ICCJ. Decizia nr. 5409/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 17 din 24 ianuarie 2005 a Tribunalului Alba a fost condamnat inculpatul D.A.E., în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că, în seara de 6 iunie 1997, inculpatul D.A.E., numitul R. și martorul B.L. s-au deplasat pe terasa localului P. din Alba Iulia, unde primii doi au hotărât să se deplaseze în scara blocului unde locuia partea vătămată A.T.G. pentru a-l ataca și a-i sustrage banii.
Urmare acestei înțelegeri inculpatul și numitul R. s-au deplasat în b-dul 1 Decembrie 1918, la blocul M și au urcat la etajul 7 unde locuia partea vătămată, loc în care au așteptat-o pe aceasta din urmă.
în jurul orelor 22,45, A.T.G. a urcat cu liftul la etajul VII unde a fost atacat de inculpat care i-a pulverizat spray lacrimogen în față, iar R. l-a lovit cu un lemn.
Inculpatul și R. au avut intenția să-i ia lui A.T.G. geanta diplomat în care se afla suma de 8.000.000 lei, însă nu au reușit întrucât victima a ripostat. După aceasta cei doi au fugit și ajungându-l din urmă pe martorul B.L. i-au povestit cele întâmplate. Acest martor a observat că inculpatul avea buzunarul rupt de la haina cu care era îmbrăcat, relatând că l-a rupt în balustrada scărilor.
A doua zi inculpatul și R. au plecat din Alba Iulia.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 101 din 12 aprilie 2005, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe considerând nefondate criticile formulate în sensul lipsei probelor de vinovăție și al greșitei condamnări.
S-a apreciat de către instanța de control judiciar că faptele au fost pe deplin dovedite și că soluția de condamnare este legală și temeinică.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 21, 18 și 15 C. proc. pen., a susținut prin apărător că nu a fost legal citat la judecarea apelului, că nu există probe de vinovăție și că prin condamnarea sa instanța a comis o eroare gravă de fapt și că în raport cu prevederile art. 122 lit. c) C. pen., operează prescripția răspunderii penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.
Recursul nu este întemeiat.
1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că la judecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe s-a dispus citarea inculpatului la domiciliul său legal din Alba Iulia.
Se mai constată că instanța de apel a respins cererea apărătorului de citare a inculpatului în Spania, întrucât anterior s-a mai luat această măsură, citația fiind returnată cu mențiunea că destinatarul nu este cunoscut.
Având în vedere că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 375 alin. (2), coroborat cu art. 177 alin. (1) și (8) C. proc. pen., critica formulată în recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 21 din același cod, nu poate fi primită.
2. Analizând actele dosarului se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea, la data de 6 iunie 1997, a tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Probele administrate în cauză au confirmat că în baza unei înțelegeri prealabile inculpatul și numitul R., s-au deplasat la domiciliul părții vătămate, A.T.G., l-au stropit pe acesta cu spray lacrimogen în față și l-au lovit cu un lemn apoi au încercat să îi sustragă geanta din mâna în care victima avea suma de 8.000.000 lei, fără să reușească din cauza opoziției celui agresat.
După aceasta cei doi făptuitori au fugit și ajungându-l din urmă pe martorul B.L. căruia i-au povestit cele întâmplate.
Partea vătămată în plângerea și declarațiile date l-a indicat pe inculpat drept autor al agresiunii, iar martorul menționat a relatat în mod amănunțit cele precizate imediat după săvârșirea faptei de inculpat și numitul R., în legătură cu fapta comisă.
La rândul său martorul B.L. a povestit martorei G.L. cele aflate de la cei doi coautori ai tentativei de tâlhărie.
întrucât soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocată în recurs, astfel că acest motiv de casare este neîntemeiat.
3. Referitor la critica formulată în sensul că ar opera prescripția răspunderii penale nici aceasta nu poate fi primită.
în conformitate cu dispozițiile art. 121 și art. 122 C. proc. pen., prescripția înlătură răspunderea penală temeiurile de prescripție a acestei răspunderi fiind stabilite de lege în raport cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită.
Prin pedeapsa prevăzută de lege, în sensul acestor texte, urmează a se înțelege pedeapsa pentru infracțiunea consumată chiar dacă fapta dedusă judecății a rămas în faza de tentativă.
Potrivit art. 123, cursul termenului de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act efectuat în timpul urmăririi penale sau judecății care potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.
în raport de data săvârșirii faptei termenul de prescripție de 15 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen., nu s-a împlinit.
Din examinarea dosarului se constată că atât în timpul urmăririi penale cât și al judecării în fond și în apel s-au îndeplinit astfel de acte din cele menționate de textul evocat care au fost de natură să întrerupă acest termen și să înceapă curgerea unui nou termen de prescripție.
în consecință, neaplicând prescripția răspunderii penale, critica formulată de inculpat în baza dispozițiilor art. 3859alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., este nefondată.
întrucât motivele de recurs invocate au fost neîntemeiate iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respins, ca neîntemeiat, recursul declarat de inculpatul D.A.E. și obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5412/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5406/2005. Penal → |
|---|
