ICCJ. Decizia nr. 5132/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5132/2005
Dosar nr. 2314/2005
Şedinţa publică din 13 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 326 din 21 decembrie 2004, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul B.N. la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată L.F. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Teleorman suma de 4.560.192 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag, corp-delict.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
De aproximativ 15 ani de zile, inculpatul B.N. întreţinea relaţii de concubinaj cu victima L.F.
Între anii 2000 - 2002, victima a întreţinut relaţii de concubinaj cu numitul D.M., la domiciliul acestuia în judeţul Giurgiu.
După ce victima l-a părăsit, inculpatul a reclamat faptul că aceasta i-a sustras suma de 1.700.000 lei lucru care a fost confirmat prin sentinţa civilă nr. 3628/2002 a Judecătoriei Alexandria, în sensul că L.F. a fost obligată să-i restituie această sumă, plus cheltuielile de judecată în sumă de 458.000 lei.
După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, inculpatul i-a solicitat victimei, de mai multe ori, să-i restituie banii datoraţi şi întrucât aceasta a refuzat, a ameninţat-o cu acte de violenţă, fapt ce a făcut să fie avertizat de către organele de poliţie.
La data de 13 mai 2004, după ce s-a înapoiat din Spania, numitul D.M. a mers la domiciliul victimei şi întrucât soţul acesteia se afla în locuinţă, a dormit într-un şopron.
A doua zi, în jurul orelor 5,00, victima şi D.M. s-au deplasat la gară şi până la sosirea trenului au mers în sala de aşteptare.
La scurt timp, inculpatul s-a deplasat şi el către gară şi observând pe cei doi în sala de aşteptare, fără nici o discuţie, i-a aplicat numitului D.M. o lovitură uşoară cu palma peste faţă, împrejurare în care acesta s-a deplasat către uşă.
Profitând de faptul că în apropiere nu se mai aflau şi alte persoane, inculpatul i-a cerut victimei restituirea sumelor datorate. Întrucât aceasta a refuzat să dea curs cererii, cât şi pentru faptul că a găsit-o în compania lui D.M., i-a aplicat mai multe lovituri cu un briceag în diverse zone ale corpului, cu intensitate sporită.
Urmare a leziunilor suferite, victima L.F. a fost internată în spital unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Actul medico-legal întocmit în cauză, respectiv raportul de constatare medico-legală a concluzionat că victima L.F. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, care i-au pus viaţa în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul B.N.
Prin apelul declarat, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea mică în raport cu gradul de pericol social al faptei comisă şi de persoana inculpatului care a mai lovit-o anterior pe victimă, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional de către organele de poliţie.
La rândul său, inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de vătămare corporală gravă, întrucât nu a lovit pe victimă în zone vitale şi nici nu i-a fost pusă în pericol viaţa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 164/ A din 4 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul B.N., acesta din urmă fiind obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Instanţa de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpat şi a reţinut judicios vinovăţia acestuia care a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut şi regretat fapta reţinută în sarcina sa", precum şi faptul că „În raport de circumstanţele reale în care a comis fapta, de obiectul folosit (briceag cu lungimea totală de 17 cm), zonele anatomice vizate şi leziunile cauzate (plăgi înţepate hemitorace drept. Leziune a peretului colecistic. Plagă înţepată buză inferioară. Plagă înţepată fesă stângă, plagă înţepată deltoid stâng) rezultă în mod evident că acesta a urmărit cu intenţie directă să suprime viaţa părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs însă din motive independente de voinţa sa, astfel că faptei reţinute în sarcina inculpatului i s-a dat o legală încadrare juridică şi anume tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.".
Referitor la critica privind pedeapsa aplicată, s-a arătat că la stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv gradul de pericol social al faptei comisă, cât şi vârsta şi persoana inculpatului în favoarea căruia s-au reţinut în mod judicios circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora li s-a dat o eficienţă juridică corespunzătoare prin reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.N. pe care, au criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
Parchetul cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea mică, având în vedere pericolul social al faptei şi persoana inculpatului care anterior a mai fost sancţionat contravenţional de către organele de poliţie pentru acte de violenţă exercitate împotriva aceleiaşi victime.
Inculpatul, referitor la încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât intenţia sa nu a fost de a ucide pe victimă.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o situaţie de fapt corectă, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată, cu respectarea criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a prevederilor art. 52 C. pen.
Referitor la motivele de casare invocate atât de parchet cât şi de inculpat, având în vedere că acestea au format obiect de critică şi la judecata în apel, cărora li s-a dat o motivare corespunzătoare, motivare expusă detaliat în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu probele de la dosar şi textele de lege incidente în cauză, se apreciază că reluarea lor nu se mai impune.
În consecinţă, constatând că atât hotărârea primei instanţe cât şi Decizia instanţei de apel sunt legale şi temeinice, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.N. sunt nefondate şi a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 164/ A din 4 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2005. Penal. O.U.G. nr. 105/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5159/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
