ICCJ. Decizia nr. 441/2005. Penal. Art.178 alin.3, 5; Decr.328/1966. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 441/2005
Dosar nr. 1273/2004
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1304 din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat inculpatul R.V.P. la câte două pedepse de câte 6 luni închisoare, o pedeapsă de un an închisoare şi o pedeapsă de 5 ani, pentru infracţiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul suspendat de a conduce şi cu o îmbibaţie alcoolică de 1,80 gr. %o, încredinţarea autovehiculului pentru a fi condus unei persoane care nu posedă permis de conducere şi ucidere din culpă, prevăzute de art. 36 alin. (2), art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), respectiv art. 178 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Totodată s-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a scăzut timpul arestului de la 29 noiembrie 2001 la zi.
Inculpatul a fost obligat către părţile civile R.N. şi D.P. la despăgubiri civile şi daune morale, în raport de culpa sa concurentă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, în esenţă că, în 22 noiembrie 2001, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, cu o alcoolemie de 1,80 gr. %o pe parcursul deplasării l-a încredinţat pentru a fi condus unei persoane care nu poseda permis de conducere, iar prin nerespectarea regulilor a produs un accident în urma căruia au decedat minorii R.S. şi D.F.
Tribunalul Giurgiu, prin Decizia penală nr. 683 din 18 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului şi ca inadmisibil pe cel al părţii civile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 573 din 27 martie 2003, a admis recursul declarat de inculpat şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
Totodată a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de părţile civile.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în momentul premergător accidentului, cu urmările descrise, autovehiculul a fost condus de o altă persoană, minorul M.A., căreia inculpatul îi încredinţase conducerea autovehiculului în care se afla şi el.
În baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea legii prin greşita achitare a inculpatului, apreciindu-se că fapta a fost săvârşită de o altă persoană.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă, că în ziua de 22 noiembrie 2001, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în cantităţi însemnate, împreună cu minorul M.A., după care a condus pe drumurile publice un autoturism Dacia 1310, în condiţiile în care avea permisul de conducere suspendat, încredinţându-l pentru conducere şi minorului, în vârstă de 14 ani şi 7 luni, pe traseul Giurgiu – Bălanu şi înapoi.
Instanţa de fond, precum şi cea de apel au reţinut pe baza datelor cauzei, că, în momentul producerii accidentului de circulaţie pe str. Ghizdarului din Giurgiu, autovehiculul a fost condus de inculpat, singurul vinovat de uciderea din culpă a celor doi minori. Totodată, este adevărat că inculpatul s-a apărat pe parcursul întregului proces că autovehiculul a fost condus în momentul premergător accidentului de minorul M.A. care nu a fost cercetat pentru fapta de ucidere din culpă, iar susţinerile acestuia au fost confirmate de martorii C.T.N., C.V., C.E., A.N., probe din economia cărora a rezultat că, după accident, minorul a coborât de la volan şi s-a refugiat în curte unei rude apropiate, indicându-se declaraţiile martorilor menţionaţi.
În acest context, pe deplin temei instanţa de recurs a reţinut că accidentul de circulaţie, cu urmările descrise a fost comis de o altă persoană, căreia i s-a încredinţat conducerea autovehiculului de inculpat, dar această împrejurare nu este de natură să înlăture răspunderea penală a celui din urmă.
Obiectiv, la decesul celor doi miori în urma accidentului de circulaţie a contribuit atât fapta nemijlocită a unei persoane lipsită de cunoştinţele şi priceperea necesară conducerii unui autovehicul, dar netrimisă în judecată, cât şi fapta inculpatului de a încredinţa autovehiculul unei astfel de persoane, urmările accidentului fiind rezultatul ambelor culpe.
Subiectiv, la încredinţarea autovehiculului unei persoane a cărei vârstă depăşise doar 14 ani, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, lipsită total de cunoştinţe şi deprinderi de a conduce pe drumurile publice, inculpatul putea şi trebuia să-şi reprezinte toate consecinţele posibile, inclusiv accidentarea mortală a unor pietoni, context, în care fapta sa întruneşte elementele constitutive şi ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., nu numai ale infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 3 din Decretul nr. 326/1966.
Astfel, aprecierea instanţei de recurs, în sensul că autovehiculul a fost condus de o altă persoană în momentul producerii accidentului şi răspunderea pentru urmările acestuia revine acesteia, nu şi inculpatului, este greşită.
Pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, respingerea recursului declarat de inculpat şi menţinerea hotărârilor instanţelor de fond şi apel.
Examinând Decizia atacată în raport cu recursul în anulare declarat, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului probator administrat în dosarul cauzei, că recursul în anulare este fondat, însă pentru un alt motiv decât cel invocat, ce urmează a fi analizat prin prisma cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că deşi, prima instanţă în desfăşurarea cercetării judecătoreşti a audiat martorii menţionaţi în actul de sesizare, respectiv D.D., M.M., C.A., A.M., C.D., A.N., C.T.N., C.V., C.E., precum şi martorii A.V.M. şi A.A., iar instanţa de apel a audiat doar pe martorul A.N., martora T.A. neputând fi audiată, deoarece era plecată din ţară, nu s-au putut stabili cu certitudine circumstanţele reale concrete în care a avut loc accidentul, precum şi cele ulterioare acestuia, respectiv care au fost contribuţiile inculpatului R.V.P. şi a minorului M.A., probele administrate relevând aspecte contradictorii, ce au dat loc la interpretări diferite.
De asemenea, în cursul urmăririi penale inculpatul R.V.P. a avut o atitudine oscilantă, iniţial recunoscând comiterea faptei, ulterior declarând că accidentul rutier ar fi fost comis de către minorul M.A., iar în faţa primei instanţe, acesta nu a recunoscut infracţiunea de ucidere din culpă, menţionând constant că a luat fapta asupra sa numai la ameninţarea familiei M.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu au fost lămurite împrejurările faptice ceea ce nu a permis reţinerea corectă a situaţiei de fapt, având drept consecinţă soluţii contradictorii cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului R.V.P. în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., pentru care acesta a fost trimis în judecată.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că se impune rezolvarea corectă a fondului cauzei prin readministrarea probatoriului, respectiv audierea părţilor civile, a inculpatului R.V.P., a minorului M.A., în calitate de martor, a martorilor D.D., M.M., C.A., A.M., C.D., A.N., C.T.N., C.V., C.E., A.V.M., A.A., A.N., T.A., aceasta neputând fi audiată, în apel, deoarece era plecată din ţară, efectuarea de confruntări, potrivit art. 87 şi art. 88 C. proc. pen., în cazul în care cu privire la fapte şi împrejurări apar contraziceri între declaraţiile persoanelor menţionate, precum şi orice alte probe în scopul aflării adevărului, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului R.V.P. în săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, potrivit contribuţiei concrete ce se va evidenţia din probe, urmând a fi coroborate şi cu probele din faza urmăririi penale pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală privind pe inculpatul R.V.P., va casa toate hotărârile pronunţate în cauză, respectiv sentinţa penală nr. 1304 din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Giurgiu, Decizia penală nr. 683 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu şi Decizia penală nr. 573 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Giurgiu.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul R.V.P.
Casează sentinţa penală nr. 1304 din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Giurgiu, Decizia penală nr. 683 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu şi Decizia penală nr. 573 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Giurgiu.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4405/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4410/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
