ICCJ. Decizia nr. 4985/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4985/2005
Dosar nr. 4022/2005
Şedinţa publică de 7 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 5 aprilie 2004, Tribunalul Alba l-a achitat pe inculpatul D.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanţa a reţinut, conform actului de sesizare, că inculpatul D.N., agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Alba, îndeplinind funcţia de şef de popotă, în cursul lunii mai 2003 a fost contactat telefonic de numitul B.N. pentru a-l ajuta să obţină eliberarea unui paşaport.
Urmare acestei discuţii, cei doi s-au întâlnit în faţa I.P.J. Alba, după care s-au deplasat la Serviciul Paşapoarte, unde martorul şi-a depus actele pentru paşaport.
La data de 14 mai 2003, martorul l-a contactat din nou telefonic pe inculpat şi l-a întrebat dacă paşaportul este gata.
Inculpatul i-a comunicat că „a vorbit cu băiatul ăla" şi „dacă matale eşti dispus de 100 Euro, la 14 poţi să vii după el".
În cursul aceleiaşi zile, martorul a mers la Alba Iulia, întâlnindu-se cu inculpatul, care i-a remis paşaportul.
În considerarea acestei situaţii de fapt, instanţa a constatat că pretinderea de către inculpat a sumei de 100 Euro, după ce paşaportul a fost confecţionat, nu realizează latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., în încadrarea de bază, deoarece legea condiţionează ca pretinderea, primirea ori acceptarea de bani sau alte bunuri să aibă loc mai înainte de îndeplinirea actului de către funcţionar şi în obţinerea căruia era interesat cumpărătorul de influenţă.
Ori, în cauză, inculpatul ar fi pretins suma de 100 Euro după ce paşaportul a fost emis, concluzie la care instanţa a ajuns reţinând afirmaţiile făcute telefonic de către inculpat şi confirmate prin declaraţie de către martorul B.N.
Împotriva acestei hotărâri, într-un prim ciclu procesual, a declarat apel P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba, admis prin Decizia penală nr. 214 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia. Desfiinţând hotărârea atacată, instanţa de apel a dispus restituirea cauzei la P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba pentru completarea urmăririi penale.
Recursurile parchetului şi inculpatului împotriva acestei decizii au fost admise prin Decizia penală nr. 6668 din 10 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, după casare, a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluţionarea apelului parchetului, reţinând că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea legii şi în mod complet, neimpunându-se administrarea altor probe, aşa cum au fost indicate prin hotărârea instanţei de apel.
Reînvestită în competenţa de soluţionare a apelului P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba împotriva sentinţei penale nr. 81 din 5 aprilie 2004, prin care a fost criticată hotărârea de achitare a inculpatului D.N., motivat de interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incriminatorii şi reţinerea incompletă a situaţiei de fapt, Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia penală nr. 116 din 21 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul parchetului.
Instanţa de control judiciar a constatat că în cauză fapta inculpatului de a pretinde suma de 100 Euro, după eliberarea paşaportului de către serviciul competent, nu realizează latura obiectivă a infracţiunii în încadrarea prevăzută de art. 257 C. pen., text de lege care condiţionează realizarea actelor de corupţie din partea traficantului de influenţă mai înainte de îndeplinirea actului de către funcţionar, şi nici elementele constitutive ale vreunei alte infracţiuni, cum ar fi cea propusă de parchet, respectiv prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recursul de faţă de către P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, care a criticat-o pentru greşita achitare, într-o primă susţinere şi apoi, în considerarea situaţiei de fapt aşa cum a fost reţinută, pentru greşita încadrare juridică, fapta inculpatului de a fi pretins o sumă de bani după îndeplinirea actului în obţinerea căruia a intervenit cumpărătorul de influenţă, realizând conţinutul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Examinând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este fondat.
În cauză au fost administrate toate probele necesare stabilirii adevărului.
Achitarea inculpatului de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este consecinţa reţinerii greşite a situaţiei de fapt şi a aprecierii eronate a acesteia prin raportare la reglementările legale în vigoare în materia eliberării paşapoartelor.
