ICCJ. Decizia nr. 5044/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5044/2005

Dosar nr. 3793/2005

Şedinţa publică din 9 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Gorj, inculpatul F.L. a fost condamnat la:

- 10 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicaţia art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, computându-se perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, cu începere de la 30 mai 2004 la zi.

În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit şi a unei barde, corpuri delicte.

Pe latură civilă a fost obligat inculpatul la 70.000.000 lei despăgubiri civile, reactualizate cu dobânda legală aferentă până la data plăţii efective către părţile civile R.V. şi A.

A fost obligat inculpatul şi la prestaţie periodică pentru minora F.L.G. în sumă globală de 7.700.000 lei până la data pronunţării hotărârii, iar în continuare câte 775.000 lei lunar, până la majoratul minorei sau intervenirea altei cauze legale de stingere sau modificare a obligaţiei amintite.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul şi la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În anul 2002, inculpatul F.L., la acea dată în vârstă de 34 ani, s-a căsătorit cu victima F.I., în vârstă de 20 ani, din această căsătorie rezultând minora F.L.G.

Între soţi au apărut divergenţe care au condus la repetate despărţiri în fapt, victima fiind bănuită de inculpat că avea relaţii extraconjugale.

În ziua de 30 mai 2004, în jurul orelor 18,30, inculpatul a venit la domiciliu de la locul de muncă, anunţându-şi soţia şi mama că după ce va servi masa, va pleca din nou la serviciu pentru schimbul III.

Fiind servit de victimă cu un suc care avea un gust neplăcut, inculpatul a întrebat-o ce a pus în băutură, iar aceasta a replicat că „o să mori că nu mai ai mult de trăit."

Aflat pe un scaun, inculpatul nu a răspuns afirmaţiilor victimei, iar în momentul în care era aplecat pentru a-şi lega şireturile de la bocanci, a fost lovit de victimă cu o bardă în partea stângă a capului, suferind o puternică hemoragie.

Între inculpat şi victimă s-a iscat o luptă în cursul căreia, după ce inculpatul a dezarmat-o pe soţia sa de bardă a lovit-o cu aceasta în mai multe zone, producându-i plăgi tăiate la nivelul capului, corpului şi amputarea falangei distale şi mijlocii a degetului 5 de la mâna dreaptă.

Pe fondul furiei generate în această luptă, inculpatul a luat de pe masă un cuţit cu o lamă în lungime de 9 cm şi lăţime de 1,5 cm cu mâner de lemn şi a lovit victima care se afla în decupet dorsal, în zona gâtului şi a capului (lama cuţitului rupându-se), provocându-i o plagă tăiată paralaringiană dreapta, cu secţionarea arterei carotide externă dreapta şi a fosei jugulare externe şi interne dreapta, leziuni ce au determinat decesul acesteia.

La rândul său, inculpatul a suferit o plagă contuză parietală stânga, leziune traumatică produsă cu muchia ascuţită a bardei, care a necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică AG/10993 din 24 noiembrie 2004, întocmit de I.N.M.L. Prof. Mina Minovici Bucureşti a concluzionat că inculpatul a prezentat la data comiterii faptei reacţie impulsivă survenită pe fondul unei tulburări mixte de personalitate, în comorbitate cu etilism cronic cu interferenţe psihotice în antecedenţă, având diminuată capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit şi faţă de care discernământul a fost scăzut.

Despăgubirile civile în sumă de 70.000.000 lei solicitate de părţile civile R.V. şi A., părinţii victimei, au reprezentat cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare, la care inculpatul a achiesat în totalitate.

Prestaţia periodică în sumă de 775.000 lei lunar pentru minora F.L.G., precum şi despăgubirile civile globale de 7.750.000 lei au reprezentat contribuţia victimei la întreţinerea minorei calculată în cotă de ¼ la venitul minim pe economie, întrucât victima nu era încadrată în muncă, fiind ocupată cu activităţi casnice în gospodărie.

Apelurile declarate de părţile civile R.V. şi A., cu solicitarea de a fi înlăturată provocarea, cu consecinţa majorării substanţiale a pedepsei, obligarea inculpatului şi la daune morale în sumă de 500.000.000 lei şi majorarea prestaţiei periodice pentru minoră la 2.500.000 lei lunar, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 185 din 26 mai 2005.

A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, computându-se detenţia în continuare la zi.

Au fost obligate părţile civile recurente la câte 700.000 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat în termen, recursuri părţile civile reiterând criticile de netemeinicie din apel circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

În mod justificat, în favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acesta săvârşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, respectiv lovirea în zona capului cu o bardă.

Pedeapsa aplicată este în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii, în raport de împrejurările în care a fost comisă şi urmările acesteia, existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care este lipsit de antecedente penale, suferind psihic şi cu discernământ scăzut asupra faptelor comise.

În faţa primei instanţe nu s-au solicitat daune morale, cerere făcută pentru prima dată în apel, astfel încât s-au acordat integral, cu acordul necondiţionat al inculpatului doar despăgubirile materiale în sumă de 70.000.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri ulterioare.

Minora rezultată din căsătoria inculpatului cu victima primeşte un ajutor social de 670.000 lei lunar, iar inculpatul, în condiţiile în care victima nu era încadrată în muncă a fost obligat la plata unei prestaţii periodice de 775.000 lei lunar, reprezentând ¼ din venitul minim pe economie.

Faţă de acestea, soluţia primei instanţe, menţinută în apel, este legală şi temeinică, astfel că în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile părţilor civile vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligate părţile civile recurente la câte 60 lei RON cheltuieli judiciare statului, din care 20 lei RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile R.V. şi R.A. împotriva deciziei penale nr. 185 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul F.L.

Obligă pe recurentele părţi civile la plata sumei de câte 60 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 20 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5044/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs