ICCJ. Decizia nr. 5737/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5737/2005
Dosar nr. 3633/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 200/ D din 19 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 7599/2004, inculpatul A.O. a fost condamnat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
1. tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
2. lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În conformitate cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de la pct. 1 – 2, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare.
Total pedeapsa de executat, 15 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., instanţa a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestului preventiv din 6 august 2004, la zi.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata arătată în art. 71C. pen.
În conformitate cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., inculpatul A.O., a fost obligat să plătească părţii civile M.G. suma de 200.000.000 lei, reprezentând daune morale; a fost respinsă cererea părţii civile privind obligarea inculpatului şi la daune materiale.
În temeiul art. 106 din OUG nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Bacău, suma de 20.746.500 lei.
Onorariile de avocat oficiu în sumă de câte 400.000 lei, la urmărirea penală şi la instanţă, s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiţiei şi au fost incluse în cheltuielile judiciare către stat.
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 23.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul A.O. şi familia părţii vătămate M.G. se cunosc de mai mult timp, deoarece inculpatul a lucrat în gospodăria acesteia, iar în luna ianuarie 2004, a locuit împreună cu prietena sa, I.L., la părinţii părţii vătămate. În virtutea acestor relaţii, la data de 28 iunie 2004, partea vătămată a venit la inculpat în comuna Nicolae Bălcescu, şi până la data de 1 iulie 2004, inclusiv, au lucrat împreună, cu ziua.
În seara zilei de 1 iulie 2004, au mers la un bar din localitate, unde inculpatul a consumat o halbă cu vin, iar partea vătămată a băut o cafea şi a jucat biliard, după care s-au întors la locuinţa inculpatului.
La un moment dat a venit la inculpat martorul B.C. şi, împreună cei doi au consumat 2 litri de vin, pe care inculpatul îi cumpărase din sat.
În prezenţa martorului, inculpatul i-a reproşat părţii vătămate că i-a violat prietena, între părţi ivindu-se astfel o stare conflictuală. Pe fondul acesteia, inculpatul a legat partea vătămată cu mâinile la spate cu o sârmă.
Atât inculpatul cât şi partea vătămată au declarat că şi martorul B.C. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate şi că s-a sugerat inculpatului să-i secţioneze organele genitale, dar potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul judecăţii îl constituie persoana şi fapta arătate în actul de sesizare a instanţei. Or, B.C. nu a fost trimis în judecată şi nici nu s-a extins procesul penal împotriva lui.
Din probele administrate în cauză, a rezultat însă fără dubii că, după plecarea martorului, inculpatul singur, i-a tăiat părţii vătămate organele genitale, iar apoi a târât-o până la o fântână secată, adâncă de peste 9 m, în care a aruncat-o, acoperind apoi gura fântânii cu iarbă.
În dimineaţa zilei de 2 iulie 2004, martora M.V., a auzit gemete din fântână, a alertat mai mulţi vecini şi, după ce aceştia şi-au dat seama că în fântâna este o persoană, au anunţat organele de poliţie şi pompierii.
După ce partea vătămată a fost scoasă la suprafaţă, a fost transportată la spital, fiind internată în perioada 2 – 22 iulie 2004.
Din raportul de constatare medico – legală, rezultă că părţii vătămate i-au fost cauzate mai multe leziuni respectiv, politraumatism TCC, fractură cu înfundare occipitală, emasculare traumatică, cu plagă în regiunea perineoscrotală şi şoc hemoragic iniţial, leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale, dar cele din zona perineului şi organelor genitale externe au generat şocul hemoragic şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
În prima declaraţie, dată la 2 iulie 2004, inculpatul a susţinut că nu are cunoştinţă despre ceea ce i s-a întâmplat părţii vătămate, deoarece s-a despărţit de aceasta în seara zilei de 1 iulie 2004, în jurul orelor 21,30. În acest interval de timp în locuinţa sa au fost identificate urme de sânge pe duşumea, precum şi obiecte de îmbrăcăminte ce prezentau urme de sânge, supus ulterior unei expertize A.D.N. În aceste condiţii, în declaraţiile din 6 august 2004, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, fără a preciza însă că martorul B.C. ar fi lovit partea vătămată.
Abia începând cu 19 octombrie 2004, el a făcut precizări asupra contribuţiei martorului de la exercitarea violenţelor asupra părţii vătămate, dar aceste declaraţii diferite pot fi doar rezultatul unei încercări din partea sa, de a prezenta situaţia într-un mod de natură să-i diminueze răspunderea penală.
