ICCJ. Decizia nr. 5516/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 9 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 455/2005, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea intentată de petentul P.V., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 155/P/2004 din 14 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimată fiind doamna judecător Ț.A. de la Judecătoria Vatra Dornei.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P.V. a sesizat parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, susținând că doamna judecător T.A. de la Judecătoria Vatra Dornei a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), prin aceea că, prin nerespectarea dispozițiunilor legale a admis acțiunea în prestație tabulară introdusă de reclamanții B.P., N.M. și I.P. (dosar nr. 280/2002), deși terenul din litigiu este proprietatea sa.
Prin rezoluția nr. 155/P/2004 din 14 martie 2005, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins plângerea petentului P.V., prin rezoluția nr. 97/II/2/2005 din 30 martie 2005.
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul a făcut plângere la Curtea de Apel Suceava, secția penală, potrivit art. 2781C. proc. pen., motivând că soluția procurorului s-a dat cu încălcarea legii.
Instanța de fond a considerat că susținerea nu este întemeiată.
Din cercetări a rezultat că petentul a cumpărat cu act sub semnătură privată suprafața de 7313 mp. teren, de la Ț.A., dreptul său de proprietate fiind înscris în cartea funciară în baza sentinței civile nr. 1028 din 10 octombrie 2001 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Ulterior, Ț.A. a înstrăinat același teren, numiților B.P., N.M. și I.P., care au introdus o acțiune în constatarea vânzării și prestație tabulară.
Administrând probe, respectiv interogatoriul pârâtei Ț.A. și actul sub semnătură privată care consemna înstrăinarea, doamna judecător Ț.A. a admis acțiunea prin sentința civilă nr. 221 din 11 martie 2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Această sentință a rămas însă fără consecințe, întrucât prin sentința civilă nr. 362/2003 a Judecătoriei Vatra Dornei s-a admis acțiunea în revendicare a petentului P.V., cei care au cumpărat ulterior terenul fiind obligați să recunoască dreptul de proprietate.
Această hotărâre a rămas definitivă, iar petentul nu a pierdut nici un moment posesia terenului, neputând susține că a suferit o vătămare a intereselor sale legale (așa cum cer dispozițiunile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)).
Pe de altă parte, potrivit art. 95 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, exercitarea dreptului de a sesiza conduita necorespunzătoare a judecătorului nu poate aduce în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, acestea fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, soluțiile pronunțate în urma cercetării judecătorești, care sunt rezultatul interpretării probelor și aplicării legii nu pot fi supuse reformării pe calea plângerii penale, ceea ce ar constitui o atingere adusă principiilor inamovibilității și independenței judecătorilor.
Or, în speță, tocmai aceasta s-a sesizat, că soluția dată de judecătorul reclamat nu corespunde intereselor petentului, fără a se susține măcar, că magistratul a acționat cu rea-credință pentru a se reține existența infracțiunii de abuz în serviciu.
Față de cele arătate în precedent, instanța de fond a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică și a respins, plângerea, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) din același cod.
împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul P.V., criticând-o, arătând în scris că doamna judecător Ț.L.A. a instrumentat abuziv și ilegal dosarul nr. 280/2002 al Judecătoriei Vatra Dornei, deoarece pe baza unor documente falsificate a acordat reclamanților câte o cotă de 1/3 din proprietatea tabulară a sa, a dat dovadă de rea-credință și gravă neglijență, venind în sprijinul reclamanților N.M., B.P., I.P., Ț.A., pronunțând sentința civilă nr. 221 din 11 martie 2002,, care i-a cauzat enorme prejudicii materiale, umane și un grav disconfort psihic, apreciind că în acel dosar ori a fost înșelată de reclamanți, ori a fost influențată.
Recurentul petiționar a mai arătat că la data de 6 martie 2002, B.P. a împrumutat 2.600 dolari S.U.A. de la vecinul său M.V. pentru a cumpăra o parcelă de teren, la data de 7 martie 2002, împreună cu ing. P.V. au mers la doamna judecător și i-a prezentat intenția lui B.P. privind folosirea celor 2.600 dolari S.U.A.; la data de 11 martie 2002, după numai 4 zile, uimitor de repede, fără să verifice situația la zi din cartea funciară a acordat clor trei câte o cotă de 1/3 din proprietatea tabulară a sa și deși avea obligația să verifice situația la zi din cartea funciară, ocazie cu care ar fi constatat că domnia sa a întocmit încheierea nr. 1102 din 8 noiembrie 2001 privind înscrierea sa în cartea funciară, P.T. nr. 263/10 din C.F. nr. 8820 a comunei cadastre Vatra Dornei; la data de 25 februarie 2002 a primit și a acceptat la dosarul cauzei un foarte vechi extras de carte funciară cu nr. 2283 din 2 august 2001, vechi de 7 luni, deși știa că extrasul de carte funciară are o valabilitate de numai 24 ore și nu de 7 luni, a admis contractul de vânzare-cumpărare falsificat de N.M., B.P., I.P., Ț.A., chiar și în situația când în instanță la data de 25 februarie 2002 a declarat că: "nu îl cunosc pe I.P., iar acesta nu a participat la încheierea convenției, așa cum mi s-a prezentat astăzi în instanță", neluând în considerație declarația vânzătoarei Ț.A., nu s-a abținut, acceptând să instrumenteze și dosarul penal nr. 1986 privind pe făptuitorii N.M., B.P., I.P., Ț.A. pentru infracțiunile de calomnie, înșelăciune în convenții, tulburare de posesie și distrugeri materiale, având grijă ca nu cumva făptuitorii să fie condamnați și că el trebuie să plătească cheltuieli de judecată.