Aşa cum rezultă din dosar, conform procesului verbal din 16 aprilie 2003, organul de urmărire penală a fost sesizat cu nota nr. 0200486 din 25 martie 2003 a S.I.P.I. – Alba despre faptul că agentul de poliţie D.N. intermediază obţinerea de paşapoarte în regim preferenţial şi facilitează înmatriculări şi radieri de autoturisme în schimbul unor sume de bani.
Ca urmare, prin autorizaţia nr. 37/P/2003 din 24 aprilie 2003, procurorul competent, în baza art. 911 alin. (1) şi art. 914 C. proc. pen., în vigoare la acea dată, a autorizat efectuarea înregistrării de convorbiri telefonice ale inculpatului.
Astfel, s-a stabilit că inculpatul, în condiţiile reţinute prin considerentele hotărârilor, a pretins suma de 100 Euro de la martorul B.N., faptă rezultând din înregistrarea telefonică, declaraţiile sus-numitului martor şi procesul verbal de confruntare.
Adâncind cercetările, s-a stabilit că martorul B.N. a depus cererea de eliberare a paşaportului, cu ajutorul inculpatului, la data de 12 mai 2003, fiindu-i remis actul de către inculpat la data de 14 mai 2003, după convorbirea telefonică înregistrată şi în cursul căreia acesta din urmă i-a pretins suma de 100 Euro.
Potrivit OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor şi Normelor Metodologice emise în aplicarea acesteia, eliberarea paşapoartelor implică multiple activităţi, începând cu depunerea cererii, efectuarea fotografiilor, aprobarea, confecţionarea actului din punct de vedere tehnic şi se încheie cu înmânarea acestuia.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 47 din Normele Metodologice, înmânarea paşaportului se face la ghişeu titularului numai de lucrătorul anume desemnat prin dispoziţie de zi, după realizarea mai multor identificări, iar potrivit art. 12 din ordonanţă, paşapoartele simple se eliberează în termen de 20 zile de la data depunerii cererii.
Raportând aceste prevederi la situaţia din cauză, se constată că inculpatul D.N. a pretins suma de 100 Euro înainte de încheierea etapelor de parcurs pentru eliberarea paşaportului, respectiv înainte de acţiunea de înmânare a actului.
Faţă de modul de realizare a acţiunii de pretindere („dacă matale eşti dispus de 100 Euro, la 14 poţi să vii după el"), se înţelege fără echivoc că înmânarea paşaportului după numai două zile de la depunerea cererii, fără să fi fost produse dovezi privind existenţa urgenţei, nu ar fi avut loc dacă titularul nu ar fi satisfăcut pretenţiile.
Că în momentul convorbirii telefonice sus-menţionate care a avut loc la orele 11,47, paşaportul nu era eliberat, rezultă din fixarea de către inculpat a orei 14,00, când martorul putea să vină să-şi ridice actul.
Astfel fiind, se constată, pe de o parte, că inculpatul a intervenit la Serviciul Paşapoarte – Alba Iulia, pentru a determina lucrătorii cu atribuţii în materie să realizeze cu prioritate, fără să fi existat vreunul dintre cazurile de urgenţă justificative, paşaportul, iar, pe de altă parte, a condiţionat înmânarea acestuia de remiterea sumei de 100 Euro.
Fapta, astfel săvârşită, realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu raportare la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul D.N. urmează să răspundă penal.
La individualizarea pedepsei se va ţine seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), recunoscând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., constând în conduita anterioară bună a acestuia, urmările reduse ale actului de corupţie şi prezentarea sa la toate chemările în faţa autorităţilor judiciare.
Curtea constată, de asemenea, că sub aspectul modalităţii de executare, sunt incidente dispoziţiile art. 81 C. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare calculat potrivit art. 82 C. pen.
Faţă de toate cele ce preced, admiţând recursul parchetului, vor fi casate cele două hotărâri pronunţate în cauză şi, în rejudecare, inculpatul va fi condamnat pentru infracţiunea săvârşită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.A. împotriva deciziei penale nr. 116 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul D.N.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 81 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Alba cu privire la greşita achitare a inculpatului.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4861/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5013/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