Chiar dacă susţinerile sale cu privire la martor ar fi reale, este cert că el, singur, a legat victima, privând-o astfel de libertate şi implicit de posibilitatea de a părăsi locuinţa şi apoi tot el, singur, i-a tăiat acesteia organele genitale, şi a aruncat-o în fântână, cu scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunilor.
În drept, fapta inculpatului de a lega victima şi de a o imobiliza astfel în locuinţa lui, constituie infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu menţiunea că din primele declaraţii date de inculpat rezultă că nu a cunoscut vârsta părţii vătămate.
În ce priveşte cea de-a doua faptă, respectiv de a-i tăia părţii vătămate organele genitale şi de a o arunca apoi într-o fântână secată, adâncă de peste 9 metri, aceasta constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportată la art. 174 alin. (1) şi art. 176 lit. a) C. pen.
Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide, fapt ce rezultă atât din gravitatea leziunilor directe provocate, dar şi din împrejurarea că a aruncat victima în fântână, sperând astfel că fapta sa nu va fi descoperită.
Modul în care inculpatul a acţionat a inspirat groază şi în acelaşi timp a fost de natură să provoace părţii vătămate chinuri prelungite, elemente ce caracterizează infracţiunea de omor deosebit de grav, comisă prin cruzimi.
Împotriva sentinţei penale nr. 200/ D din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Bacău a declarat apel în termen numai inculpatul A.O., pe care a criticat-o numai cu privire la cuantumul pedepselor ce i s-a aplicat pentru infracţiunile ce i s-au reţinut în sarcină.
A motiva că este infractor primar, că a avut o poziţie sinceră în cursul urmăririi penale şi al judecării dosarului, că este tânăr şi bolnav, solicitând să i se acorde circumstanţele atenuante arătate în art. 74 lit. a) şi c) C. pen., iar pedepsele să-i fie redozate.
Prin Decizia penală nr. 183/ A din 24 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menţinându-se starea de arest a acestuia.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care le-a criticat pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei sale condamnări pentru o faptă care a fost comisă în realitate de către numitul C.B., el fiind doar complice la lipsirea de libertate şi la lovirea părţii vătămate. În raport de aceste susţineri, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, respectiv extinderea cercetărilor şi faţă de acest făptuitor. În subsidiar, a criticat hotărârile pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei de 15 ani închisoare pe care o consideră prea aspră faţă de lipsa antecedentelor penale şi de împrejurările săvârşirii faptei, respectiv faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi era gelos pe partea vătămată care întreţinuse relaţii sexuale cu prietena sa, toate acestea pe fondul afecţiunilor psihice cu care este diagnosticat.
Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat.
1. Apărarea inculpatului, exprimată în memoriul depus la dosarul cauzei, în sensul că nu ar fi săvârşit tentativa la omor deosebit de grav şi că adevăratul autor este numitul C.B., nu poate fi primită, nefiind susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Instanţele de fond şi apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, declaraţiile părţii vătămate fiind confirmate chiar de inculpat care a declarat, în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond, că a tăiat organele genitale ale părţii vătămate şi a aruncat-o într-o fântână părăsită, după ce o imobilizase şi o lovise împreună cu vărul său, C.B. Participaţia acestuia din urmă la lipsirea de libertate şi lovirea părţii vătămate, deşi evidenţiată ca urmare a probatoriului administrat în cauză, nu a putut fi sancţionată în lipsa sesizării instanţei de către procuror sau a formulării unei cererii de extindere a procesului penal, conform art. 337 C. proc. pen.
Aşadar, solicitarea recurentului - inculpat de a se restitui cauza la parchet în vederea extinderii cercetărilor faţă de făptuitorul C.B., nu poate fi primită în acest stadiu al procesului, nefiind îndeplinite cerinţele art. 337 raportat la art. 336 C. proc. pen.
2. Sub aspectul criticii referitoare la individualizarea pedepsei, solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa este nefondată, Înalta Curte constatând că pedeapsa aplicată a fost corect dozată în raport de gravitatea deosebită a faptei şi de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, fiind de natură să asigure atingerea scopului cerut de art. 52 C. pen.
Ca atare, neexistând alte motive de casare care să fie luate în discuţie din oficiu, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.O. împotriva deciziei penale nr. 183 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 6 august 2004 la 12 octombrie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2005. Penal. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 5740/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