Totodată, recurentul petiționar a precizat că a formulat 111 plângeri penale privind pe făptuitorii N.M., B.P., I.P., Ț.A. și Ț.L.A. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, abuz în serviciu privind îngrădirea unor drepturi ale persoanei, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, dare-luare de mită, înșelăciune în convenție.
Recurentul petiționar a anexat recursului declarat mai multe fotocopii ale unor înscrisuri pe care le-a evidențiat în mod expres în motivele de recurs.
La termenul de astăzi, apărătoarea petiționarului a depus înscrisuri și note scrise, acestea din urmă fiind dezvoltate oral, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 171, 18 C. proc. pen., în sensul că petiționarul a formulat plângere împotriva doamnei judecător pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ca urmare a emiterii de către aceasta, în mod defectuos și cu știință a unei sentinței civile cu privire la un drept de proprietate asupra unui teren intravilan, în calitate de judecător delegat la cartea funciară, care, ulterior a judecat și un alt dosar, având ca obiect prestație tabulară asupra aceluiași teren intabulat pe numele petiționarului.
De asemenea, s-a menționat faptul că deși avea obligații de a solicita relații de la cartea funciară nu se face vorbire despre aceasta în anchetă, apreciindu-se existența relei-credințe a doamnei judecător, arătându-se că în realitate nu s-a făcut o cercetare penală sub aspectul celor relatate în plângere de către petiționar, nu a fost chemat la parchet sau poliție pentru a dovedi faptul că a fost în audiență la doamna judecător, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea plângerii sale, desființarea rezoluției și restituirea cauzei la procuror pentru deschiderea urmăririi penale și efectuarea anchetei cu privire la împrejurările cu care a sesizat organele de cercetare penală legate de doamna judecător.
Examinând recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 171, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 3856 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petentului P.V.
înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de Ț.A. (fostă L.) pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din cercetările efectuate nu rezultă săvârșirea acestei fapte penale.
Așadar au fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana și fapta pretinsă a fi săvârșită de către aceasta, reținându-se în urma cercetărilor asupra activității doamnei judecător Ț.A. că prin încheierea nr. 1102 din 8 noiembrie 2001, în calitate de judecător delegat la Cartea Funciară a com. cad. Vatra Dornei, în baza sentinței civile nr. 1028 din 10 ianuarie 2001 și a planului de situație din 1 septembrie 1999, aceasta a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pentru P.V. asupra unei suprafețe de 7313 mp. teren situat în intravilanul mun. Vatra Dornei, identic cu parcela nr. 263/10 (potrivit fotocopiilor încheierii menționate, planului de situație și schiței aflate în vol. II al dosarului nr. 155/P/2004).
La data de 14 februarie 2002, pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei a fost înregistrată acțiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. 280/2002, "prestație tabulară" formulată de reclamanții B.P., N.M. și I.P., în contradictoriu cu pârâta Ț.A., dosarul fiind repartizat spre soluționare doamnei judecător Ț.A.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 221 din 11 martie 2002, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți, dispunându-se înscrierea în Cartea Funciară a com. cad. Vatra Dornei a dreptului de proprietate al reclamanților cu cote de 1/3 fiecare asupra unei suprafețe de teren intravilan de 7313 mp., identică cu parcele nr. 263/10 din C.F. 703 a com. cad. Vatra Dornei (fotocopia sentinței menționate aflându-se în vol. II al dosarului nr. 155/P/2004).
înscrisurile pe care s-a întemeiat sentința civilă menționată mai sus au fost, certificatul de moștenitor nr. 246 din 2 septembrie 1999 din care rezulta că Ț.A. era proprietara terenului, convenția sub semnătură privată din 23 august 1999 care evidenția vânzarea de către pârâta Ț.A. reclamanților a suprafeței de 7313 mp. teren intravilan situat la locul numit A., planul de situație din 1 septembrie 1999 întocmit de ing. C.G. de la O.J.C.G.C. Suceava și extrasul de C.F. nr. 2283 din 2 august 2001.
