ICCJ. Decizia nr. 5405/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 103 din 9 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost condamnat inculpatul S.M., la 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (21) lit. a) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 18 decembrie 2004 la 9 martie 2005.
în latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Ș.S. suma de 100.000.000 lei reprezentând despăgubiri civile, și 100.000.000 lei cu titlu de daune morale, iar C.A.S. a Județului Hunedoara suma de 3.665.820 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 3.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că partea vătămată Ș.S. îl cunoștea pe inculpat de circa opt ani, acesta fiind prieten cu o nepoată a ei și a vizitat-o de mai multe ori.
La sfârșitul lunii octombrie 2004 S.M., împreună cu T.A.R. au fost acasă la partea vătămată care se afla împreună cu mama sa.
în ziua de 1 noiembrie 2004, inculpatul împreună cu T.A.R. au revenit la locuința victimei, care i-a servit cu mâncare și cafea.
Deoarece cei doi au luat hotărârea să sustragă bunuri din locuința părții vătămate, profitând de faptul că aceasta este singură acasă, constată prima instanță, au pus sedative în cafeaua ei. întrucât acestea nu și-au făcut efectul, T.A.R. a simulat un leșin, împrejurare în care S.M. a rugat-o pe Ș.S. să-i acorde primul ajutor.
Profitând de faptul că partea vătămată era aplecată asupra lui T.A.R., inculpatul a luat din baie o cheie franceză și a început să lovească victima la cap solicitându-i bijuteriile din aur pe care le avea asupra sa. Pentru a nu mai fi agresată, partea vătămată i-a dat făptuitorului șase inele și un colier din aur, după care cei doi au părăsit locuința și municipiul Deva.
Ș.S. a fost internată la spitalul Județean Deva în perioada 1 - 5 noiembrie 2004, suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul a mai reținut că inculpatul a fost identificat la data de 17 decembrie 2004 în București și a fost reținut la data de 18 decembrie 2004.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.M. solicitând să fie achitat întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care este judecat.
Prin decizia penală nr. 187/ A din 9 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului, că nu este vinovat sunt simple afirmații și au fost infirmate de probele administrate în cauză, rezultând cu certitudine din procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale când a recunoscut comiterea faptei, plângerea și declarațiile părții vătămate, depoziția martorului D.C.I. și certificatul medico-legal, că acesta este autorul infracțiunii de tâlhărie.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M., apărătorul acestuia invocând dispoziții art. 3859pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a comis fapta.
în ultimul cuvânt, inculpatul a arătat că în cursul urmăririi penale i s-au încălcat drepturile procesuale, a fost constrâns să recunoască infracțiunea și nu a fost asistat de apărător, este nevinovat și a cerut să fie achitat.
Examinând recursul pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele invocate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele se de vor arăta în continuare.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator, administrat în cauză, rezultă că instanța de apel și-a însușit în mod judicios argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului S.M. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
înalta Curte constată că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului, care împreună cu minora T.E., prin violență au deposedat-o pe partea vătămată Ș.S. de bijuterii în valoarea de 100.000.000 lei, în locuința acesteia din Deva, întrunește conținutul infracțiunii de tâlhărie ce i-a fost reținută în sarcină.
Partea vătămată Ș.S. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața primei instanțe că îl cunoaște pe inculpat de circa opt ani, fiind prieten cu o rudă a ei și că în dimineața de 1 noiembrie 2004 acesta a vizitat-o însoțit de făptuitoare care a simulat că i s-a făcut rău și în timp ce-i acorda primul ajutor a fost lovită la cap cu o cheie de S.M., iar la cererea lui i-a dat bijuteriile pentru a nu mai fi agresată.
Aceste declarații se coroborează cu cea a martorului D.C.I., fiul părții vătămate, care îl cunoaște pe inculpat și cu ocazia vizitării acesteia la Spitalul din Deva, victima i-a relatat că inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri la cap și i-a luat bijuteriile.
De asemenea, comiterea faptei de către inculpat este probată cu procesul verbal de cercetare la fața locului, încheiat de organele de poliție.
în prima declarație scrisă personal de inculpat și cu prilejul identificării sale de către jandarmi când au fost prezente și unele posturi de televiziune, acesta a recunoscut comiterea faptei, reportajul fiind transmis de postul TV la data de 17 decembrie 2004, orele 18. Ulterior, în fața primei instanței, S.M. a revenit, a refuzat să dea declarație, iar în fața instanței de apel a încercat să-și creeze un alibi, în sensul că, la data comiterii faptei, se afla acasă în comuna Lungulețu, județul Dâmbovița însă martora S.G., mama sa, nu a confirmat această susținere.
în raport de probele analizate se constată că infracțiunea de tâlhărie comisă de inculpat este dovedită cu prisosință, fiind corect reținută de instanțe, iar condamnarea acestuia este legală.
în ceea ce privește susținerea inculpatului, în sensul că în cursul urmăririi penale i-au fost încălcate drepturile procesuale se constată că și acestea sunt neîntemeiate.
S.M. a fost asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății.
Apărătorul inculpatului a asistat la efectuarea actelor de urmărire penală și a formulat cereri, la prezentarea materialului de urmărire penală participând avocat N.V.Șt. din cadrul Baroului Hunedoara.
în raport cu cele menționate, înalta Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce ar putea fi invocat din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen.
Deoarece recurentul inculpat este arestat preventiv în această cauză, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia detenția de la 18 decembrie 2004 la 26 septembrie 2005.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5408/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5404/2005. Penal → |
|---|
