ICCJ. Decizia nr. 5899/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5899/2005
Dosar nr. 3238/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 141 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, la 19 aprilie 2005 în dosarul nr. 1097/2005, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69/ D pronunţată la 3 februarie 2005, în dosarul nr. 8913/2004, Tribunalul Bacău, secţia penală, a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.V.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a hotărât:
- condamnarea inculpatului în baza art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., la 21 de ani de închisoare, precum şi la pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), „pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.;
- menţinerea stării de arest a inculpatului conform art. 350 C. proc. pen. şi
- aplicarea prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în sensul deducerii din pedeapsă a perioadei în care inculpatul a fost reţinut şi apoi s-a aflat în stare de arest preventiv, calculată de la 5 noiembrie 2004 şi până la data pronunţării sentinţei.
În motivarea acestor dispoziţii ale instanţei de fond s-a reţinut, că la 4 octombrie 2004, aflându-se în stare de ebrietate după ce consumase 2,5 litri de vin, inculpatul a aplicat numeroase lovituri cu o lopată soţiei sale, C.M.S., iar ulterior nu i-a acordat îngrijire şi nici o altă formă de ajutor provocând decesul acesteia.
S-a reţinut în acelaşi timp că inculpatul şi victima au avut doi copii minori, C.I. şi C.A.E. care ca beneficiare a obligaţiei legale de întreţinere pe care victima o avea faţă de ele, au în speţă calitatea de părţi vătămate fiind, de asemenea, îndreptăţite să se constituie părţi civile.
În legătură cu acest aspect prin sentinţă s-a făcut aplicarea art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 C. civ., în sensul că:
- s-a luat act că reprezentanţii legali ai părţilor civile minore precum şi mama victimei, S.G. nu s-au constituit părţi civile în cauza de faţă;
- a fost admisă acţiunea civilă exercitată din oficiu de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu consecinţa obligării inculpatului la plata unei contribuţii lunare de întreţinere, de la data comiterii faptei, 14 noiembrie 2004, şi până la majoratul fiecăreia dintre cele două beneficiare minore; această obligaţie a fost definită în raport cu venitul minim pe economia naţională cu precizarea că din cota procentuală de 33 %, astfel stabilită 17 %, urma să revină minorei C.I., iar 16 % minorei C.A.E.
De asemenea, instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 25 000 000 lei şi a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor pentru avocaţii desemnaţi din oficiu care l-au asistat succesiv pe inculpat înainte ca acesta să îşi angajeze un avocat ales.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.V., cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei penale a Curţii de Apel Bacău cu numărul de dosar 1097/2005.
Prin Decizia penală nr. 141, pronunţată la 19 aprilie 2005, instanţa astfel sesizată a admis apelul şi a redus de la 21 de ani la 17 ani de închisoare pedeapsa aplicată inculpatului, procedând la rândul său la deducerea din respectiva pedeapsă a perioadei cuprinse între data pronunţării sentinţei şi cea a pronunţării deciziei, în care C.C. a continuat să se afle în stare de arest.
Reducerea de pedeapsă astfel operată a fost motivată în considerentele deciziei prin aceea că între inculpat şi soţia lui existau conflicte majore de mai mulţi ani, că acestea se datorau nu numai inculpatului ci şi victimei care obişnuia ca, la rândul său, să consume mari cantităţi de băuturi alcoolice neglijând viaţa de familie şi activităţile gospodăreşti.
În aceeaşi ordine de idei s-a relevat că, la data comiterii omorului, nu numai inculpatul era în stare de ebrietate, examinarea medico legală a cadavrului evidenţiind că victima prezenta, la rândul ei, o alcoolemie extremă de 4,3 ‰, aflându-se într-o stare calificată drept „pre-comă etilică.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul C.V., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 3238/2005.
Atât prin memoriul scris formulat de inculpat şi depus la dosarul cauzei cât şi prin concluziile apărătoarei acestuia de la termenul din 20 octombrie 2005 când au avut loc dezbaterile, declararea recursului a fost motivată exclusiv sub aspectul necesităţii unei noi reduceri a pedepsei în raport cu circumstanţele personale ale recurentului şi mai cu seamă cu circumstanţele reale atestate de materialul probatoriu.
În mod special a fost evocată din nou existenţa în familie a unei profunde stări conflictuale, generate de comportamentul victimei şi care a creat premisele comiterii infracţiunii de către inculpat.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia şi care se referă critic exclusiv la chestiunea individualizării pedepsei corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
Prin urmare aceste texte de lege pot fi avut în vedere în analizarea recursului deşi nu a fost invocate în mod expres de către recurentul inculpat.
În acelaşi timp, Curtea constată că instanţele, în special cea de apel, au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ca şi a prevederilor art. 52 care definesc scopul pedepsei, astfel încât în cauză nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens se reţine că aplicarea unei pedepse chiar mai puţin severe decât aceea la care s-a oprit instanţa de apel ar echivala cu o ignorare a pericolului social concret al faptei comise, astfel cum a fost reflectat el de probele administrate.
Sunt de amintit astfel mai ales constatările medico legale care:
- la examenul extern au evidenţiat că 35-40 % din suprafaţa corpului victimei prezenta contuzii, echimoze şi plăgi zdrobite,
- la cel intern au enumerat multiple fracturi costale, o plagă pulmonară şi hemotorax bilateral,
- în concluziile generale au relevat că aspectul leziunilor atestă că agresiunea a avut o durată considerabilă, extinzându-se, probabil, de-a lungul mai multor „reprize",
- iar printre cauzele decesului au indicat şi perioada estimată între 30 de minute şi 2 ore când, după încetarea violenţelor, victima a fost abandonată în sensul că, nu i s-a acordat îngrijire sau altă formă de ajutor.
În altă ordine de idei, Curtea constată că în speţă nu sunt aplicabile nici celelalte prevederi ale art. 3859 C. proc. pen.
Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă cu începere de la 5 noiembrie 2004 şi până la judecarea recursului perioada menţionată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) şi la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu menţiunea că suma reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru asistarea acestuia în recurs va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 141 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 noiembrie 2004 la 20 octombrie 2005.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5793/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5900/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
