ICCJ. Decizia nr. 4422/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4422/2005
Dosar nr. 3554/2005
Şedinţa publică din 18 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 620 din 23 noiembrie 2004, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul I.C.D., la 7 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 6 septembrie 2003, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma unui conflict cu concubina părţii vătămate B.Z., între inculpat şi numitul U.G., pe de o parte, şi partea vătămată B.Z. şi numitul G.C., pe de altă parte, a avut loc un scandal, aceştia lovindu-se reciproc. La un moment dat, inculpatul a tăiat-o pe partea vătămată cu un briceag în regiunea letero-cervicală, leziunea cauzată punându-i acesteia viaţa în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul. Procurorul a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa principală aplicată nu corespunde pericolului social concret deosebit al faptei, solicitând majorarea pedepsei. Inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivând că nu el a tăiat-o pe partea vătămată. De asemenea, a criticat faptul că nu i s-a comunicat rechizitoriul.
Prin Decizia penală nr. 168/ Ap din 19 mai 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa, înlăturând dispoziţiile art. 64 lit. d) C. pen., aplicate inculpatului şi respingând recursul declarat de parchet.
Şi împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea sa potrivit art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând nevinovăţia, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, în raport de critica formulată precum şi din oficiu, se reţine că acestea au fost evaluate corect şi pedeapsa stabilită respectă cerinţele art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Se constată că, întreg probatoriul dovedeşte că inculpatul a iniţiat conflictul că ulterior cu un briceag a tăiat-o pe partea vătămată în regiunea letero-cervicală, leziunea cauzată punându-i acesteia viaţa în primejdie, încât apărarea inculpatului nu are suport şi va fi înlăturată ca neîntemeiată.
De altfel şi pedeapsa aplicată inculpatului se apreciază ca fiind necesară atingerii scopului pentru educaţia şi reinserţia inculpatului în societate încât reducerea pedepsei este nejustificată.
Ca atare, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
Se va computa din pedeapsă timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2003 la zi.
Se vor aplica prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C.D. împotriva deciziei penale nr. 168/ Ap din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 7 septembrie 2003 la 9 septembrie 2003.
Constată că inculpatul în prezent este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4410/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4426/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
---|