosebit de grave" (.."o pagubă materială mai mare de 1.000.000" .. lei) aduse prin O.U. nr. 207/2000, nu poate fi echivalată cu o lege penală care prevede limite de pedeapsă mai uşoare decât cele prevăzute în Codul penal, pentru infracţiunea din speţă şi anume înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., deoarece actul normativ menţionat, în realitate nu a redus pedepsele din Codul penal şi nici nu a dezincriminat fapta.
Se mai constată că în condiţiile în care ne aflăm de aplicare ale art. 15 C. pen., dacă ar fi fost cu adevărat adoptată o lege penală mai favorabilă, aplicarea acesteia este „doar facultativă" deoarece există deja o hotărâre definitivă de condamnare şi când deci, operează „autoritatea de lucru judecat" asupra încadrării juridice. În consecinţă, instanţa de apel în mod nelegal, a făcut aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text ce trebuie aplicat în mod obligatoriu, ori de câte ori ne aflăm însă în prezenţa unei hotărâri nedefinitive (ce nu este cazul în speţă de faţă, după cum arătam), pe de o parte, iar pe de altă parte, se constată că, limitele de pedeapsă, pentru infracţiunea de înşelăciune comisă de inculpat şi prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., nu s-au uşurat prin OUG nr. 207/2000, ci au rămas aceleaşi.
Pentru toate aceste considerente şi faţă de prevederile legale examinate, recursul parchetului este fondat şi va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar sentinţa penală nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi, va fi menţinută, ca temeinică şi legală, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 138 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, privind pe condamnatul O.V.
Casează Decizia penală atacată şi menţine dispoziţiile sentinţei pronunţate de instanţa de fond, respectiv sentinţa penală nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a intimatului condamnat în sumă de 20 lei (200.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4403/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 441/2005. Penal. Art.178 alin.3, 5;... → |
|---|