Reclamanții B.P., N.M. și I.P. nu au reușit să-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară conform sentinței civile nr. 221 din 11 martie 2002, deoarece a fost înscris în favoarea lui P.V., conform sentinței civile nr. 1028 din 10 octombrie 2001 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 326 din 26 martie 2003 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 856 din 14 mai 2003 a Tribunalului Suceava, a fost admisă acțiunea având ca obiect "revendicare", formulată de reclamantul P.V. împotriva pârâților B.P. și N.M., aceștia din urmă fiind obligați să-i recunoască lui P.V. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7313 mp., identică cu parcela 263/10 din cartea funciară și să-i predea posesia terenului (fotocopiile sentinței și deciziei, aflându-se în vol. II al dosarului nr. 155/P/2004).
în prezent, P.V. este proprietarul tabular al suprafeței de 7313 mp., fiind înscris în C.F. nr. 8820 a com. cad. Vatra Dornei, rubrică la care este notată și interdicția de intabulare a altei persoane în baza cererii nr. 289 din 14 martie 2002.
Situația mai sus arătată a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv fotocopiile în integralitate a dosarelor civile la care s-a făcut referire, nota de relații întocmită de doamna judecător Ț.A. care a menționat că la data când a soluționat dosarul nr. 280/2002 al Judecătoriei Vatra Dornei nu a avut cunoștință de existența sentinței civile nr. 1028/2001 prin care s-a dispus intabularea numitului P.V., iar din interogatoriul luat pârâtei Ț.A. nu reieșea că ar fi înstrăinat aceeași suprafață de teren altei persoane, aceasta recunoscând convenția încheiată cu reclamanții la 23 august 1999, aspect conformat prin declarațiile martorilor F.A. și B.F. De fapt, Ț.A. a înstrăinat aceeași suprafață de teren de 7313 mp., prin acte succesive sub semnătură privată, atât lui P.V., cât și numiților B.P., N.M. și I.P.
în raport cu cele constatate s-a apreciat, de către procuror, că în sarcina doamnei judecător Ț.A. nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale, aceasta soluționând dosarul nr. 280/2002 al Judecătoriei Vatra Dornei pe baza probelor administrate de părți și în conformitate cu dispozițiile legale și conform art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, exercitarea dreptului de petiționare în legătură cu activitatea sau conduita unui magistrat nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor de atac, soluțiile procedurale dispuse, ca urmare a cercetării judecătorești, constituind rezultatul interpretării probelor și aplicării legii, neputând fi supuse reformării pe calea unei plângeri penale, fapt ce ar constitui o atingere adusă principiilor inamovibilității și independenței judecătorilor.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de doamna judecător Ț.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a fost confirmată prin rezoluția dată la 30 martie 2005 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 97/II/2/2005 prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petiționarului P.V. împotriva soluției dată în dosarul 155/P/2004.
înalta Curte consideră că instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 2781alin. (7) C. proc. pen., în sensul că a făcut o corectă și obiectivă evaluare a lucrărilor și materialului din dosarul de urmărire penală, înscrisurile depuse la dosar de petiționar în instanță, regăsindu-se în dosarul parchetului.
în raport cu cele menționate, nu poate fi reținută critica recurentului petiționar, că în cauză nu s-a făcut o cercetare penală, deoarece au fost examinate fotocopiile în integralitate a dosarelor civile, coroborate cu nota de relații a doamnei judecător, nemaifiind depuse alte noi înscrisuri, astfel încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica, în sensul că a fost pronunțată o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece instanța de fond în mod judicios a respectat condițiile legale impuse în cuprinsul normei prevăzută la art. 2781C. proc. pen.
Totodată nu este aplicabil în cauză nici cazul de casare invocat, respectiv art. 3859pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, deoarece între percepția materialului probator administrat de către instanță și soluția pronunțată există o deplină concordanță, aceasta din urmă fiind motivată în fapt și în drept.
De altfel, nici criticile formulate în scris de recurentul petiționar nu pot fi reținute, fiind infirmate de materialul probator administrat.
în ceea ce privește afirmația menționată într-unul din motivele de recurs evidențiat în scris de către petiționar, cu privire la unele influențe de corupție asupra doamnei judecător, aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece în considerentele rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale se face referire la formularea unei plângeri a petiționarului cu același obiect, trimisă la P.N.A, Serviciul Teritorial Suceava, care a trimis-o spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind înregistrată sub nr. 1117/VIII/1/2004 din 8 noiembrie 2004, ce a fost conexată la dosarul penal nr. 155/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Prin adresa P.N.A., Serviciul Teritorial Suceava dată la 02 noiembrie 2004 în dosarul nr. 411/VIII/1/2004 prin care a fost înaintată plângerea petiționarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a menționat că din cercetările efectuate nu a rezultat comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2002 (adresă aflată în vol. II al dosarului nr. 155/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava).
în raport cu cele menționate, înalta Curte consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței penale nr. 9 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Suceava.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5560/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5521/2005. Penal → |
|---|
