ICCJ. Decizia nr. 5521/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 66 din 8 iulie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petiționarul M.I., împotriva rezoluției din 10 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția de urmărire penală, pronunțată în dosarul nr. 217/P/2003.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția din 10 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 217/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu motivarea că din actele premergătoare efectuate s-a constatat că certificatele de moștenitor verificate au fost corect eliberate pe numele unicului moștenitor.
Totodată, cu ocazia soluționării plângerii împotriva rezoluției sus-menționate, s-a mai reținut că petiționarul M.I., prezent fiind în sala de judecată a învederat că, nu a înțeles să atace rezoluția parchetului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.F., dorind să fie tras la răspundere penală P.I., cu care se afla în mai multe procese.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, având în vedere că prima instanță era necompetentă în a soluționa cauza.
Recursurile sunt fondate.
Analizând materialul probator aflat la dosar, Curtea constată că prin încheierea din 12 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 808/P/2004, Curtea de Apel Craiova, investită cu judecarea plângerii formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției procurorului adoptată în dosarul nr. 217/P/2003 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara.
S-a reținut că, prin încheierea penală nr. 3699 din 1 iulie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3058/2004 s-a admis cererea de strămutare formulată de petiționarul M.I. și a fost strămutată cauza la Curtea de Apel Timișoara.
Prin încheierea penală nr. 23/ PI din 17 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea soluționării de către procurorul ierarhic superior a plângerii formulată împotriva rezoluției adoptată de procuror în dosarul nr. 217/P/2003, cu motivarea că petiționarul nu a făcut dovada că a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin rezoluția din 15 aprilie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de M.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public F.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 217/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin sentința penală nr. 66 din 8 iulie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petiționarul M.I., împotriva rezoluției din 10 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția de urmărire penală, adoptată în dosarul nr. 217/P/2003.
Examinând hotărârea sus-menționată pronunțată de Curtea de Apel Craiova, înalta Curte de Casație și Justiție constată că ea este nelegală pentru următoarele considerente:
Admiterea unei cereri de strămutare produce efecte atâta vreme cât subzistă motivele invocate și avute în vedere de instanța supremă la soluționarea cererii, indiferent în ce fază procesuală se află cauza, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Odată strămutată judecarea cauzei, indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: cauza strămutată intra în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat, iar instanța investită inițial cu judecarea acesteia pierde definitiv competența de a o judeca.
Dacă dosarul ar reveni la instanța sesizată inițial, ar însemna să se ignore motivul pentru care înalta Curte a admis, prin hotărâre de strămutare, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (1) C. proc. pen., o derogare de la regulile de competență și să nu existe garanția obiectivității și imparțialității în soluționarea cauzei.
Această concluzie se impune, cu atât mai mult, cu cât, potrivit art. 61 C. proc. pen., o nouă cerere de strămutare nu s-ar putea face decât invocându-se "împrejurări necunoscute înaltei Curți de Casație și Justiție la soluționarea cererii anterioare sau ivite după aceasta".
Ca atare, competența specială determinată prin hotărârea de strămutare, prin voința legii, va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale, altfel s-ar ignora motivul pentru care s-a admis derogarea de competență, concluzie susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art. 55 C. proc. pen., privind temeiurile strămutării.
Pentru aceste considerente, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., recursurile au fost fondate, Curtea le-a admis conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5516/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5533/2005. Penal → |
|---|
