ICCJ. Decizia nr. 5588/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5588/2005
Dosar nr. 4278/2005
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 611/ F din 11 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.G., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 116 din 04 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare la 12 februarie 2004 şi a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final să execute 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 26 iunie 2003 la 26 iulie 2003 şi de la 9 martie 2005 la 11 mai 2005 şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă şi a obligat inculpatul la 5.500.000 lei către partea civilă G.I.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în ziua de 7 februarie 2005, în jurul orelor 17,00, inculpatul M.S.G., prin ameninţare, a deposedat partea vătămată G.I. de un telefon mobil.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare tehnico-ştiinţific, procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup, declaraţiile martorului S.L., precum şi declaraţiile inculpatului.
În cursul cercetări judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, recunoscând săvârşirea faptei, precizând însă că nu a avut un cuţit asupra sa.
Prin Decizia penală nr. 507/ A din 21 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S.G. împotriva sentinţei penale nr. 611 din 11 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 17 şi 14 C. proc. pen., cerând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat, arătând că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate pentru a-şi însuşi telefonul mobil al acesteia.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale sale, arătând că este neşcolarizat, are doar 4 clase, are un copil minor în vârstă de un an şi 5 luni, a recunoscut fapta, a depus acte în circumstanţiere, iar banii pe care i-a obţinut prin vânzarea telefonului mobil furat i-a folosit pentru cumpărarea de medicamente pentru copilul său.
Totodată, a mai arătat că a declarat recurs pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen., cerând înlăturarea acestora.
Recursul declarat de inculpatul M.S.G. este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Analizând hotărârile pronunţate în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) pe durata executării pedepsei, ca pedeapsa accesorie potrivit art. 71 C. pen., Curtea constată că ambele instanţe în mod greşit i-au interzis inculpatului, în bloc, toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Având în vedere faptul că infracţiunea de tâlhărie nu este de natură a-l decade pe acesta din drepturile părinteşti şi de a fi tutore sau curator şi ţinând seama de Hotărârea C.E.D.O. din 28 septembrie 2004, privind cazul S. şi P. contra României şi pentru a nu fi încălcate prevederile art. 8 din C.A.D.O.L.F., potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, această pedeapsă accesorie nu trebuie aplicată în mod automat şi într-o formă absolută, ci trebuie ca instanţele să exercite un control, luând în considerare tipul de infracţiune săvârşit de inculpat şi interesul minorilor.
Ca atare, ca o consecinţă a celor menţionate, recursul inculpatului va fi admis, urmând a fi înlăturate dispoziţiile art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Analizându-se restul motivelor invocate, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat, întrucât ambele hotărâri pronunţate în cauză cuprind motivele pe care se întemeiază soluţiile, care sunt amplu şi temeinic dezvoltate, iar motivarea acestora nu contrazice în nici un fel dispozitivul hotărârii.
Următorul caz de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., se constată, de asemenea, că este nefondat, inculpatul neprecizând nici o probă sau cerere esenţială pe care a solicitat-o şi nu i-a fost admisă, de natură a-i garanta drepturile ori influenţa soluţia procesului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, se constată că în procesul verbal din data de 16 martie 2005 încheiat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat expres că „nu am de făcut declaraţii suplimentare ori de propus probe noi în apărarea mea", procesul verbal semnat de inculpat în prezenţa apărătorului său.
Totodată, prin încheierea din 13 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, inculpatului i-a fost încuviinţată proba cu acte în circumstanţiere, solicitată prin apărătorul său. Mai mult, analizând hotărârea instanţei de fond, se constată că s-a reţinut în mod expres în motivarea sentinţei faptul că inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe, deducându-se astfel că acesta a fost mulţumit cu materialul probator administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti.
Analizându-se motivul de recurs invocat de inculpatul M.S.G. prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, iar încadrarea juridică a faptei fiind bine stabilită.
Astfel, atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar, în mod corect au reţinut faptul că sustragerea telefonului mobil din buzunarul părţii vătămate, după ce în prealabil îl ameninţase, lovindu-se de refuzul acestuia de a-i preda bunurile de valoare pe care le avea, reprezintă un act de violenţă fizică destinat realizării deposedării, înfrângându-se prin forţă actul fizic de posesie pe care-l exercita partea vătămată.
În aceste împrejurări, violenţa va exista şi atunci când bunul este smuls din mâna sau de pe corpul victimei şi chiar dacă aceasta din neputinţă, spaimă sau din cauza surprizei nu a opus rezistenţă făptuitorului. Impactul psihologic al faptei suportat de partea vătămată justifică pe deplin o asemenea lipsă de reacţie.
Analizând Decizia atacată prin prisma ultimului motiv invocat, respectiv individualizarea pedepsei, Curtea constată că hotărârea instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, este legală şi temeinică, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului avându-se în vedere gradul de pericol social sporit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, atitudinea procesuală a acestuia, circumstanţele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată acestui inculpat a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.S.G. împotriva deciziei penale nr. 507/ A din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 611/ F din 11 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen., dispoziţie pe care o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 iunie 2003 la 26 iulie 2003 şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005, la 4 octombrie 2005.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5562/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5612/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
